Cum s-au furat petrolul şi gazele din România.

“Ziaristul Valentin Mândrăşescu de la Vocea Rusiei a analizat sloganul: „A venit momentul să luăm în propriile mâini soarta petrolului românesc!”, lansat pe blogul personal al lui Adrian Năstase, la un deceniu după terminarea privatizării. Prima lui concluzie, este că până în prezent, pierderile statului român de pe urma vânzării Petrom s-ar ridica în total la 20,14 miliarde de dolari şi că această sumă creşte cu 3 milioane de dolari în fiecare zi. Calculele lui sumare arată că statul român a pierdut 14,2 miliarde USD numai din vânzarea acţiunilor, estimând totodată că acesta ar fi trebuit să încaseze suplimentar 3,18 miliarde USD din redevenţe şi 2,76 miliarde USD din taxele pe profit. Face apoi o paralelă cu situația din Rusia, de la începutul primului mandat al preşedintelui Putin când companiile petroliere de stat au fost curăţate de căpuşe, iar redevenţele au fost fixate la nivelul de 66%, adică la un nivel comparabil cu cel practicat de statele europene (prin acesta enervând la maxim impotenta presă română).

Reacţiile jurnaliştilor români se încadrează perfect în tiparul procedeelor și metodelor dezinformării, care recomandă nu combaterea cu argumente a textului (atunci când aceștia ar avea argumente), ci adoptarea unei atitudini de oligofren care neagă evenimente de notorietate publică și pune sub semnul întrebării însăși capacitatea autorului de a emite păreri, opinii (de unde au fost luate datele, cum au fost făcute calculele și cine le-a făcut, dar Gazprom cu cine votează pe 9 decembrie?).

În cele ce urmează, plecând de la tabloul zugrăvit de Valentin Mândrăşescu voi deschide o altă perspectivă, pe înțelesul tuturor, cu privire la privatizarea Petrom, așa cum s-a văzut ea din documentele Parlamentului României, atât cât a fost relatată de însăși presa românească. Încercând pe cât posibil să evidențiez în detaliu patrimoniul Petrom, pe făptuitorii jafului, puterile străine în folosul cărora au acționat aceștia, implicarea Serviciului de Informații Externe, al Serviciului Român de Informații în cea mai mare operațiune de subminare a economiei naționale a tuturor timpurilor. Totodată voi menționa cine s-a opus acestui jaf, prin ce metodă și cu ce rezultat.

Petrom extrage azi 220.000 de barili/pe zi, ceea ce înseamnă o producție de 75 de milioane de euro zilnic. Până la privatizare, Petrom asigura 100% din producţia de țiței a țării, 38% din cea de gaze, 50% din consumul de produse petroliere și peste 1,3 miliarde USD anual la bugetul statului, ceea ce reprezenta 13,7% din Produsul Intern Brut. Patrimoniul Petrom era compus în 2004 din:

a) 600 de benzinării, în valoare de 600 de milioane de euro;

b) 15.000 de km de conducte de petrol și gaze, în valoare de 1,8 miliarde de euro;

c) 2 rafinării: Arpechim, în valoare de 1,5 miliarde de euro și Petrobrazi, în valoare de 500 de milioane de euro;

d) combinatul de îngrășăminte Doljchim, care valora 600 de milioane de euro și care producea 1,4 milioane de tone de îngrășăminte pe an;

e) 145 de depozite de combustibili, valorând 800 de milioane de euro;

f) parc de 1.580 de autocisterne, în valoare de 180 de milioane de euro;

g) 1.450 de vagoane-cisternă CFR, valorând 400 de milioane de euro;

h) câmpuri petroliere mari, nu numai în Romania, ci și în Kazahstan, Iran și India, cu rezerve estimate la 2 miliarde de barili, ceea ce înseamnă, o valoare de până la 60 de miliarde de euro. Numai în Kazahstan, Petrom are în concesiune, o suprafață de 80.000 de km pătrați, aproape cât întreaga suprafață a Austriei (83.000 de km pătrați);

i) PETROM avea în cont, suma de 160 de milioane de euro;

j) PETROM mai avea creanțe (sume de recuperat) în valoare de 300 de milioane de euro.

