Oare democraţia facilitează ascensiunea escrocilor şi impostorilor? Peste tot în lume, statul e din ce în ce mai slab. Şi oamenii serioşi, reponsabili deplîng această stare de fapt. Spre deosebire de halucinaţii ultraliberali, adepţii “mîinii invizibile” (despre care ştim acum, după criză, că nu reglează nimic). “Ascensorul social” care făcea legătura dintre clase şi asigura pacea socială e şi el în pană, ruginit. Bogaţii sînt din ce în ce mai bogaţi, iar săracii din ce în ce mai săraci şi mai mulţi. Iar “ascensorul politic”, numit în lumea occidentală “democraţie”, pare a ridica la vîrf aproape numai gunoaiele societăţii. Tot felul de infractori, arivişti fără consistenţă, birocraţi incompetenţi de toate gradele. Dar cu toţii puşi pe căpătuiala. De ce să te bagi în politică? Ca să te îmbogăţeşti, evident. Şi cît mai rapid. Pentru că vin peste tine nenorocitele de alegeri şi te poate elimina un impostor, un escroc mai mare decît tine. Pentru că tu, un prost, mai ai ceva scrupule.
Cum au ajuns oameni ca Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Elena Udrea, Theodor Stolojan, Emil Boc, Varujan Vosganian, Relu Fenechiu, Rovana Plumb şi aproape toţi ceilalţi în capul mesei? Pentru calităţile lor? Care calităţi? Ei au ajuns acolo pentru defectele lor, pentru dosarele lor anterioare, pentru recrutările necunoscute bine încă şi, mai ales, pentru foamea lor ancestrală de sărăcani, de mizerabili, pe care o pot servi cu o lipsă de scrupule pe măsură.
Dar lucrurile au luat-o razna peste tot. Silvio Berlusconi, o sinistră caricatură, a fost condamnat la şapte ani de puşcărie după ce a dominat o ţară fabuloasă ca Italia mai bine de douăzeci de ani. Prin politică, în numele democraţiei şi al alegerilor libere, prin monopol media şi după ce a mîncat îngheţată cu Adrian Năstase. Care el deja şi-a încheiat un stagiu în închisoare. Susţinătorii săi spun că pe nedrept. Justiţia franceză se apropie periculos de Nicolas Sarkozy în afacerea despăgubirii frauduloase cu peste 400 de milioane de euro (aproape 3 miliarde de franci vechi) a lui Bernard Tapie printr-un arbitraj dictat politic, evitînd căile normale ale justiţiei, singurele valabile într-un astfel de caz şi prin care trec toţi muritorii de rînd. Primul care riscă să fie încarcerat, în zilele sau săptămînile care urmează, e fostul “Richelieu” sau “Mazarin” al lui Nicolas Sarkozy, Claude Guéant, fost şef al administraţiei prezidenţiale, fost ministru de Interne, implicat deja în alte dosare de corupţie. A fost arestat pentru malversaţiuni primarul Montreal-ului. Prim-ministrul ceh a fost înlăturat de curînd în condiţii rocamboleşti, ruşinoase. Fostul prim-ministru croat a fost arestat nu demult la Viena. În Bulgaria, nemulţumirile şi protestele nu mai contenesc. Manifestaţiile antiprezidenţiale din Egipt şi protestele din Brazilia, greva generală din Portugalia, incidentele perpetue din Tunisa şi din Libia, după conflictele violente prelungite în stradă din Turcia, anunţă o situaţie globală pe care o putem numi cel puţin instabilă. Şi nici Barack Obama nu se simte prea bine. După afacerea Wikileaks şi Julian Assange a explodat afacerea NSA-Snowden, iar preşedintele şi administraţia s-au bîlbîit penibil.
Dacă în ţările cu o democraţie consolidată infractorii politici pot fi pînă la urmă prinşi şi pedepsiţi, iar economia şi viaţa socială pot funcţiona şi cu politiceni de mîna a şaptea, în noile democraţii estice, ascensiunea ticăloşilor şi incapabililor în fruntea ţărilor lor produce mari suferinţe şi pierderi irecuperabile. Şi te poţi întreba dacă nu e mai potrivit drumul Chinei de ieşire din comunism. Cu un singur partid, cu condamnări la moarte pentru corupţie, cu o schimbare mai lentă a organizării politice. Şi cu o demonstrată creştere economică de durată, cu consecinţe vizibile pentru bunăstarea generală.
