Marea majoritate a oamenilor se consideră a fi normali. Dar, de fapt, ce iseamnă a fi normal? Dictionarul explicativ al limbii române ne spune că normal Inseamnă "... asa cum trebuie să fie...", fără insă a ne spune... cum anume trebuie să fie. Ne aflăm, evident, in fata unei explicatii care nu explică nimic. Si, din păcate, DEX-ul nostru cuprinde multe asemenea “lamuriri”.
Sociologia consideră normalul ca fiind ceea ce se incadrează în anumiti parametri, definiti ca normali de fiecare tip de societate in parte. Din acest motiv, normalul este relativ. Spre exemplu, era anormal - în urmă cu 35-40 de ani - ca o femeie să poarte pantaloni sau să fumeze. Vă vine să credeti? Tot In acea perioadă era normal ca un bărbat să poarte plete. Acum, toate aceste comportamente se incadrează în sfera de normalitate acceptată de societatea noatră.
Dar nu cu acest normal intentionez să vă retin atentia. Ci cu acela care se confundă cu banalitatea, cu acel conformism care transformă oamenii in niste simple automate.
Iar în legătură cu această “normalitate" am să fac o afirmatie care poate părea riscantă, si anume că, dacă omenirea a progresat (in sensul asigurăril unui trai mereu mai bun majoritătii membrilor săi), aceasta se datorează... anonnalilor. Dacă nu existau anormalii, astăzi eram incă în pesteri si ne căutam hrana prin copaci sau fugărind animalele mai slabe decât noi. Acesti anonnali, in imensa lor majoritate anonimi, altii flind celebre personaje ale istoriei umanitătii, au impins omenirea de la spate. De ce? Pentru că, in totalitatea lor, aveau ca stare de spirit o anumită nemultumire dublată de disponibilitatea spre actiune.
Imi amintesc, in acest sens, de un desen animat care, in doar câteva minute, rezuma esenta unei intregi filosofii. In acel desen animat apărea mai intâi un personaj intruchipând normalitatea, care, elegant si manierat, se deplasa spre "ceva". In cale îi apărea un zid. Cu delicatete, îi incerca rezistenta, după care, resemnat, se aseza, asteptând. Apoi apărea un alt personaj, simbol al nonconformismului si deci, al anormalului, care, ajuns la acelasi zid, nu se putea nicidecum impăca cu imposibilitatea de a-l depăsi. În finalul incercărilor sale, se repezea cu capul In zid, il dărâma, dar... cu riscul vieţii. Domnul, simbol al normalului, îi aduse un formal omagiu, după care trecu prin spărtura din zid, urmându-si drumul. Ajunge la un nou zid, la care istorioara se repeta.
Ceea ce vreau eu să spun este că acesti "zănatici", care nu numai că au fost nemultumiti de conditia lor, dar au incercat să o schimbe, sunt anormalii de care societatea are nevoie spre a progresa.
Astfel privind lucrurile, orice om de afaceri este un anormal, cum anormal este si indemnul meu constant de a face afaceri. Prin afaceri ma refer la orice tip de activitate care iti aduce un venit, chiar si facuta pe langa jobul actual, in week-end-uri sau dupa orele de program.
Căci normal este să nu iti asumi riscuri, normal este să tinzi spre o muncă cât mai usoară, spre o viată cât mai tihnită. Or viata unui om de afaceri este opusă acestei tihne. Ea este frământată si te expune la riscuri de toate felurile, tocmai datorită continuei agitatii şi lipsei de timp pentru tine, ca şi pentru cei apropiati. De la predispozitia spre infarct, până la destrămarea familiei, adevăratul om de afaceri îşi asumă niste riscuri care nu pot apartine decât unui anormal.
Normalii isi caută servicii bănoase, nu renuntă la nici un weekend, iarna se gândesc la concediul din vară, lar vara la revelion. Să schimbi o asemenea mentafitate cu cea frământată de grija pentru viitorul tău, care depinde numai şi numai de tine, ca şi cu grija pentru ziua de mâine a angajatilor tăi, care, şi ei, depind de tine - nu este un lucru usor. Si, mai ales, nu este la indemâna oricui. Trebuie să fii... anormal.
Iar din acest punct de vedere, societatea noastră are nevoie de cât mai multi anormali. Dacă puteti, fiti, deci, anormali!
Comments
Post a Comment