Suma efectelor

E greu să înţelegi în ansamblu funcţionarea unui mecanism atât de mare cum este un oraş, un judeţ sau chiar o ţară. Însă mult mai uşor este să observi trăsăturile şi comportamentul unui grup mai mic cu care ai contact direct şi să înţelegi că de la acea bază se extrapolează comportamentul general la nivel de ţară. Acest exerciţiu pe care îl propun este foarte simplu de practicat de aproape oricine şi garantez că veţi face descoperiri interesante. Cel mai simplu şi mai la-ndemână grup social pe care se poate observa este suma părinţilor care au copiii în aceiaşi clasă, fie ea de grădiniţă sau de şcoală. Avem deci un grup social delimitat care are ca element comun copii din aceiaşi clasă, prin şedinţele ce se fac necesită sau implică hotărâri comune şi  în final se reflectă în acţiuni comune.

Aceste grupuri sociale au toate elementele necesare care coagulează un grup într-un mod natural:
1.pleacă de la o nevoie reală , oamenii au nevoie de hotărâri şi acţiuni care să rezolve problemele ce sunt identificate .
2. Implică întâlniri sub formă de şedinţe la care oamenii care compun grupul se pot exprima în legătură cu problemele apărute sau cu soluţia care trebuie adoptată.
3. Implică un lider şi eventual un casier pentru fondul grupei, secretar, deci are toate elementele unei structuri ierarhice şi coordonate.
4. Aş mai adăuga ceva lăsat mai deoparte - implică unitate ca să poată funcţiona sau accepta hotărârile.

Astfel, pentru a înţelege mai profund ce se petrece în societatea românească, propun celor interesaţi un exerciţiu foarte simplu: urmăriţi cum se comportă grupul la şedinţe, urmăriţi cum se adoptă o decizie, urmăriţi cum se aleg liderii, urmăriţi dacă problemele propuse pleacă de la o nevoie reală, dacă se fac persuasiuni în grup care să conducă spre o anumită decizie. Iar după ce aţi observat toate aceste lucruri gândiţi-vă care dintre ele se regăsesc în societatea românească ca şi ansamblu. O să ajungeţi la concluzii interesante. Până o să faceţi voi înşivă această observare , am să descriu mai jos ceea ce am observat eu într-un asemenea grup şi voi încerca deasemenea să evidenţiez problemele care deformează funcţionarea unui astfel de grup. Fac asta din două motive: Pentru a putea trage o concluzie referitoare la ansamblul general, la problemele sistemului general, şi pentru ca cei care vor face observaţiile proprii să aibe o bază de plecare, ca exemplu.
Menţionez deasemenea că observaţiile le-am făcut într-un grup de părinţi care au copii la gradiniţă şi într-un grup de părinţi care au copii la şcoală, iar aceste două mici sisteme de grup social sunt aproape identice.

Liderii.

De regulă la prima şedinţă când începe anul şcolar părinţii se întâlnesc în prima şedinţă şi mă refer aici la PRIMA. Respectiv  prima şedinţă când începe o grupă nouă la cămin, sau prima şedinţă din clasa a-1a .Atunci se aleg liderii. De regulă şedinţa are loc sub tutela sau sub îndrumarea educatorilor sau a învăţătorilor. Oamenii sunt puşi de cele mai multe ori pentru prima oară în viaţa lor să ia parte la o acţiune civică. Căci asta este până la urmă. O întâlnire a unor oameni cu un scop comun, pentru a hotărâ acţiunile pe care le va coordona o activitate viitoare. Din această cauză mai toţi sunt timoraţi, şi ascultă cu interes ceea ce urmează să se întâmple. Toată acţiunea este amestecată şi cu un grad mare de entuziasm pentru omul care se implică pentru copilul său care urmează să meargă pentru prima dată la grădiniţă sau la şcoală. Acest entuziasm amestecat cu o reţinere vizavi de faptul că nu ştii ce urmează, dar eşti deschis pentru orice şi disponibil să ajuţi este sentimentul care domină prima şedinţă. Desigur aici aveţi de făcut propriile observaţii. Grupurile pe care le-am observat eu au avut acest comportament dar nu este neaparat obligatoriu, însă tind să cred că este un atribut destul de răspândit pentru a fi generalizat. Astfel când educatoarele/învăţătorii întreabă cine vrea să fie şef de clasă, sau casier pentru fondul grupei, sau secretar, se întâmplă că oamenii sunt derutaţi şi dau în spate, refuză. Toţi vor să facă dar să nu se implice. Atunci doamnele aleg persoanele după criterii proprii. De cele mai multe ori se nimereşte că ele sunt tot persoane care lucrează în sistemul bugetar. Un contabil de nu-ştiu-unde strânge banii, o asistentă medicală e şefă de clasă, etc. Astfel se produce prima turbulenţă de sistem: Liderii nu sunt naturali. Orice sistem natural are un lider care se ridică prin forţe proprii, coagulând grupul spre o unitate. În momentul în care liderii sunt impuşi se crează o deficienţă de sistem.

