Fiecare suntem în felul nostru regizori, pentru că acordăm roluri oamenilor din jur, iar de îndată ce aceştia nu se comportă conform rolului îi respingem. Ca să îţi creezi viaţa, să fii stăpânul creaţiei tale va trebui să scapi de aceste roluri. Va trebui să îţi creezi propria piesă şi să încetezi să mai joci rolurile pe care cei din jurul tău ţi le oferă.
La început poate părea greu. Pentru că toţi avem în noi o nevoie de validare. Am cules din educaţie şi din programarea socială această nevoie de validare. Nu poţi face nimic dacă cineva nu îţi confirmă că ceea ce faci este bine. Această nevoie de validare, de acceptare ne împinge să acceptăm roluri pe care nu le dorim. Vrei cu toată puterea ca cei din jur să te accepte şi să te recunoască. Aşa că le faci pe plac. Doar că aceasta este o capcană. O fundătură. Făcându-le pe plac le joci de fapt rolul pe care ţi l-au acordat. În momentul în care nu mai accepţi rolul ei se vor supăra şi te vor respinge.
Toţi avem încorporat acest mecanism în noi, doar că l-am perfecţionat atât de mult încât nu îl mai putem detecta. L-am transformat într-un joc rafinat.
Ceea ce nu ştii în legătură cu acest mecanism este că nu trebuie şi nici nu vei putea să primeşti validarea tuturor. Tu ai nevoie de validarea celor care gândesc la fel ca tine. Şi asta nu o poţi obţine atâta timp cât tu joci un rol în piesa altuia. Afişând rolul, omul nu te mai vede pe tine. Tu când vezi o piesă de teatru poţi şti cum sunt actorii în viaţa de zi cu zi uitându-te la rolul pe care îl interpretează? Nu poţi. La fel şi tu, cu fiecare rol pe care îl joci ascunzi o părticică reală din tine. Ascunzând această părticică, le va fi tot mai greu celor care gândesc la fel cu tine să te găsească. Când vei începe să fii tu însuţi, când nu vei mai accepta să te comporţi conform cerinţelor celor din jur, unii se vor supăra iar alţii te vor recunoaşte ca fiind ca ei.
Acei care te vor recunoaşte că eşti ca ei, aceia îţi vor da validarea de care ai atâta nevoie. Aceia îţi vor confirma că ceea ce faci este bine. Nu mai căuta validare şi acceptare în cei care nu cred şi nu gândesc la fel cu tine. Ei au alte realităţi şi alte experienţe de trăit. Nu poţi să fii acceptat de toţi, dar poţi fi acceptat de cei care gândesc la fel cu tine şi asta este suficient.
De fapt tot ce putem face noi este să ne modificăm circumstanțele din exteriorul nostru. Tu ești acum rezultatul circumstanțelor tale. Circumstanţele tale sunt rezultatul alegerilor pe care le-ai făcut în trecut. Schimbă-ţi alegerile astfel încât să-ţi schimbi circumstanţele.
Oamenii din jurul tău exercită o presiune asupra ta ca tu să fii într-un anumit fel. Oamenii din jurul tău sunt circumstanţele tale. Dacă oamenii din jurul tău sunt violenţi sau binevoitori sunt două circumstanţe diferite în care tu te vei comporta diferit. Schimbându-te tu, vei deveni un exemplu pentru cei din jur. Iar exemplul personal este singura metodă de educaţie. Tu prin bunătatea ta să-i laşi pe cei din jur să aleagă și ei să fie buni prin metoda exemplului personal, singura care nu lezează Liberul Arbitru și ca atare, Dreptul la Existență. Prin acțiunile tale, schimbi oamenii din jurul tău. Și schimbând oamenii din jurul tău, tocmai ți-ai modificat circumstanțele tale. Având alte circumstanțe, VIAȚA din tine va CURGE conform acestora. Iar tu ca și Conștiință, ești prezent doar ca să constați aceste modificări ale vieții care curge prin tine.
Greşeala cea mai des întâlnită este că oamenii încearcă cu disperare să-şi modifice circumstanţele prin impunere. Impunându-ţi părerea celor din jur, aceştia vor ajunge să joace un rol. Pentru că nimeni nu poate schimba ceea ce gândeşte sau simte un om. Nici măcar TU! Dar poţi prin presiune, strigăte şi intimidare să îl facei pe cel de lângă tine să joace rolul care ţie îţi convine. Asta nu înseamnă că el a schimbat ceea ce simte sau gândeşte. A schimbat doar ceea ce îţi afişează ţie, ca să scape de presiunea ta. Astfel că în jurul tău toţi vor juca roluri: Rolul amabilităţii, rolul politeţii, rolul bunăvoinţei ş.a.m.d. Şi oamenii din jurul tău sunt mediul în care tu îţi petreci viaţa. Sunt circumstanţele tale pe care tu le-ai modelat. Astfel şi tu vei juca un rol, forţat de circumstanţele tale.
Exemplul personal permite celor din jur să aleagă. Impunerea forţează pe cei din jur să joace roluri. Dacă tu îi permiţi celui din faţa ta să fie aşa cum este el şi el îţi va permite acelaşi lucru pentru că este circumstanţă pentru tine. Dacă tu impui celui din faţa ta şi el îţi va impune pentru că este circumstanţă. La asta se referă şi oglindirea. Adică oamenii din jurul tău sunt oglinzi pentru tine, în care poţi să te vezi aşa cum eşti tu. Nu spun că acest mecanism este simplu de înţeles şi mai ales de acceptat, dar aşa funcţionează.
Comments
Post a Comment