Numărul de 58.000 de salariați ai Petrom, față de cei 6.000 de salariaţi ai OMV, demonstrează cum o companie obscură a putut înghiți o companie de 10 ori mai mare.

SNP “Petrom” SA era cea mai mare societate din România şi una dintre cele mai importante societăţi integrate de petrol şi gaze din Europa Centrală şi de Est, având un rol vital în economia românească. De aceea a și fost cuprinsă în cadrul Programului PSAL II, convenit de România cu Banca Mondială, aprobat prin HG nr. 374/1999, ca o condiționare a acordării împrumuturilor. În anul 2000 Banca Mondială a eliberat cea de-a 2-a tranșă de împrumut punând în fața guvernului ”Planul de acțiune pentru îmbunătățirea mediului de afaceri – Privatizarea și externalizarea întreprinderilor mari de stat”, aprobat pe loc de premierul Mugur Isărescu și contrasemnat de ministrul Traian Băsescu. La punctul 11, România se obliga să privatizeze un pachet de cel puţin 51% din acțiunile SNP Petrom SA. Iată cum prima și cea mai importantă decizie pentru înstrăinarea Petrom a fost luată de unul din membrii grupului de la Trocadero despre care am mai vorbit anterior pe larg.

În perioada 2001-2002, Petrom a început să înregistreze inexplicabil un regres al activității pe anumite segmente. De menționat că Petrom derula operațiuni de explorare, exploatare și distribuție a rețelei de distribuție a produselor petroliere în Ungaria, Republica Moldova, Kazahstan și India, estimate la peste 200 milioane USD și era singurul operator al celor 2 licențe de explorare a blocului Neptun din Marea Neagră, după retragerea companiilor Total Fina ELF – Franţa și Connoco Philips – SUA. Prin H.G. nr. 556/2002, a fost aprobată strategia de privatizare a unor societăţi comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei şi Resurselor, printre acestea regăsindu-se şi Societatea Naţională a Petrolului “Petrom”. În iunie 2002 au fost selectate 7 firme de consultanță pentru privatizarea Petrom, câștigătoare fiind filiala britanică a CSFB în asociere cu ING Barring Ltd.

Cu complicitatea guvernului României, evaluatorul a stabilit valoarea de piață a societății la numai 2,23 miliarde euro, deși în realitate ea era mult mai mare, evaluarea fiind una total în defavoarea statului român. Astfel, pentru perioada 2004-2012, evaluatorul a calculat tona de țiței intern la numai 155 USD deși în anul 2003 ea s-a vândut cu 169 USD. În cazul gazelor naturale, cantitatea de 1.000 metri cubi a fost evaluată la 75 dolari SUA în 2006 și 2007, pentru ca OMV-Petrom să vândă gazele naturale extrase din zăcămintele autohtone la prețul de 130 dolari SUA/1.000 metri cubi în aceiași ani. Cum valoarea companiei Petrom a fost estimată ținându-se cont și de datoriile acumulate, anularea acestora prin Ordonanță Guvern, simultan cu contractul pe privatizare, fără a modifica prețul de ofertă, a reprezentat un alt prejudiciu adus statului român. Situația terenurilor Petrom la data privatizării, arată că ele erau situate în mediul urban, unde dinamica prețurilor după 2004 a cunoscut o creștere nestăvilită, înregistrându-se numai între valoarea reală de piață și prețul prevăzut în contractul de privatizare o diferență de 2 miliarde de euro.