Nevoia de atenţie

Un alt fapt care deformează puternic acest grup social în miniatură este nevoia unora dintre părinţi de atenţie din partea educatorilor/învăţătorilor. Oamenii au nevoie de atenţie, de o asigurare că al lor copil este cu ceva mai băgat în seamă decât restul. Astfel ei sunt cei care intră în vorbă primii cu doamnele, socializează, încearcă să fie drăguţi cu doamnele. Întâmplător sau nu, primele care fac asta sunt tot persoanele care deja lucrează în sistemul bugetar. De ce? Pentru că sistemul bugetar în ansamblul său este tot un grup social care prezintă toate caracteristicile unui sistem: lideri, structură ierarhică, unitate. Astfel încep să se contureze două grupuri: un grup care pactizează cu doamnele şi un grup care mai degrabă nu se implică deloc, nu sunt curioşi de aceste aspecte, dar care ajung în mod natural în opoziţie faţă de primul grup.

Lipsa de implicare

Un alt atribut care este observabil după două trei şedinţe este lipsa de implicare.
După ce primul val de emoţii a trecut, anul a început, s-au cumpărat perdele, covoare, DVD, jucării, părinţii se liniştesc şi cad în neimplicare. Mai ales că fiecare şedinţă este un prilej de a se aduna bani pentru ceva, de multe ori ceva care nu pare o necesitate vitală. În schimb oamenii încep să vadă deficienţele sistemului, deficienţe pe care le bănuiau, le ştiau de la alţii iar acum dau piept cu ele. Nimeni nu pare în şedinţe că s-ar interesa de aceste aspecte. Oamenii pufăie, şi sunt super stresaţi şi grăbiţi când trebuie să ia parte la o şedinţă. Aici trebuie să recunosc că şi eu sunt la fel, dar după cum vom vedea ulterior există o cauză pentru asta. Pentru că oamenii nu pot sau nu au curajul de a schimba lucrurile care nu le convin, dar sunt chemaţi să participe la lucruri neesenţiale care de regulă se termină cu adunat de bani ei deveind impasibili şi total dezinteresaţi de şedinţe.

 

Lipsa de unitate

După un timp unii din ei observă păcăleala jocului, observă tiparul şi se revoltă. Astfel la unele şedinţe apar revoltaţii. Abia aici se întâmplă ceva cu-adevărat interesant. Oamenii care vor să iasă din păcăleala acestui joc, care cer soluţii cu-adevărat folositoare sunt contraţi de grupul celor care au pactizat cu sistemul. Apoi, din motive care-mi scapă, mai multe persoane care de regulă nu se implică devin şi ele împotriva celor care se implică plasându-se atunci pe loc de partea sistemului. Acest fenomen prin care oamenii care nu se implică ajung să fie împotriva celor care au descoperit păcăleala rupând definitiv unitatea grupului mi se pare cel mai interesant. Şi mai este ceva... Cumva, ceilalţi care înţeleg perfect la ce te referi, stau mici şi tac. Astfel, cei doi-trei, sau uneori unul singur, care au încercat să arate evidenţa sistemului deformat este pur şi simplu linşat de cei mai vocali, situaţie care elimină posibilitatea ca pe viitor cineva să se revolte.  În clar, pot să vă spun că de câte ori ai nevoie să strângi semnăturile părinţilor să zicem pentru o anumită acţiune, vor fi voci care sunt contra acţiunii respective. Aceasta duce la o rupere a unităţii grupului, fapt care face ca orice acţiune cu folos real să se implementeze foarte greu, sau să cadă în derizoriu. Deasemenea duce ulterior la lipsa de implicare tot mai mare din partea celor care iniţial erau neutrii.

