Viața este un act de CREAȚIE nu de descoperire. Este rezultatul unei alegeri personale urmat de o serie de acțiuni concrete. Termenul de descoperire este foarte înșelător, lăsând senzația că trebuie să aștepți ca lucrurile să se dezvăluie. Când tu aștepți, Universul așteaptă. Când tu te miști, Universul se mișcă. Când tu stai apatic, Universul stă apatic, așteptând prima ta decizie.
Universul se mișcă cu viteza cu care te miști tu.
Făcând primul pas și cel mai mic pe care poți să îl faci, în sensul unei acțiuni care te entuziasmează îți începi actul de creație. Entuziasmul este busola naturală, este indicatorul care te îndreaptă întotdeauna spre misiunea ta, sau vocația ta.
Atenție: Egoului îi plac lucrurile mărețe. Nu căuta lucruri mărețe pentru entuziasmul tău. Începe cu cel mai mic pas în direcția care te entuziasmează acum. Universul ți-l va da pe următorul. Mâine s-ar putea să fie altceva care te entuziasmează. Urmează-l pe acela. Unele acțiuni le vei prefera, altele nu. Dar vei afla asta doar încercându-le. Și acest drum este actul de Creație prin care tu te creezi pe tine. Tu nu poți deveni tu, pentru că asta ar însemna că versiunea ta există deja creată, treaba ta fiind doar să descoperi care este ea.
Tu te creezi pe tine în funcție de preferințele tale. Ce preferi în acest moment? Identifică ceea ce te entuziamează apoi acționând în acel sens te vei creea pe tine. În acest fel, realitatea ta va fi creația ta și nu ceva care ți se întâmplă mânat de forțe străine de tine. Stând pe loc , alții te vor creea pe tine după preferințele lor.
De fapt tu nici măcar nu îți creezi viața. Viața există deja, cu sau fără tine. De fapt tu nu ai capacitatea de a creea nimic. Viața se creează singură în funcție de circumstanțe. Există deja o grămadă de dovezi științifice care dovedesc că viața se modifică în funcție de circumstanțe. Organismele vii, fie ele celule, fie ființe complexe se modifică, trăiesc, se expandează sau se micșorează, dispar, mor în funcție de ciscumstanțele exterioare. Experimentul Stanford arată foarte frumos că și oamenii își modifică comportamentul în funcție de circumstanțele exterioare. Linia dintre bine și rău care se află în noi nu este fixă așa cum o percepem ci ea se modifică mereu în funcție de circumstanțe.
De fapt tot ce putem face noi este să ne modificăm circumstanțele din exteriorul nostru. Tu ești acum rezultatul circumstanțelor tale. Dar tu nu te poți schimba pe tine. Tu poți doar prin bunătatea ta să-i determini pe cei din jur să aleagă și ei să fie buni prin metoda exemplului personal, singura care nu lezează Liberul Arbistru și ca atare, Dreptul la Existență. Prin acțiunile tale, schimbi oamenii din jurul tău. Și schimbând oamenii din jurul tău, tocmai ți-ai modificat circumstanțele tale. Având alte circumstanțe, VIAȚA din tine va CURGE conform acestora. Iar tu ca și Conștiință, ești prezent doar ca să constați aceste modificări ale vieții care curge prin tine.
Este măsura de siguranță a lui Dumnezeu ca să nu ajungem cu toții lunateci. Autosuficienți. Căci lăsând la îndemâna oamenilor actul de creație al Vieții, am fi devenit autosuficienți. Ne-am fi trăit viața prin noi înșine. Dar așa cum este construit Univesul acum, noi nu putem evolua ajutându-ne pe noi ca niște lunateci ci doar ajutând pe cei de lângă noi, modificându-ne astfel circumstanțele.
Noi facem parte din ÎNTREG dar din cauza individualismului, am vrea cumva să ne fie nouă bine fără să ne intereseze de restul. Fără să putem înțelege că nouă ne poate fi bine doar dacă întregului îi este bine. Iar întregul înseamnă tot ceea ce este în jurul meu. Modificând ceea ce este în jurul meu , circumstanțele mele deci, îmi va fi mie bine. Iar eu, la rândul meu sunt circumstanță pentru alții. E un joc de echipă în care nu contează cine marchează ci cât de bine ne simțim în timpul jocului.
Comments
Post a Comment