16 July 2013

România vidată de monopoluri

Falsificarea democraţiei în anii ’90, cu asistenţă ultraspecializată, astăzi refugiată în mari trusturi multinaţionale, a permis instalarea dezastrului în climatul din România. Sistemul pus la punct atunci şi-a devedit eficienţa, supravieţuind Tratatului de aderare la UE, integrându-l. Preţul acestei teribile inserţii este însuşi colapsul în care se află societatea, incapacitatea funcţională evidentă de a ieşi din această groapă a istoriei. Clasa politică şi-a pregătit prin această centrare a puterii, cu dinamică totalitară, un imens câmp de manevre, maimuţărind ideologiile ca trupele de iluzionişti sub cupola circului. Incapacitatea firească a fostului aparat de propagandă de a opta pentru o altă orientare, spre democraţie, a rămas un punct fix căruia i s-a spus continuu stabilitate a naţiunii. În spatele său s-au aflat arhitecţii noii puteri, exact ca în anii ’50, în aceeaşi formulă de lucru. România nu a pierdut doar peste 20 de ani, dar s-a afundat şi se afundă pe un drum apocaliptic.

Nu întâmplător, toate iniţiativele politice, jurnalistice, economice, venite de la nivel oficial, conţin fermentul ideologic al luptei de clasă. Sunt, în fapt, acestea, permanentele mişcări propagandistice de realiniere a sistemului antidemocratic, în restabilirea unei legalităţi imposibile. Mulţi dintre cei aflaţi în politică au fost activişti, sub diverse acoperiri. În timp ce nimic nu funcţionează cum trebuie, când niciun proiect public nu conţine elementele comunitare în totalitate, politicienii nu-şi fac nicio problemă legată de propria lor situaţie în Agora. Au o siguranţă care spune totul. Coborâtă în discuţii interminabile asupra unor nimicuri anecdotice, dezbaterea publică a fost confiscată de protagoniştii acestor avantaje civic incontrolabile. Abuzurile celor din sfera publică, cu tot DNA-ul, DGA-ul etc., nu mai pot fi monitorizate, puterea şi-a creat o filosofie totalitară similară cunoscutei versificaţii a partidului care era în toate.
Legile sunt blocate, ele funcţionează până la un punct, în rest sunt contrariul, exact ca în perioada comunistă. Există un alt cadru logistic de existenţă publică, fapt verificabil în orice situaţie. Şi cetăţenii, şi funcţionarii publici sunt aruncaţi într-o imposibilitate relaţională, pe toate planurile. Perfecţiunea la care au fost aduse aceste legislaţii arată profesionalismul care le-a creat şi care trebuie devoalat. Sub masca acestor standarde comunitare, nefuncţionale, se află mecanismul care distruge şi menţine în promiscuitate România, ultima, penultima ţară, la o distanţă astrală de toate elementele comparaţiilor.
Ajunsă proprietatea privată a unor categorii diverse care se perindă succesiv la putere, ţara a intrat într-un declin care nu mai poate fi neutralizat prin promisiuni. Măştile ideologice sub care se ascund chipuri în totalitate contrare idealurilor promovate, vor trebui date jos. Nenumăratele legi prin care aceste măşti sunt însuşi chipul unor brute politice şi umane vor trebui interzise. Imunitatea, exceptând opiniile politice, va trebui să fie de domeniul trecutului totalitar. Fluturarea unor decizii judiciare în cazurile unor cunoscuţi interlopi politici drept succese ale sistemului reprezintă un joc prin care acesta caută să-şi regleze propriul echilibru de forţe, nimic altceva. România este invadată de nedreptate socială, de degradare morală, de corupţia generalizată. O ţară în care nu se mai poate trăi!
Spaţiul public este o junglă susţinută de responsabilii siguranţei. Legislaţia, în vârful ei critic, nu are nicio utilitate. Democraţia României este în totalitate de carton, arătându-şi deficienţele în aproape toate împrejurările. Onestitatea, spritul civic, demnitatea ridică deja semne de întrebare în coloratura publică din perspectiva reacţiilor sistemului. Se doreşte un cetăţean cât mai obedient, bun de transformat, la nevoie, într-un kamikaze al oricărui actor al sistemului. Încet, sigur, România coboară sub nivelul moral al societăţii din comunism, cu un om politic pe cai tot mai mari.
Oricâte deficienţe au democraţiile occidentale, niciunde lucrurile nu stau aşa. Nu-i înţeleg pe sociologii şi analiştii occidentali, dacă politicienii au făcut deja corp comun din interese specifie, cum de nu au drept obiect de studiu situaţia românească în realitatea ei. Menţinerea dialogului prin intermediul unor voci clişeizate, rupte de contextul zilei, ne menţine într-o lume propagandistică fără ofertă. Articole plătite din bani publici în favoarea unor politicieni arată până unde se poate ajunge în Europa. Subiect de scandal care ar putea zgudui clasa politică, pentru mine el rămâne o probă, dintre atâtea, peste care nu se poate trece. Logica propagandei totalitare funcţionează la orice nivel al aparatului public drept o reţea a succesului. Omul politic român reuşeşte orice şi-ar propune, mai puţin să facă un dram de bine societăţii, adevăratul său obiectiv.
Urmare, România funcţionează concentraţionar prin monopoluri. De la Asociaţia splătorilor de geamuri la cititorii în stele, s-au creat asociaţii naţionale, ca în anii ’50, pe care le-a instalat sistemul sovietic. Reinstalarea lui, prin aceleaşi entităţi, prezentate ca acte de mare inteligenţă administrativă, serveşte unor categorii tot mai numeroase, exact ca în perioada ’50. Poluarea se extinde cu o forţă inimaginabilă. Această configurare nu poate decât să facă praf şi pulbere România, o ţară europeană, cu acte în regulă.
Sistemul din România este una dintre aberaţiile europene, care fac imposibilă orice perspectivă democratică, generând o deraiere generală, la orice nivel public.

No comments:

Post a Comment