În Virginia colonială a secolului al XVII-lea, oamenii plăteau impozite cu tutun. În Abisinia sarea servea drept monedă, iar în Scoția medievală cuiele de fier se foloseau la plată. Niciunul dintre aceste lucruri nu a apărut prin lege, prin decret regal sau prin decizia vreunei bănci centrale, ci au apărut de la sine prin piața liberă, după cum explică Murray Rothbard.
Schimbul direct (barterul) întâmpină două probleme fundamentale: imposibilitatea de a împărți anumite bunuri (cum ar fi un plug) și dificultatea de a găsi o persoană care are exact ce îți dorești și își dorește exact ce ai tu. Soluția descoperită de oameni prin mii de ani de încercare și eroare este schimbul indirect. Spre exemplu, un fermier care dorește pantofi, dar al cărui partener dorește unt și nu ouă, va schimba mai întâi ouăle pe unt pentru a obține ulterior încălțămintea.
Untul este achiziționat nu pentru consum propriu, ci pentru că este mai ușor de schimbat decât ouăle. Această proprietate este numită de Rothbard „vandabilitate” — capacitatea unui bun de a fi acceptat general, de a fi divizibil în bucăți mici fără pierdere de valoare, ușor de transportat și rezistent la deteriorare. Pe măsură ce tot mai mulți oameni acceptă un bun ca mijloc de schimb, vandabilitatea acestuia crește într-o spirală auto-întreținută, iar societatea converge spre una sau două mărfuri acceptate de toată lumea, adică banii.
De-a lungul istoriei, ca bani au funcționat tutunul, zahărul, sarea, vitele, cuiele, arama, perlele, pieile de animale și ceaiul. Piața liberă a testat aceste opțiuni, iar aurul și argintul au câștigat competiția pe aproape toate continentele datorită proprietăților lor naturale: divizibilitate, durabilitate, raritate, ușurință de transport și recunoaștere.
Acest proces de selecție naturală pe piața liberă este singura modalitate prin care o monedă poate apărea în mod organic. O monedă nu poate fi creată prin decret guvernamental sau dintr-un material fără utilitate proprie, deoarece necesită prețuri preexistente sprijinite pe o cerere inițială (de pildă, aurul utilizat mai întâi ca podoabă).
Prin urmare, guvernele nu pot fabrica bani reali prin simpla tipărire de hârtie. Banii sunt o marfă concretă cu valoare reală, al căror preț este determinat de cerere și ofertă și care diferă de alte bunuri prin faptul că sunt ceruți în principal ca mijloc de schimb. Tipărirea suplimentară de bani de către stat crește oferta de marfă-monedă și îi reduce prețul, ceea ce reprezintă însăși esența inflației.
Comments
Post a Comment