Bruce Lipton, celebrul cercetător, arăta foarte frumos, că şi corpul uman este o structură imensă şi complexă de celule Vii aflate într-o perfectă cooperare şi sincronizare. Fiecare celulă din corpul uman, are toate funcţiile unui organism viu: Se hrăneşte, se înmulţeşte, elimină toxine. Această afirmaţie a lui Bruce Lipton m-a pus pe gânduri: Dacă iau câteva celule din corpul meu şi le pun într-o eprubetă păstrată în condiţiile prielnice, şi hrănite, celulele vor trăi şi se vor înmulţi. A cui e Viaţa acelor celule? Ele sunt Vii independent de mine! Organele sunt celule specializate pe o anumită funcţie, care trăiesc într-o comunitate. ”Văd corpul uman ca o sumă de comunităţi, de entităţi vii, care cooperează” - Bruce Lipton.
Viaţa este un joc de echipă! Asa s-a intamplat si la actualele alegeri. Iata ce declara cineva: ”Am stat câteva ore mii de oameni la coadă. Atmosfera era atât de minunată încât la sfârşit nu ne venea să mai plecăm acasă!” Şi în acel moment am înţeles şi cheia care a declanşat schimbarea neaşteptată! Jocul de echipă! Printr-un dat al sorţii, mii de oameni au fost forţaţi să stea împreună! Au fost forţaţi să se vadă! Gândiţi-vă cum se petrece un vot obişnuit, când totul e organizat bine: Intrii, dai buletinul, iei ştampila, votezi, bagi în urnă votul şi pleci. O relaţionare minimală, o mişcare de oameni sub efectul ”autobuzul” în care fiecare este atent să nu calce pe celălalt şi se uită inert undeva... oriunde, în gol.
În momentul în care procedura viciată a pus oamenii în aşteptare, totul s-a schimbat. În prima fază, e frustrarea datorată disconfortului produs de aşteptare. Dar după o oră două de stat împreună, oamenii încep să vorbească între ei. Se naşte o conexiune. Acea conexiune, acea cooperare, este scânteia care pune în mişcare orice. Ce poate fi mai grozav decât să fii înconjurat de o mare sumă de oameni care gândesc la fel ca tine şi cu care să vorbeşti cu entuziasm? Cheia acestui fenomen a fost relaţionarea, care mai departe a produs efecte în cascadă.
Paradigma competiţiei şi individualismului este depăşită. Toate sistemele din natură se bazează pe echilibru, cooperare şi interdependenţă, în timp ce oamenii sub imperiul Egoului, caută mereu independenţa. Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă rinichii tău ar lupta pentru independenţă. Nu ar mai vrea să filtreze sângele pentru restul organelor, pe motiv de independenţă! Competiţia este uzată. Cine ajunge primul nu mai contează atâta timp cât coechipierii s-au risipit pe drum.
Cu toţi analiştii, experţii şi strategii din campanie, întoarcerea rezultatului nu a putut fi nici prevăzută nici înţeleasă. Epoca raţionamentului a apus! După toate logicile, rezultatul trebuia să fie altul. Dar ceea ce s-a întâmplat, nu are legătură cu logica, raţionamentul ori intelectul. Fenomenul a fost relaţionarea, care duce la emoţie, la empatie la solidaritate. Este vorba de emoţie ! de ceea ce au simţit acei oameni şi nu despre logică,strategie ori grafice şi statistici. Intelectul este unealta noastră responsabilă de o mică părticică din ceea ce este o Viaţă completă! Intelectul dacă nu are o legătură cu emoţia, nu face două parale. Şi aici se impune o cooperare şi un echilibru. Intelectul nu face excepţie de la legea naturii. Nici el, intelectul cu toată deşteptăciunea lui, nu poate exista de unul singur. Arte nevoie de suport şi cooperare.
Cu toţi analiştii, experţii şi strategii din campanie, întoarcerea rezultatului nu a putut fi nici prevăzută nici înţeleasă. Epoca raţionamentului a apus! După toate logicile, rezultatul trebuia să fie altul. Dar ceea ce s-a întâmplat, nu are legătură cu logica, raţionamentul ori intelectul. Fenomenul a fost relaţionarea, care duce la emoţie, la empatie la solidaritate. Este vorba de emoţie ! de ceea ce au simţit acei oameni şi nu despre logică,strategie ori grafice şi statistici. Intelectul este unealta noastră responsabilă de o mică părticică din ceea ce este o Viaţă completă! Intelectul dacă nu are o legătură cu emoţia, nu face două parale. Şi aici se impune o cooperare şi un echilibru. Intelectul nu face excepţie de la legea naturii. Nici el, intelectul cu toată deşteptăciunea lui, nu poate exista de unul singur. Arte nevoie de suport şi cooperare.
Iată că noua paradigmă este relaţionarea, este comunitatea, este valoarea pe care o adaug celuilalt şi nu mie. Am citit o istorioară foarte interesantă în cartea ”Economia sacră a darului” a lui Charlesi Eisenstein. Era vorba despre un studiu în comunităţi izolate, pentru a vedea ce alternative au găsit la monedă, pentru a face schimburi. Au ajuns într-o comunitate de pe o insulă de prin Polinezia. Comunitatea folosea pentru schimb scoicile. Totuşi scoicile respective se găseau relativ uşor, ceea ce după principiile noastre, ar duce la inflaţie. Aşa că cercetătorul, nedumerit îl întreabă pe şeful comunităţii cu care avea întrevederea: ”Înseamnă că în lumea voastră cel care are cele mai multe scoici este cel mai bogat?” la care interlocutorul începe să râdă, ca la aflarea unei remari deplasate şi răspunde: Nu! Cel mai bogat este cel care are cele mai multe relaţii. Cel care poate interconecta şi folosi scoicile în cât mai multe şi diverse feluri! Iată un concept nou. Care desigur este foarte valabil şi în sistemul capitalist, oricât de deformat ar fi el: Nu contează câţi bani ai ci câte relaţii ai, astfel încât să poţi face bani oricând. Relatii umane si Relaţionare! Despre asta este vorba! Nu despre logică, nici despre deşteptăciune nici despre statistici. CONEXIUNI UMANE! Aceasta este epoca spre care ne îndreptăm cu paşi rapizi. O văd în persoanele din diaspora care au stat la coadă şi au răsturnat o situaţie. O văd în comunităţile funcţionale.
Şi, cel mai important, vom vedea asta tot mai des!
Comments
Post a Comment