Ciocoii inculţi şi pungaşi!

Parafrazînd pe Ştefan Vodă, „România nu mai e a noastră ci a străinilor şi a pungaşilor de la guvernare, cărora şi urmaşii urmaşilor noştri” le vor plăti datoriile făcute, nu pentru dezvoltare naţională, ci pentru îmbogăţire personală. Democraţia ne-a transformat în gropi de gunoaie, atît de pline!, încît avem saci legaţi şi de ochi şi de brîu. Dacă nu ne scuturăm acum de ei ne vor afecta pe veci verticalitatea. În România e necesară, fără îndoială, o acţiune amplă de curăţire a gunoaielor de la guvernare. Inculţii, pungaşii aceştia plini de bani care ne conduc, trebuie trimişi la lucru pe ogoarele patriei. E musai să reînviem agricultura cu braţele lor vînjoase, iar averile dobîndite fraudulos, împărţite la săracii neamului. Ce a dat Occidentul României?

Ceea ce îndurăm azi cu demnitatea şifonată şi cu buzunarul gol. Poporul a ieşit în stradă în ’89 nu pentru că voia Occidentul la furat în ţară şi nici pe aceşti mizerabili pentru care românul a ajuns de batjocură şi ocară. Ordinea mondială face şi desface, nu mai există lege, nu mai există nimic! Parlamentul şi alte instituţii de rang înalt sînt locuri în care se desfăşoară cele mai murdare tranzacţii pe banul statului. Părţi importante din economia României, arvunite între ei, au fost şterse de pe hartă.
Dictatorii postmoderni, violenţi şi necruţători, mai numeroşi, mai cruzi şi mai lacomi, decît alţii, profită de faptul că opinia publică internaţională e preocupată de revoltele de pe glob, şi-şi fac de cap peste măsură. Oligarhia financiară externă, ştiutele structuri statale lipsite de istorie şi moralitate (S.U.A., FMI, UE, Banca Mondială, NATO), au luat în posesie statele eliberate de comunism, şi-au permis să plătească, de la politicieni la conducătorii de instituţii, pentru deturnarea voinţei populare. Nu mai există democraţie nicăieri în lume. Democraţia, prin traducere, sună mai bine azi: puterea poporului în mîinile altora. UE nu a fost extinsă pentru ajutorarea ţărilor membre, ci pentru biruri, taxe şi noi pieţe de desfacere. În componenţa sa sînt ţări cu priorităţi economice şi ţari vasale. Noi sîntem un stat vasal, întors pe dos, din producător am devenit piaţă consumatoare şi exportatoare de sclavi moderni şi ieftini. În ţară au mai rămas copiii şi bătrînii. Mînaţi de sărăcie, medicii părăsesc ţara, tinerii militari români mor pentru cauze străine în războaiele altor interese. Cu adevărat vă mărturisesc, nicicînd în istorie n-a fost o mai aprigă mafie politică şi competiţie la vîrf pentru avere! Nicicînd nu s-a săvîrşit atîta de hoţie de stat, asemenea biruri şi impozite, taxe şi executări silite. Niciodată România nu a avut atîţia cerşetori, şomeri şi atîţia bogătaşi! Ar trebui inventat partidul bunului simţ, deşi mi-e teamă că nimeni n-o să plătească vreo cotizaţie. Intervenţia virulentă a F.M.I.-ului şi schimbul impus cu popoarele dominante are, precum se vede, consecinţe extrem de dăunătoare. Supunerea ţării prin legi financiare nepotrivite contextului intern, au sugrumat intra-economia.

În paradoxala armonie democratică a lumii în care trăim, fără a strica planul parşiv al marilor puteri, corupţia şi avariţia au generat proteste ieşite violent de sub capac. Economistul Robert Heilbroner afirma: „Capitalismul s-a prăbuşit pentru că a generat şi a întreţinut instabilitatea pe care o anticipa chiar Marx. Un şir de crize economice din ce în ce mai severe, agravate de flagelul războaielor, au nimicit încrederea claselor inferioare şi mijlocii în sistem.” Lipsa de flexibilitate, aservirea faţă de interesul imediat al puterilor lumii a şubrezit şi democraţia europeană. „Privind în urmă, vom observa cu cîtă tenacitate sumbră au mers unele popoare chiar pe făgaşul despre care Marx spunea că „avea să le ducă la pierzanie.” Istoria s-a petrecut ca şi cum factorii de putere ai vremurilor ar fi susţinut inconştient aceste profeţii. Mark Mazower în Istoria Europei secolulului 20 („Dark Continent”) confirmă afirmaţia lui Robert Heilbroner cu privire la prăbuşirea încrederii în democraţie şi în valorile liberalismului. A fost odată ca niciodată, a fost mai bine în ţară. Că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Aşa începeau poveştile copilăriei, în care, cine mai crede? Cine mai crede că balaurii şi vrăjitoarele de la putere vor fi puşi la frigare? Ciocoii noi plesnesc de bunăstare, înconjuraţi de lăutarii din Occident. Din perspectiva psihanalitică, poveştile auzite azi, nu mai au virtuţi terapeutice, îi fac pe români să sufere ca în metastază.