Cunoaştem cu toţii (sau aproape) celebrul vers din care am extras cuvintele din titlu, un vers atât de des citat de propaganda comunistă atunci când avea în vizor monarhia. Nu ştiu în ce măsură acoperea, pe vremea lui Vlahuţă, realitatea. A mai rămas valabil acum statul minciunii la masă cu cineva. Valabil mai ales când e vorba de conducerea ţării, indiferent cine, vremelnic, se perindă în fruntea bucatelor.
Astăzi, pentru a nu contrazice regula, mint cu toţii de sting, pe-acolo pe sus. Minte Băsescu atât de des încât după o zi îşi uită minciunile şi le spune pe dos, contrazicându-se singur, cu o seninătate ce încremeneşte. Minte şi Ponta cu aceeaşi seninătate, în funcţie de interesul de moment al politichiei. Căci acest singur cuvânt justifică orice s-ar întâmpla, iar noi, care ne exprimăm neîncrederea, frustrarea, furia, suntem catalogaţi în fel şi chip, pentru că nu înţelegem tot felul de raţiuni superioare. De stat, evident.
De cum au ajuns acolo sus, Ponta şi al său PSD, dar şi liberalii după ei cu al lor Crin (imaculat!) Antonescu, aplică aceeaşi tactică, să-i spunem, a adevărului învăluit. E nevoie să justificăm întoarcerea cu 180 de grade în privinţa Roşiei Montane şi a exploatării gazelor de şist? S-a găsit imediat această justificare în povestea frumoasă a independenţei energetice şi în cea a creării de locuri de muncă. Asta cu toate că ştim cu toţii, pe de o parte, că, oricât am fi de independenţi din acest punct de vedere, preţurile plătite de consumator n-au nicio legătură cu costurile de producţie, ele fiind stabilite, aberant, de Uniunea Europeană. Dacă ne costă o anumită cantitate de gaz sau de curent electric n lei, UE ne spune că trebuie să o vindem cu un preţ de n lei la pătrat sau la cub, după cum, ei înseşi, îi cade bine la lingurică. Pe de altă parte, de unde atâta independenţă, când exploatarea aurului ce se va solda cu raderea de pe faţa pământului a unor situri istorice de o valoare de patrimoniu inestimabilă, sau exploatarea gazelor, care ar putea să compromită sau să vicieze iremediabil mediul pe o rază de sute de kilometri, este dată pe mâna unor companii sau corporaţii străine? Acestea ar urma să plătească statului român o redevenţă ridicol de mică, de ordinul a câteva procente, care nu ajung măcar până la cifra de 10. În prezent se negociază cu Gold Corporation ridicarea redevenţei de la 4 la 6% şi a nivelului participaţiei statului român la beneficii de la 19,31 la 25%. Adică praf în ochi! Cât priveşte mult trâmbiţata creare de locuri de muncă, aceasta ar fi doar de câteva sute, ceea ce, pe plan naţional, e picătura dintr-un ocean.
Proaspăt condamnat la 5 ani de închisoare, domnul Relu Fenechiu a declarat că, până acum, nu a luat în serios acest proces. Rămânem stană de piatră. Dacă e adevărat că nu şi-a luat în serios propria libertate şi cinstea lui nepătată, cum şi-o fi luat în serios funcţia de ministru al Transporturilor? Pe de altă parte, cum putea să nu ia în serios un asemenea proces în care urma să fie judecat de nimeni altcineva decât de ceea ce credem cu toţii a şti că e justiţia lui Băsescu, cel puţin la nivelul ÎCCJ? Vorbim de judecătorii care l-au condamnat pe Bombonel fără probe, doar pentru că ştiau din surse oculte, sau din presimţiri, că asta i-ar face nespusă plăcere aceluiaşi suspus personaj.
Cum nu-l suspectăm pe proaspătul condamnat la puşcărie că ar suferi de cretinism sau imbecilitate, singura portiţă ce ne rămâne este minciuna, şi încă una cu majusculă. Cică era, sau se simţea atât de nevinovat, totul fiind pentru el absolut evident, încât n-a crezut că ar putea fi socotit ca având ceva pe căciulă. O încercare hazardată de spălare a obrazului, căreia i-au dat apoi curs toţi liberalii ce s-au repezit să-şi exprime solidaritatea cu el.
Evident că nimeni nu poate, necunoscând datele de la dosar, să spună că este sau nu vinovat în mod real. Dar justificarea soluţiei date de prima instanţă cu propria neseriozitate, cu o asemenea prefăcută nonşalanţă, este în măsură să ne spună un lucru important despre acest personaj. El întruchipează chipul politicianului român care una spune şi alta gândeşte. Pentru el nu există adevăr decât în măsura în care este şi un aşa-zis adevăr de partid. Cu această justificare pentru el însuşi, poate minţi la nesfârşit, ştiind că are binecuvântarea partidului.
Comments
Post a Comment