 La data de 1 august 2002, SNP Petrom şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat prin intermediul Băncii Naționale a României (BNR) acordul de împrumut prin care Petrom a primit un împrumut în valoare de 140 milioane USD pentru retehnologizarea sectorului de rafinare. De menționat faptul că BNR era condusă de Mugur Isărescu, iar guvernul Adrian Năstase era dominat de membrii grupului de la Trocadero. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a solicitat și încheierea cu ministerul Industriei şi Resurselor a unui acord prin care obliga ministerul să cedeze, în momentul privatizării, 5% din capitalul social al Petrom (prin conversia unei părţi a împrumutului BERD). Potrivit cadrului legislativ aplicabil privatizării Petrom, majorarea de capital direct de către BERD, reprezintă o formă de diminuare a participaţiilor statului, faptă care încălca flagrant prevederile dispoziţiei Legii nr.137/2002 şi ale O.U.G. nr.88/1997. Aceeași procedură ilegală a adoptat-o și OMV, care inițial a cumpărat de la stat 33,34% din acțiuni pentru 669 de milioane de euro (din care a plătit doar 210 milioane de euro, adică 7% din valoarea Petrom), pentru ca ulterior să majoreze fictiv capitalul social cu 830,6 milioane de euro (prin așa-zise investiții sub formă de echipamente aduse ca fier vechi, dar supraevaluate de câteva ori), ajungând la participația de 51,01%”.

În cele ce urmează, plecând de la tabloul zugrăvit de Valentin Mândrăşescu voi continuadeschiderea altei perspective, pe înțelesul tuturor, cu privire la privatizarea Petrom, așa cum s-a văzut ea din documentele Parlamentului României, atât cât a fost ea relatată de presa românească.

Încercând pe cât posibil să evidențiez în detaliu, pe făptuitorii jafului, puterile străine în folosul cărora au acționat, implicarea Serviciului de Informații Externe, al Serviciului Român de Informații, în cea mai mare operațiune de subminare a economiei naționale a tuturor timpurilor. Totodată voi menționa cine s-a opus acestui jaf, prin ce metodă și cu ce rezultat.

Pentru a nu putea fi modificat pe viitor decât printr-un vot al majorității Parlamentului, contractul de cedare a Petrom a devenit Hotărârea de Guvern nr. 1090 din 8 iulie 2004, semnată pe 23 iulie 2004 de către un adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării, ca reprezentant al Guvernului României şi de către directorul general şi directorul general adjunct al OMV. În ziua de 3 noiembrie 2004 în Senatul României şi în ziua de 22 noiembrie 2004 în Camera Deputaţilor, toţi reprezentanţii PSD, PNL (în frunte cu Crin Antonescu, liderul grupului deputaților PNL), PD (condus atunci de Traian Băsescu), PC (în frunte cu senatorul Dan Voiculescu, patronul Antenelor), UDMR şi deputaţii minorităţilor etnice au votat proiectul de lege al guvernului Năstase privind privatizarea Petrom.

Singurele voturi contra au fost cele din partea senatorilor și deputaților Partidului România Mare (partid transformat atunci de presa breloc a devalizatorilor Petrom în ”opoziția nedemocratică”) printre care figura și subsemnatul Valentin Vasilescu. Parlamentarii ”opoziţiei de decor” (cei ai PNL şi PD) au votat alături de cei ai Puterii (PSD) pentru Legea nr. 555/2004. La o lege atât de importantă privind privatizarea PETROM şi vânzarea la cele mai mici preţuri din lume a ţiţeiului şi gazelor naturale nu a luat cuvântul la dezbateri în plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor nici un deputat sau senator de la PSD, PNL, PD, PC şi UDMR.

Ca urmare a acestui vot, timp de 10 ani nu era admisă modificarea prevederilor din Codul fiscal al României în defavoarea OMV şi a altor firme străine cu privire la impozitele pentru exploatare şi producţie, care nu au fost majorate. Începând cu anul 2014, în Contractul de privatizare a Petrom şi în Legea nr. 555/2004, nu există nicio prevedere referitoare la calculul şi plata redevenţelor pentru ţiţei şi gaze naturale. Ca urmare, aceste bogăţii vor fi exploatate de către OMV şi alte firme în mod gratuit.

