11 October 2014

Sclavii perfecti sunt sclavii fericiti

Occidentul postindustrial a constituit prin mijloace economice o societate în care realitatea se oferă în mod indirect sub formă de „spectacol”. Viaţa palpabilă a individului şi colectivităţii se reduce la ceea ce poate fi văzut, perceput, re-prezentat. „Spectacolul” este un fenomen specific epocii contemporane.

Cum a reuşit „spectacolul” să fie nu numai un ansamblu de imagini, ci mai ales un „raport social între persoane, mediatizat de imagini”, un Weltanschauung, „o viziune a lumii care s-a obiectivat” (Guy Debord)?

S-a spus, pe drept cuvînt, că dezvoltarea tehnologiilor de difuzare în masă a imaginilor favorizează proliferarea „spectacolului”. Saturarea spaţiului cultural şi politic de imagini nu explică însă imensa influenţă exercitată de imagini şi reprezentări asupra vieţii Occidentului postmodern. Pentru a înţelege esenţa „spectacolului” şi a succesului său, să aruncăm o privire mai atentă asupra „spectatorilor” din societăţile postindustriale. Vom observa că subiectul spectacular nu-i altul decît „individul colectiv”, omul consumismului de masă. Departe de a fi „animat” de idealul libertăţii, competiţiei şi responsabilităţii individuale, subiectul spectacular rămîne sclavul unei mentalităţi a confortului.
Ce semnificaţie are termenul „confort” în condiţiile societăţii postindustriale? Am putea defini confortul drept modul de existenţă al subiectului spectacular, sătul (la propriu) şi mulţumit de sine; starea de saţietate a celui care nu doreşte să întîmpine „rezistenţe” în calea satisfacerii imediate a plăcerilor şi necesităţilor sale, în mare parte artificiale. De la bun început, trebuie să precizăm: confortul poartă deopotrivă amprenta structurii tehno-economice şi a schimburilor simbolice (relaţiile între oameni). Nu există confort fără prosperitate materială, dar mai ales, nu s-ar putea concepe o viaţă confortabilă în afara „spectacolului”, a imaginilor sale prefabricate şi relaţiilor sociale mediate. „Spectacolul” alimentează un întreg imaginar social al confortului. Subiectul spectacular se înconjoară de un univers de imagini menite să-i asigure o existenţă agreabilă şi sigură. Căutînd permanent satisfacţii imediate, doreşte înlăturarea oricărei „rezistenţe” fizice sau subiective. Iată de ce superficializează misterul, suferinţa şi transcendenţa.

Confortul îi furnizează subiectului spectacular un sentiment de auto-satisfacţie, îi risipeşte temerile, confirmîndu-I în permanenţă justeţea propriilor sale acţiuni. Redus la o monadă vidă, încîntat de sine şi lumea sa aseptică, supercivilizată, subiectul spectacular trăieşte exclusiv „întru” siguranţa confortului său. Suferinţa, pericolele de tot felul nu-l afectează, ele aparţin unei lumi îndepărtate la care „subiectul” „participă” în mod indirect, prin intermediul imaginilor sau relaţiilor mediate (mass-media, Internet, informaţii furnizate de experţi). Odată ce evenimentele reale, informaţiile obiective şi relaţiile interpersonale sînt transformate în „spectacol”, realitatea este golită de înţelesuri, „dispărînd” sub sclipiciul aparenţelor. În locul ei, „apare” o lume accesibilă, de copii şi simulacre interşanjabile. Subiectul spectacular se raportează doar la propriile sale senzaţii atenuate, provenite din contactul cu un ambient artificial şi agreabil: spaţiul tehnologic şi televizual, universul abstract al tranzacţiilor financiare, publicitate, mass-media, „pop culture”. „Dispariţia” realităţii şi a constrîngerilor ei aduce după sine plictisul, apatia, indiferenţa. Subiectul spectacular îşi pierde deseori simţul civic şi interesul pentru politică, înlocuite în prezent de indiferenţă şi conformism. „Spectacolul” nu se află însă în pericol întrucît are la dispoziţie un antidot radical:activitatea permanentă.

Între logica economiei şi cea a spectacolului” nu mai există nici o contradicţie. Ca şi munca, confortul s-a transformat dintr-un mijloc într-un scop în sine. Ambele îi oferă subiectului sentimentul siguranţei. Fără acest sentiment, subiectul spectacular n-ar putea gusta din confortul automulţumirii, n-ar şti să justifice ordinea spectaculară a civilizaţiei postmoderne.

Departe de a fi preocupat de glorie, precum „burghezul respectabil” al secolului XIX, subiectul spectacular este obsedat de confortul său „privat”. Recunoaşterea socială a meritelor este importantă doar în măsura în care se traduce printr-un trai confortabil, deci sigur. Confortul, asigurat de activitatea productivă şi speculaţiile financiare, nu indică o mentalitate hedonistă.

În condiţiile civilizaţiei spectaculare, o viaţă confortabilă oferă sentimentul (iluzia) unei securităţi materiale, nicidecum calm şi relaxare. De pildă, tînărul profesionist, aşa numitul „yuppie” din Silicon Valley, locuieşte într-o casă confortabilă, conduce o maşină confortabilă, are un venit confortabil, dar rareori îl vezi bîndu-şi cafeaua la „Starbucks”1, cufundat într-un fotoliu. (Cafeaua se bea „pe fugă”, în maşină, pe stradă, la birou.) În loc să-l liniştească, confortul său de astăzi îl stresează, îi aminteşte mereu că siguranţa sa de mîine este asigurată doar atît cît trudeşte şi „face bani”. Într-o lume de aparenţe şi simulacre, confortul îmbracă haina siguranţei şi devine idealul personal şi colectiv de necontestat.

Munca depusă pentru asigurarea lui, oricît ar fi de stresantă şi istovitoare, nu e percepută drept o povară, un sacrificiu, o sclavie. O viaţă confortabilă dă impresia de soliditate, coerenţă şi rigoare, ascunde vidul de la baza „spectacolului” şi, implicit, a subiectului spectacular. Lipsit de confort, subiectul spectacular ar fi cuprins de o teribilă panică. S-ar simţi neputincios şi fără apărare, gol şi singur, faţă în faţă cu propria-i conştiinţă. Confortul îl salvează de la confruntarea cu realul, îl transformă într-un sclav fericit.

No comments:

Post a Comment