Suma efectelor

Iată deci că avem deja un mic sistem social care suferă de toate problemele de ansamblu ale societăţii, lideri impuşi, lipsă de unitate, lipsă de implicare, şi încă multele altele secundare care decurg din cele amintite deja. Atunci micul grup social începe să funcţioneze aşa cum funcţiona întotdeauna... cei din sistem obţin ce vor, iar părinţii obţin nervi, încleştare, şi opoziţie obositoare, care duce la renunţare. Dai ce ai de dat, asculţi ce ai de ascultat, privești piesa care ţi se joacă şi aştepţi să pleci cât mai repede.Aş mai adăuga aici încă o mare asemănare a micului sistem social, cu marele sistem social: lipsa de transparenţă faţă de beneficiarul real. Aşa cum în societate cetăţenii în calitate de beneficiari ai sistemului administrativ nu au acces în totalitate la documentele, bugetele sau hotărârile care-i privesc direct, tot astfel în micul grup social, beneficiarii sunt copii noştrii care nici o clipă nu ştiu ce se petrece la o "şedinţă de oameni mari". Niels Donald Walsch spunea că dacă în lume s-ar aplica pe loc în toate domeniile, înstituţiile şi companiile fie ele private sau de stat, o trasparenţă totală, în lume s-ar petrece o mare revoluţie care ar duce la un mare salt inainte. Tot astfel eu spun că dacă la fiecare şedinţă cu părinţii am duce prin rotaţie să zicem câte 5 copii să privească spectacolul care îl jucăm, să vadă banii care se strâng, să privească toate dedesupturile unui sistem care mai apoi îi va urmării toată viaţa, generaţiile care ne urmează ar rezolva aceste probleme. Dar noi ascundem. Ascundem de ei problemele esenţiale ale acestui sistem.Prin dorinţa noastră naturală de ai proteja de duhoarea acestui sistem, în speranţa că ei nu vor trece prin aşa ceva niciodată...

Asta este păcăleala noastră! Să aşteptăm ca generaţiile următoare să rezolve nişte probleme pe care noi le ascundem de ei, sau mai rău pretindem că ele nici nu există. Aceasta este suma efectelor" Acesta este rezultatul pe care îl puteţi vedea oriunde pe stradă! Aceasta este adormirea în care ne zbatem. Aşa ajung copii noştri să ştie în clasa a-Xll a cum se dă un lanţ de aur cadou profesorului, ca să nu primească bani, căci poate fi acuzat de mită, aşa ajung să nege toţi realităţile pe care le ascundem mereu sub preş pretinzând că ele nu există şi forţând pe cei care intră în viaţă să le ia din zbor şi să joace aceiaşi piesă proastă ca noi. 

Singurul sistem social care nu mai are unitate este sistemul civic. Şi de asta este mediul perfect de manipulat. De ce se vând în şcoli reviste, jucării, fotografii de 8 martie, felicitări, culegeri? Au copii bani? Au copii discernământ? Gardienii care păzesc şcoala să nu intre persoane străine de ce permit firmelor să intre în şcoli? De când activitatea economică ambulatorie este permisă în şcoli? Toate acestea necesită măsuri din partea societăţii civile. Ele sunt deja reglementate şi interzise prin lege dar se întâmplă în faţa ochilor noştri cu acceptul nostru tacit, prin lipsa de atitudine civică şi lipsa de implicare.

Şi exact aceste calităţi or să le posede şi copii noştri ! NU ALTELE!