În urma alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2004 s-a făcut rocada politică între Putere şi Opoziţie, între preşedinţii Ion Iliescu şi Traian Băsescu. „Guvernul Năstase a avut grijă să modifice legile României în acord cu contractul şi să nu pună contractul în acord cu legile României. Statul a vândut 33% şi a acceptat majorarea de capital imediat, a doua zi. Banii care reprezintă majorarea până la 51% nu au mai fost încasaţi la Bugetul de Stat”. Cine credeți că constata aceste lucruri în 2005?

“Nu poţi să ceri unei firme sa fie 100% morală, dar nici nu poți să-mi arunci în față în fiecare zi: prețul mondial al petrolului este 120 de dolari barilul, când tu îl extragi din Romania cu 16 dolari. Aici mi se pare că este zona de lipsă de fair-play a Petrom-ului”. Cine credeți că afirma aceste lucruri în 2012? Nimeni altul decât preşedintele Băsescu. Numai că el și executanții lui fideli (premierii Emil Boc și Mihai Traian Ungureanu) nu au modificat nimic în legătură cu privatizarea Petrom.

În mandatul 2004-2008 din iniţiativa senatorilor şi deputaţilor PRM, pe marginea Legii nr. 555/2004, au fost depuse la Parlament următoarele documente:

1. Propunere legislativă de modificare a Legii nr.238/2004 Legea petrolului vizând eliminarea prevederilor introduse de guvernul Năstase pentru a pune de acord această lege cu pretenţiile OMV și acceptate în contractul de privatizare a Petrom. Modificările interziceau titularul unui acord petrolier să poată transfera altei persoane juridice drepturile dobândite şi obligaţiile asumate, iar prevederile acordurilor petroliere aprobate de guvern nu mai rămâneau valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate.

Guvernul Tăriceanu nu a agreat adoptarea acestei iniţiative legislative a PRM, în plenul Camerei parlamentarii PNL, PD, PC, UDMR, PSD şi deputaţii minorităţilor etnice au votat împotrivă, susţinând nerenegocierea privilegiilor obţinute de O.M.V.

2. Propunere legislativă (din anul 2007), de modificare a Legii nr. 555/2004 care viza introducerea mențiunii că prevederile acestei legi se aplică numai în perioada 2005-2007. Urmând să fie renegociate redevenţele, calculate la preţul ţiţeiului de pe piaţa mondială şi nu cel negociat de guvernul Năstase până în anul 2014 (de 22 dolari/baril). Conform Legii nr.555/2004, fără modificările propuse de PRM, începând cu anul 2015, OMV şi alte firme care vor exploata ţiţei şi gaze naturale din România nu vor plăti nicio redevenţă statului român. Guvernul Tăriceanu a fost contra acestei propuneri legislative, iar toţi parlamentarii PNL, PD, PC, UDMR, PSD şi deputaţii minorităţilor etnice au votat împotriva iniţiativei PRM, care a fost respinsă.

3. Propunere legislativă (din anul 2006) pentru modificarea şi completarea legii nr.555/2004, semnată de 20 senatori şi deputaţi PRM. Modificările vizau: renegocierea în termen de 90 de zile a contractului de privatizare a Petrom în sensul ca statul român să-și păstreze dreptul de control, inclusiv asupra preţului carburanţilor şi gazelor naturale. Guvernul Tăriceanu nu a susţinut propunerea legislativă a PRM, iar parlamentarii PNL, PD, PC, UDMR şi PSD au votat împotrivă. Senatul şi Camera Deputaţilor au respins propunerea legislativă a PRM cu scopul de a permite majorarea artificială a preţurilor carburanţilor şi gazelor naturale, pentru a spori profiturile firmelor care exploatează aceste bogăţii.

