Viata „in sine” – adica viata asa cum se simte si asa cum o vedem din intunericul mintii, proiectata pe spatele retinei noastre – nu e prea misto. Oscileaza intre stres si plictiseala, cu prea putine optiuni intre. Din pacate, cam asa se intampla de mii si mii de ani. Si de aia ne place sa citim literatura din mileniul trecut. De la Sfantul Augustin la Homer, scriitorii vechi inca rezoneaza cu noi pentru ca, chiar daca noul Samsung S4 ne-a facut viata mai frumoasa, ne identificam cu sperantele si frustrarile lor.
Viata pe pamant nu se schimba prea mult. Dar cultura noastra spune cu totul altceva. Pentru ca ea creste chiar din ideea de transformare radicala. Facem show-uri de televiziune despre oameni care primesc o noua infatisare, o noua imbracaminte, un nou fel de-a gati, ba chiar perechi uriase de buze noi sau sani noi, in speranta de-a injecta niste bucurie de viata in fetele lor mizerabile si descompuse. Revistele promit „o noua tu” in fiecare numar, de parca un parfum nou te-ar face sa uiti ce tragica risipa de piele esti. Capitalismul nu functioneaza decat pentru ca avem incredere in promisiunea ca o viata mai buna ne asteapta dupa colt. Dar nu-i decat un mit – unul care-i transforma pe oamenii din intreaga lume in stereotipuri americane cu zambetul pe buze si suferinta in inimi. Vrei un sfat? Resemneaza-te cu persoana moale, neatractiva, neinspirata si plictisitoare care esti. Vorba englezului, „nu poti sa lustruiesti un cacat” (sau, in fine, poti sa încerci, dar murdaresti toti peretii).
N-ai mai auzit sfatul asta pana acum – nu numai pentru ca e deprimant, ci si pentru ca nu vinde. Nu poti sa-l folosesti intr-un curs de team-building, nu poti sa intemeiezi o religie in jurul lui, nu poti sa scrii o carte de self-help pornind de la el (sau, in fine, poti sa incerci, dar n-o sa aiba decat doua pagini cu unul si acelasi cuvant: „FRAIERE, FRAIERE, FRAIERE”, tiparit cu litere mari).
Probabil crezi ca protestantii evanghelisti, teroristii cu Noua Ordine Mondiala, vizionarii obsedati de 2012, neo-nazistii, marii guru self-help, trotkistii, fraierii care vor sa poarte Google Glass, revolutionarii violenti si corporatistii experti in team-building n-au prea multe in comun. Te inseli!
Nu numai ca ti-ar veni sa-ti retezi venele cu dintii daca te-ai bloca in lift cu oricare dintre ei, dar mai impart si acelasi crez fundamental: si anume ca viata asa cum o traim e lipsita de ceva esential. Toti cred ca, atunci cand valul va fi ridicat de pe ochii nostri, ne vom da seama ca pana acum n-am fost vii decat pe jumatate. Si ca nu trebuie decat sa imbratisam revolutia/sangele lui Christos/domnia Führer-ului/un nou mixer cu razatoare si blender incluse/niste probe de team-building cat mai umilitoare, si viata va fi mult, mult mai buna.
Sa ne-ntelegem: sunt de acord cu ei pe alocuri. Lumea asa cum e de-abia merita sa cobori din pat. Ar trebui sa imbunatatim o gramada de lucruri, si inca rapid. Dar oricat de dreapta ar deveni societatea noastra, oricat de mult am medita, oricate gadget-uri am cumpara, oricat am crede intr-o zeitate anume, viata „in sine” ar fi aproape identica cu cea de acum.
Viata pe pamant nu se schimba prea mult. Dar cultura noastra spune cu totul altceva. Pentru ca ea creste chiar din ideea de transformare radicala. Facem show-uri de televiziune despre oameni care primesc o noua infatisare, o noua imbracaminte, un nou fel de-a gati, ba chiar perechi uriase de buze noi sau sani noi, in speranta de-a injecta niste bucurie de viata in fetele lor mizerabile si descompuse. Revistele promit „o noua tu” in fiecare numar, de parca un parfum nou te-ar face sa uiti ce tragica risipa de piele esti. Capitalismul nu functioneaza decat pentru ca avem incredere in promisiunea ca o viata mai buna ne asteapta dupa colt. Dar nu-i decat un mit – unul care-i transforma pe oamenii din intreaga lume in stereotipuri americane cu zambetul pe buze si suferinta in inimi. Vrei un sfat? Resemneaza-te cu persoana moale, neatractiva, neinspirata si plictisitoare care esti. Vorba englezului, „nu poti sa lustruiesti un cacat” (sau, in fine, poti sa încerci, dar murdaresti toti peretii).
N-ai mai auzit sfatul asta pana acum – nu numai pentru ca e deprimant, ci si pentru ca nu vinde. Nu poti sa-l folosesti intr-un curs de team-building, nu poti sa intemeiezi o religie in jurul lui, nu poti sa scrii o carte de self-help pornind de la el (sau, in fine, poti sa incerci, dar n-o sa aiba decat doua pagini cu unul si acelasi cuvant: „FRAIERE, FRAIERE, FRAIERE”, tiparit cu litere mari).
Probabil crezi ca protestantii evanghelisti, teroristii cu Noua Ordine Mondiala, vizionarii obsedati de 2012, neo-nazistii, marii guru self-help, trotkistii, fraierii care vor sa poarte Google Glass, revolutionarii violenti si corporatistii experti in team-building n-au prea multe in comun. Te inseli!
Nu numai ca ti-ar veni sa-ti retezi venele cu dintii daca te-ai bloca in lift cu oricare dintre ei, dar mai impart si acelasi crez fundamental: si anume ca viata asa cum o traim e lipsita de ceva esential. Toti cred ca, atunci cand valul va fi ridicat de pe ochii nostri, ne vom da seama ca pana acum n-am fost vii decat pe jumatate. Si ca nu trebuie decat sa imbratisam revolutia/sangele lui Christos/domnia Führer-ului/un nou mixer cu razatoare si blender incluse/niste probe de team-building cat mai umilitoare, si viata va fi mult, mult mai buna.
Sa ne-ntelegem: sunt de acord cu ei pe alocuri. Lumea asa cum e de-abia merita sa cobori din pat. Ar trebui sa imbunatatim o gramada de lucruri, si inca rapid. Dar oricat de dreapta ar deveni societatea noastra, oricat de mult am medita, oricate gadget-uri am cumpara, oricat am crede intr-o zeitate anume, viata „in sine” ar fi aproape identica cu cea de acum.
Comments
Post a Comment