Cum se iroseşte potenţialul unei relaţii

Sunt puţine lucruri care scot atât de eficient comoara şi gunoiul nostru interior la suprafaţă precum relaţiile cu alţi oameni, de la părinţi, iubiţi şi iubite, copii până la parteneri de afaceri şi prieteni.

De aceea, fiecare relaţie este sacră pentru că reprezintă promisiunea, şansa de a scoate din mine lucruri neştiute, bune şi rele, care îmi vor amplifică puterea, îmi vor purifica rănile, întunericul şi demonii, vor sparge învelişul ce îmi ţine spiritul şi iubirea blocate în adâncul fiinţei mele.

Înţelegerea, acceptarea şi conştientizarea faptului că orice om care acum are cel mai mic rol în viaţă mea este aici special pentru mine şi pentru a-şi face partea, pentru a-şi juca rolul în formarea şi desăvârşirea mea, precum şi eu mă aflu în viaţa tuturor oamenilor din jurul meu pentru a-mi face aceeaşi datorie, ar trebui să ne facă să cădem în genunchi plini de recunoştinţă în faţă celor care ne iubesc cel mai mult şi a celor pe care îi urăm şi dispreţuim cel mai mult precum şi în faţa tuturor de-a lungul acestui spectru.

Nu neapărat în ordinea asta.

De aceea, o relaţie de cuplu este una din tipurile de relaţii care are o însemnătate uriaşă în viaţă noastră.

Nu a existat niciun curs de dezvoltare personală care să mă fi dus atât de adânc în sufletul meu precum relaţia de cuplu. Nicio carte, profesor sau învăţătură nu m-au făcut să îmi analizez propria lume interioară, să mă oblige să mă cunosc pe mine, cu lumina şi întunericul pe care le conţin aşa cum au făcut partenerele mele.

Nu am chinuit pe nimeni în viaţa mea aşa cum mi-am chinuit partenerele şi nu am fost torturat de către nimeni aşa cum am fost şi eu torturat de ele. Deasemenea, au fost puţine plăceri mai mari pe care le-am gustat în această viaţă decât cele din relaţiile mele.

Fericirea şi împlinirea solidă pentru mine într-o relaţie de cuplu s-a putut descătuşă după vârstă de 30 de ani pentru că am început să privesc relaţiile de cuplu dintr-o altă perspectiva şi această perspectiva este una diferită de curentul social cunoscut.

Ce este o relaţie de cuplu?

O relaţie este şansa pentru a deveni un om mai bun, mai fericit și mai împlinit.

Orice relaţie de cuplu are potenţialul de a deveni o ”legătură a sufletelor”, in cuvintele lui John Wellwood. Asta înseamnă o legătură a sufletelor - doi oameni care se alătură unul altuia pentru a alimenta, a stimula şi a provoca paşi importanţi în dezvoltarea reciprocă.

Indiferent ce se întâmplă într-o relaţie de cuplu, dacă ea nu contribuie la evoluţia ambilor parteneri este o relaţie irosită ce nu a fost trăită la adevăratul ei potenţial.

Cum se iroseşte potenţialul unei relaţii?

Să crezi că o relaţie este doar pentru satisfacerea reciprocă a nevoilor este una din căile prin care poţi să îţi baţi joc de o relaţie.

Când erai mic cineva avea grijă de tine.

Creşti aparent, devii adult aparent, lumea e rece şi rea şi cauţi din nou să intri în starea aceea de lipsă de griji şi responsabilităţi aşa că intri într-o relaţie.

Pari adult, ai o vârstă, ai un job, dar iluzia asta se destramă rapid când începi să ceri partenerului să aibă grijă de tine şi de nevoile tale aşa cum părinte are grijă de nevoile unui copil mic.

Mai mult, te simţi neiubit dacă celălalt nu manifestă grijă faţă de tine şi de nevoile tale ca şi când să te îngrijească pe tine ar fi un job nou la care s-a înhămat.

”Te iubesc deci ai privilegiul de a te ocupa de nevoile mele”, par să spună partenerii.

Oamenii folosesc foarte greşit cuvântul iubire.