4. Propunere legislativă privind abrogarea Legii nr.555/2004, semnată de senatori şi deputaţi PRM. Această iniţiativă legislativă a fost votată tacit de Senat şi staţionează din anul 2008 fiind blocată la Camera Deputaţilor. Prin abrogarea Legii nr.555/2004 se recuperează ce a mai rămas nevândut din averea Petrom, iar zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale revin poporului român şi pot fi vândute la preţurile practicate pe piaţa mondială.

În paralel cu propunerile legislative vizând Legea nr.555/2004, senatorii PRM au reuşit să convingă Senatul României care a votat în 13 decembrie 2006 pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă având drept scop investigarea ilegalităților comise la privatizarea Petrom. Comisia a beneficiat de expertiza unor profesori universitari ai Institutului de petrol și gaze, ai Academiei de Studii Economice, șefi de departamente din ministerul Industriei și Economiei. În ziua de 7 noiembrie 2007, când Raportul Comisiei de anchetă a fost finalizat, s-a ajuns într-o situaţie ciudată. Senatorii Dan Vasile Ungureanu (PSD), Şerban Strătilă Cezar (PNL), Radu Cătălin Mardare (PSD), George Sabin Cutaş (PC) şi Farkaş Szabo Andras Levente (UDMR) au primit ordin de la şefii lor politici să nu semneze Raportul Comisiei şi astfel să se blocheze aflarea adevărului în legătură cu privatizarea Petrom. În această situaţie preşedintele Comisiei de anchetă, senatorul Carol Dina (PRM) şi vicepreşedintele Comisiei, senatorul Marius Marinescu au semnat Raportul şi l-au înaintat Biroului Permanent al Senatului, unde a fost înregistrat cu nr.1872 din 8 noiembrie 2007. În Raportul Comisiei de anchetă sunt semnalate toate aspectele de subminare a economiei naționale comise la privatizarea Petrom, despre care am amintit în prima parte a articolului.

Comisia de anchetă a propus Senatului să aprobe următoarele:

1) Guvernul să renegocieze Contractul de privatizare a Companiei Petrom şi în termen de 90 de zile să prezinte Parlamentului spre aprobare modificările legislative care se impun.

2) Curtea de Conturi a României să stabilească modul de îndeplinire de către părţi a Contractului de privatizare a Petrom şi în 90 de zile să prezinte un Raport în Parlament asupra celor constatate.

3) Consiliul Concurenţei să prezinte, în termen de 30 zile, în Parlament un Raport privind privatizarea Petrom şi consecinţele sale în domeniul concurenţei.

4) În termen de 120 de zile să fie prezentat un Raport în Parlament de către organele abilitate ale statului Român care să stabilească legalitatea şi responsabilităţile asupra modului în care s-a stabilit valoarea companiei Petrom.

 5) Guvernul să prezinte în Parlament în cel mult 90 de zile, strategia energetică, inclusiv rolul şi locul resurselor de ţiţei şi gaze naturale ale României.

Sub pretextul unui viciu de procedură (nesemnarea Raportului comisiei de Anchetă de către toţi cei care l-au întocmit), Biroul Permanent al Senatului a decis cu majoritate de voturi ca Raportul să nu fie supus dezbaterii Senatului. Numai reprezentanţii PRM au solicitat ca Raportul Comisiei de Anchetă să fie pus la dispoziţia senatorilor şi a presei, iar plenul senatului să decidă asupra dezbaterii şi finalizării lui. Până azi, Raportul comisiei de Anchetă a Senatului României nu s-a admis să fie făcut public.

