Falimentul Bacalaureatului românesc

Pe vremuri, când un absolvent de liceu lua examenul de Bacalaureat era deja un tânăr cu o cultură vastă şi pregătit pentru societate. Un tânăr Bacalaureat, cum se spunea acum un secol, cunoştea la perfecţie limbile franceză, latină şi germană, avea cunoştinţe temeinice de matematică, fizică, drept, istorie şi geografie. Un Bacalaureat lucra la cabinetele avocaţilor, devenea grefier, funcţionar public, ajutor de notar sau profesor de şcoală generală.

Azi la peste o sută de ani, un Bacalaureat nu ştie să scrie româneşte, la matematică nu se ridică nici la nivelul aritmeticii elementare şi rupe o engleză proastă cu accent de Disney Channel. Despre istoria naţională sau geografie elevul nu are nici cele mai mici cunoştinţe. De vină pentru aceste neajunsuri este învăţământul din perioada comunistă, care a nivelat masele cu elitele în josul ierarhiei cunoştinţelor şi haosul cultural post-decembrist în care valorile au fost răsturnate în societate, condusă de o clasă politică endemic de coruptă.


Anul trecut când ministrul fără Bacalaureat în ţară, Funeriu a încercat să înăsprească examenele s-a văzut adevărul. Peste 70% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au căzut la Bac. Acesta e nivelul învăţământului românesc. Anul acesta, USL a încercat „democratizarea” Bacalaureatului în maniera ca tot analfabetul să-şi ia diploma. Rezultatele s-au văzut imediat. Elevii nu au învăţat nimic şi au copiat pe rupte la Bac, iar pentru a afla subiectele la examene au dat şpagă la profesori şi membrii comisiei. Ceea ce s-a întâmplat la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, când 37 de profesori au fost ridicaţi de mascaţi pentru şpaga de la elevi ascunsă în sutiene, chiloţi şi pantofi este doar o mostră la ceea ce s-a întâmplat la mai toate şcoliile din ţară. Liceul „Dimitrie Bolintineanu” a fost filat de SRI de o săptămână, dar nu puteam avea atâtea cadre DIICOT, DNA sau DGA ca să fie verificată corectitudinea examenelor de Bacalaureat la toate liceele din ţară. La Liceul „Dimitrie Bolintineanu” a rămas directoare o profesoară, care în 2003 a dezbrăcat elevii la propriu şi a făcut striptease la un banchet. Nimeni şi nimic nu a schimbat-o din funcţie de atunci şi până astăzi, dovedind nivelul moral şi intelectual submediocru şi manelizant al învăţământului românesc.

La urma urmei ce să ne mirăm când însăşi clasa politică şi guvernele ţări au făcut din corupţie şi furt un stindard şi un pseudo-model în societate. Aşa cum se fură examenul pe şpagă la Bacalaureat, aşa angajează firmele de turism şoferi poliţişti fără acte ca să-i trimită pe turişti la moarte pe podul din munţii Muntenegrului. Elevii din ziua de azi urmăresc contra-modele la televiziunile generaliste de ştiri şi din articolele de prin tabloide, în loc să citească literatură atutentică şi să înveţe fizică sau matematică pe principiul „cine are carte are parte”. La noi s-a transformat, la o sută de ani după autenticul Bacalaureat din vremea României Mari, examenul de maturitate conform apelului „cine fură şi minte iese în faţă, ceilalţi sunt nişte fraieri”, doar aşa au învăţat tinerii că trebuie să facă de la politicienii din Parlament. La urma urmei ce ne mirăm când avem în fruntea ţării un premier Victor Ponta un adevărat doctor în copy-paste şi xerox. Tinerii asta au priceput din cheia succesului în societatea şi politica românească: furtul şi minciuna. Până nu se schimbă structural societatea românească şi mentalitatea spre valori, atitudini morale, eradicarea politicianismului şi promovarea ierarhiei elitelor, iar omul potrivit să fie pus la locul potrivit în locul politicianului corupt nu se va schimba nimic în ţară, care se scufundă ca o corabie în mlaştina deznădejdii fără sfârşit. E nevoie de o revoluţie morală în România. De la actuala clasă politică nu mai am nicio speranţă şi nu mai aştept nimic.

Comments