În foarte multe cupluri, în loc să îşi spună unul altuia ”te iubesc” ar trebui să îşi spună ”am nevoie de tine.”

E drăguţ ca cineva să gătească pentru tine. Sau să spele. Sau să te asculte.  Dar înainte să cunoşti persoana cu care acum ai o relaţie de cuplu, poate a trebuit să îţi gătești singur.

Ce ai făcut când îţi era foame şi nu aveai o relaţie de cuplu?

Nu cred că ai murit de foame şi nici nu cred că ai căutat vinovaţi pentru că nu ai sub nas ciorbă caldă. Ai trecut la acţiune şi ai rezolvat singur problema.

Cum se face că acum când eşti într-o relaţie de cuplu, brusc, faptul că celălalt nu îţi găteşte te face să te simţi neiubit? Cum se face că acum celălalt a devenit bucătarul de serviciu, responsabil cu hrănirea ta? De asta ai intrat într-o relaţie? E mai ieftin şi lejer să plăteşti pe cineva să îţi gătească decât să intri într-o relaţie de cuplu pentru asta.

Sau poate vrei să vorbim despre cadouri.

Înainte de a avea o relaţie, nu cred că plângeai zi de zi în pernă pentru că nu îţi fac oamenii din jur cadouri.

Când ţi-ai dorit ceva mult, ţi-ai cumpărat. Nu ai căutat vinovaţi pentru asta, nu te-ai simţit mai puţin iubit pentru că a trebuit să mergi la magazin, să scoţi banii şi să plăteşti pentru ceva ce îţi doreşti.

Cum se face că acum, în relaţia de cuplu, celălalt a primit această povara şi responsabilitate, de a-ţi face cadouri? Sigur, e un gest drăguţ să primeşti un cadou însă de aici şi până la a te simţi prost, trist, nefericit pentru că nu primeşti cadouri și să îți acuzi partenerul de lipsă de iubire e o cale foarte lungă.

Ce anume te face să devii o panseluţa sensibilă într-o relaţie de cuplu şi să îl încarci pe celălalt cu atât de multe obligaţii rostite şi nerostite?

Cum se face că starea ta interioară se schimbă atât de violent în urma unui singur gest făcut sau nefăcut al celuilalt?

Nu cumva toate aceste cerinţe şi nevoi ascund cu totul altceva?

Nu cumva ai o stare de neîmplinire în inima ta, legat de propria ta persoană şi viaţă iar asta te face să cauţi o alinare în celălalt obligându-l să ghicească nevoi, gânduri şi stări pe care tu le ai şi le ţii ascunse chiar şi pentru tine?

Oamenii sunt nefericiţi în cuplu, se ceartă şi se despart din multe motive:

• sexuale
• nevoi nesatisfăcute
• nepotrivire de caracter
• lipsa pasiunii
• plictiseală
• lipsa unui plan comun
• impulsivitate şi instabilitate emoţională…

...şi multe altele.

Toate acestea sunt valide însă cea mai mare greşeală este să fugi din relaţie înainte să înveţi lecţia, înainte să înţelegi ce anume a scos din tine relaţia respectivă şi înainte să ai recunoştinţa faptului că în această relaţie ai avut şansa să te cunoşti pe tine mai bine, cu defecte şi calităţi şi că ştii la ce ai nevoie să lucrezi în continuare.

Sunt foarte multe lecţii ce pot fi învăţate într-o relaţie.

Să îţi asculţi inima ar fi una din aceste lecţii.

Lucrurile sunt foarte simple.

Există relaţii de rahat din care trebuie să pleci pentru că te omoară.

Şi există relaţii care par de rahat pentru o clipă dar dacă rămâi acolo determinat să vezi care e lecţia, s-ar putea să descoperi cel mai frumos cadou pe care viaţă ţi-l poate oferi.

Cum afli în care situație ești? Doar ghidul tău interior îți poate spune asta. El e acolo și îți vorbește. Ascultarea lui este un proces prin care va trebui să treci și nu va fi nimeni să facă această muncă în locul tău.

Iubirea adevărată.  

În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu.

Imaginează-ţi.

Omul cu vocaţie, se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui.

Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie?

Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi pentru cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanța relaţiilor de cuplu.

Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.