„Am scris într-un material anterior despre apariția unui grup anti-românesc numit GDS, format din reprezentanți ai intelectualității, cu predilecție, fii sau gineri ai kominterniștilor evrei din epoca stalinistă, aflat în subordinea miliardarului George Soros. Acest GDS s-a remarcat în ultimele 2 decenii printr-o manipulare sistematică, numită “profilare”, bazată pe cultivarea unui anume tip de reacții, atitudini și acțiuni ale românilor. Scopul profilării fiind acela de a induce în timp, anumite reflexe condiţionate, menite să facă posibil un anumit nivel de control dorit de Soros și SUA asupra populației. Penetrând cele mai înalte ierarhii ale statului și ale elitei intelectuale, GDS a reușit răsturnarea totală a sistemul educațional și social, care a ajuns să graviteze azi în jurul idiotului și nu al omului inteligent și responsabil.

Populația trăitoare pe plaiuri mioritice, zombată ca urmare a “profilării” pavloviene de sorginte GDS-istă, a confirmat pe deplin zicala românească cu facerea de bine, atunci când a decis ca odată cu alegerile parlamentare din toamna lui 2008 ca PRM să nu mai aibă nici un reprezentant în Parlamentul României. Acolo rămânând doar USL (PNL, PSD, PC), PDL și UDMR, adică aceiași oameni care au votat Legea nr. 555/2004, de înstrăinare a Petrom, spre bucuria nețărmurită a presei din România.

Sectorul energetic reprezintă una din principalele vulnerabilități la adresa Siguranței naționale a oricărui stat, datorită posibilității întreruperii aprovizionării cu combustibil, agent termic și curent electric a consumatorilor casnici și industriali. Unul din riscurile majore se găsește în segmentul petrolier (atât extracție cât și rafinare), ca urmare a catastrofelor (explozii urmate de incendii de mare întindere), posibile datorită neglijenței, erorilor umane sau a sabotajelor. Datorită acestor riscuri, industria petrolieră din România s-a bucurat de cea mai mare atenție din partea Securității, unitățile sale fiind acoperite de structuri informative interne de tip Hummint, încadrate cu numeroși ofițeri de contrainformații bine pregătiți susținute de cele mai mari rețele de informatori. Faptul că în România n-au existat asemenea catastrofe arată profesionalismul acestor ofițeri.

Câmpurile de extracție din afara granițelor deținute de statul român erau și ele acoperite contrainformativ de ofițeri ai Direcției Informații Externe (DIE). Pentru găsirea pe piața liberă internațională de potențiali parteneri reali de afaceri ai României în domeniul petrolier, funcționa sub acoperire, un birou specializat al DIE, încadrat cu profesioniști în domeniu. Aceste firme străine, partenere ale României, erau mai întâi verificate de acest birou. La nivelul anului 2004, când a avut loc înstrăinarea Petrom, toate aceste structuri informative rămăseseră neschimbate din 1989, lucrând după aceleași proceduri eficiente din epoca Ceaușescu și care sunt în vigoare și azi.

Scandalul de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, din vara acestui an, care a ținut prima pagină a presei, a demonstrat faptul că birourile miniștrilor, secretarilor de stat, șefilor de direcții și servicii, din toate ministerele, sunt utilate cu mijloace de interceptare de tip Sigint, audio-video. Numai vagoanele de stenograme ale interceptărilor telefonice, realizate de Serviciul Român de Informații (SRI) și de Serviciul de Informații Externe (SIE), care au fost vărsate în presă în ultimii 6-8 ani, demonstrează multiplicarea de milioane de ori a capacității de monitorizare a noii Securități, față de fosta Securitate de dinainte de 1989.

Practic, eu n-am nici cea mai mică urmă de îndoială că SRI și SIE ar fi ratat monitorizarea ilegalităților făcute în privatizarea Petrom, deținând probe clare, pe baza cărora, aceasta să fie oprită înainte de încheierea contractului. Sau măcar să fie anulat ulterior acest contract. Spuneam într-un material anterior că, deși Securitatea nu s-a implicat în sezonul de tragere din decembrie 1989, ambele grupuri nășite de ea: Trocadero și GDS s-au instalat și au deținut puterea neîntrerupt timp de 23 de ani. Directorii și șefii de diviziuni ai actualei Securități care au preferat, cu rea credință, să nu-și îndeplinească atribuțiunile funcționale în cazul Petrom, în loc să fie pedepsiți pentru complicitate la subminarea economiei naționale, au fost recompensați cu statutul de membrii ai noului val de lideri politici, cu cel de ”băieți deștepți din energie”, primind de la pseudo-elitele profitoare, fără nici un temei, părți importante din avuția națională.

Potrivit articolului 70 din Legea Anticorupție nr. 161/2003, conflictul de interese se referă la demnitarul care are un interes personal, influențând sau putând să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale cu imparţialitate și obiectivitate. E vorba de un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru persoane sau organizații cu care demnitarul a avut relații de afaceri. Pe 18 decembrie 2007, la 2 săptămâni după ce Mihai Răzvan Ungureanu devenea director al SIE, soția acestuia, Daniela Ungureanu, medic specialist anestezist, era numită în consiliul de administrație al Petromed Solutions, o subsidiara a OMV Petrom SA. Petromed oferă angajaților Petrom servicii de medicină a muncii, medicină preventivă și curativă. Daniela Ungureanu a primit și continuă să primească de la OMV până pe 30 noiembrie 2015 (când mandatul ei expiră), un salariu de 7.000 euro lunar, comparativ cu cei 400-500 de euro, pe care-i câștigă un medic anestezist cu același nivel de pregătire profesională și de aceeași vârstă cu soția șefului SIE. Mihai Răzvan Ungureanu face parte din grupul anti-românesc numit GDS, a fost ministru al Afacerilor Externe în guvernul Tăriceanu (2004-2007), director al Serviciului de Informații Externe al României între anii 2007-2012 și prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 și aprilie 2012. În septembrie 2012, Ungureanu a creat partidul Forța Civică, devenind președintele al formațiunii. Ungureanu candidează pentru un post de senator de Arad din partea Alianței România Dreaptă (ARD), formată din PDL, Forța Civică și PNŢCD, la alegerile legislative din 9 decembrie 2012.

Totuși, 70% din monitorizarea privatizării Petrom, cădea în sarcina șefului Diviziunii C (Contrainformații Economice) a SRI, care se ocupa de cu totul alte lucruri. În noaptea de 16/17 aprilie 1998, maiorul SRI Don Moise (alias Cornel Pentelie) a fost înregistrat de sistemul video de securitate al aeroportului Internațional București-Otopeni ”ținând de șase” la încărcarea cu arme a avionului implicat în scandalul Țigareta 2. Maiorul era încadrat la biroul 5 al Diviziunii C (contrainformații economice) a SRI care se ocupa de aeroporturile Otopeni și Băneasa, de Autoritatea Aeronautică Civilă și de Romatsa SA. Diviziunea C a SRI era condusă atunci de generalul de brigadă Dumitru Bădescu. După 24 de ore de la decolarea avionului, Bădescu primea de la președintele României misiunea de a organiza mascarada numită Țigareta 2, cu scopul ascunderii traficului cu arme. În primă instanță, profitând de trimiterea mea la un curs la Dublin în Irlanda, Bădescu a ordonat ofițerilor biroului 5 sustragerea casetelor video de la dispeceratul operațional al aeroportului și documentelor de transport care evidențiau caracterul special, cu arme, al zborului din 16/17 aprilie 1998. A conceput și trimis la redacțiile tuturor organelor media centrale faxul anonim care a declanșat scandalul Tigareta 2. Faxul menționa că în seara zilei de 16 aprilie 1998, la platforma militară a aeroportului Otopeni au fost descărcate 3.000 de baxuri de țigări de contrabandă, dintr-un avion IL-76.

La o săptămână de la decolarea avionului de la aeroportul Otopeni, Bădescu a ordonat ”flagrantul minuțios organizat” la un depozit de la Mogoșoaia (15 km de aeroportul Otopeni), unde SRI a ”găsit” 2.250 de baxuri de țigări, cu numărul de înmatriculare J/40/1473 și codul SIRUES 403011971, comandate la Imprimeria Naţională pe 03.09.1996. Țigările cu acest cod sosiseră, de fapt, pe mare la Agigea și fuseseră reținute 14 martie 1998, la Eforie, de un anume maior David de la UM 0215 (actuala DGIPI) Constanţa. David le predase sigilate Direcţiei Generale a Vămilor, prin adresa nr. 38336/1998 a IGP, de unde 40 de zile mai târziu, oamenii lui Bădescu le-au ridicat și le-au plasat în depozitul de la Mogoșoaia, ca să creeze aparența infracțiunii de contrabandă cu țigări în cazul aeronavei IL-76.

Drept recompensă pentru mârlănia prin care a apărat mafia prezidențială, distrugând destinele unor oameni nevinovați (comandorul dr. Suciu Ioan-pilot clasa 1, comandant al bazei de transport 90 – Otopeni zace și azi în pușcărie, condamnat la o pedeapsă de 15 ani), Bădescu a fost ajutat în 2005 să-și creeze o firmă cu 2 salariați botezată Medieval Grup, care avea ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, porumbului și a altor plante. Medieval Grup a fost utilizată de Bădescu ca administrator și perdea pentru principala sa firmă : SC Green Energy SRL. Sibioara Wind farm și Săcele Wind Farm au fost alte 2 srl-uri de apartament, înregistrate la Registrul Comerţului în aceeaşi zi (acționari Bădescu și Green Energy), având ca obiect de activitate producția de energie electrică, fără a avea autorizație de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

În firma Green Energy, lui Bădescu i se alătură și Gheorghe Stefan, primar PDL al orașului Piatra Neamţ și din 1991 patron al echipei Ceahlăul. Ambii băgându-și fiii de 18-19 ani la înaintare, ca paravan. Printr-o derogare de la un ordin de ministru, care impunea producătorilor de stat să vândă energia doar prin licitaţie, companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexele Turceni şi Ro­vinari au adunat o cantitate de energie într-un coş, livrată către Electrica, care la rândul ei a făcut-o cadou firmei Green Energy. Derogarea era semnată de Claudiu Stafie, secretarul de stat din ministerul Economiei (vicepreşedinte al PDL Piatra Neamţ, mâna dreaptă a lui Pinalti).

 Prin urmare Green Energy a cumpărat energia de la Electrica la prețul de 95 de ron/MW, în timp ce costul de producţie al energiei la CE Rovinari CE Tur­ceni era de 124 ron/MW. Green Energy a vândut mai departe această energie către RAFO la un preţ cu­prins între 155 de ron şi 220 de ron. Cel care a semnat contractul din partea RAFO ca manag­er era Marin Anton ulterior şi el deputat, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor din partea PDL. În prezent Marin Anton, care deține o avere de peste 10 milioane de euro, este candidatul USL la un fotoliu de deputat în județul Giurgiu. Practic, Bădescu a luat energia cu prețul cele hidro, de 38 de euro şi a revândut-o cu 50 de euro, plimbând o simplă hârtie. Ca urmare, în primul an de activitate, profitul lui Bădescu de pe urma firmei Green Energy a fost de un milion de euro, iar un an mai târziu de 3 de milioane de euro.

Ziaristul Valentin Mândrăşescu constată cu amărăciune în finalul materialelor sale că paradoxul actualului proces electoral din România, aflat în plină desfășurare (marcat de promisiunile trase la indigo ale USL, PDL și UDMR), este acela că nu mai există nici personalităţi, nici forţe politice dispuse măcar să încerce o politică economică în interesul naţional, în sensul neprelungirii contractelor de concesiune după 2014 sau introducerii unui nivel mai ridicat de redevenţe. Oare de ce?”