Democraţia, care nu are în varianta sa modernă mai mult de 200 de ani, pare să-şi fi epuizat resursele creatoare. Orice şmecheraş, fantoşă, manipulator îi poate învăţa regulile, simbolurile, şi le poate imita şi folosi mai bine decît oamenii serioşi, responsabili, cu frică de Dumnezeu. Prăbuşirea credinţei, a Bisericii în lumea occidentală pare să antreneze, încet, dar sigur, şi prăbuşirea democraţiei. Destui savanţi îşi pun întrebări din ce în ce mai pertinente despre “după democraţie”. Dar alte căi care să integreze cîştigurile democratice, oricum deja adjudecate pe toate meridianele, chiar şi de dictaturi care ştiu de ce să se teamă, au fost găsite. Ele ţin de democraţia directă, reprezentativă şi participativă. Modelul Confederaţiei Helvetice e foarte studiat. Dar la noi, unde justiţia a fost înfrîntă de preşedintele-flotă, susţinut vehement de o camarilă compusă din indivizi care se pretind şi intelectuali, şi de dreapta, pe lîngă oligarhie şi servicii secrete propriu-zise, escrocii, oamenii fără vreo meserie, fără reguli morale, arivişti feroce, impostori par să mai spere încă să treacă prin cîteva rînduri de alegeri care să-i poarte spre putere şi bogăţie. Pe posturi de primari, de consilieri, de parlamentari, de miniştri sau în înalte grade şi funcţii din nenumăratele servicii, mai toate ineficiente şi inutile.
Dar românii mai pot spera într-o democraţie a lor, care să le aducă şi bunăstare? Eu cred că da. După exemplul democraţiei americane, dacă justiţie nu e, nimic nu e. Deocamdată, se pare că ne îndreptăm spre o periculoasă dictatură a procurorilor. CSM-ul, cu Oana Schmidt-Hăineală şi Cristi Danileţ repuşi în drepturi, totul sub bagheta preşedintelui-flotă, e o ruşine. Ministrul Justiţiei, care a înlocuit-o pe Mona Pivniceru, pare un executant docil. Despre Curtea Consituţională… dar mai bine să ne abţinem. Şi, pe lîngă aparatul de justiţie, mai rămîn sumbrele servicii speciale, fără legi clare şi fără control parlamentar. Adică nedemocratice. Acestea vor trebui controlate de decidenţii politici, şi nu invers, cum pare că se întîmplă acum. Cu o justiţie independentă şi cu servicii în slujba interesului public, mai putem spera într-o democraţie eficientă. Altfel, comedia democraţiei băsesciene, care durează deja, vai!, de nouă ani, chiar şi sub alte nume, nu va aduce decît mizerie, suferinţă şi chiar mai grav decît atît, pierderea ţării. Improvizaţia regionalizării, făcută pe picior de nişte amatori, prevesteşte ce-i mai rău. Deci, dacă justiţie nu e, nimic nu e, şi cu atît mai puţin democraţie.
După atîtea cantonamente, malversaţii, antrenamente eşuate şi faulturi în teren, parlamentarii au aruncat problemele Ţării în vestiare şi pe-aici ţi-e drumul, de la 1 iulie pînă la 31 august. Două luni de zile i-am pierdut de pe radar! Nereperaţi de nimeni, vor ca nişte şoareci echipaţi cu senzori conectaţi la spaţiul intern şi extern, prin care vor să afle pînă la ce punct viitorul lor pe distanţe lungi se adaptează condiţiilor de imponderabilitate. În plus se pot îmbia şi combina în strategii, alianţe şi permutări lăutăreşti. Dar cu onoarea „nereperată” a poporului cum rămîne? Îndrăzneşte careva să le strice socotelile? Sînt în timpul liber, doar. Obosiţi de jugul guvernării la care au tras unul hăis şi altul cea, vor zburda pe imaşuri exotice, după care se vor reîntoarce să desăvîrşească opera de tracţiune în hău. Să fii deputat sau senator în România este, se ştie, cea mai miraculoasă slujbă, după cea de europarlamentar! Slujbe de vis! Cine nu şi-ar dori să vină cîteva ore la serviciu, două-trei zile pe săptămînă şi să aibă buzunarele şi conturile pline din bani publici. Nu de puţine ori televiziunile au surprins scaunele goale în sălile de şedinţe ale comisiilor. Aceste comisii permanente şi speciale înseamnă, de fapt, cheltuieli foarte mari cu şoferi, secretare, consilieri şi protocoale.
Seriozitate ioc! Chiulangeală cît cuprinde! Chiar au nevoie de două luni de vacanţă, precum şcolarii, maeştrii aceştia în arta neisprăvirilor, pe care noi i-am ales, noi îi plătim şi le suportam fărădelegile şi deciziile oneroase? Codul muncii nu-i valabil şi pentru ei? Un simplu angajat are, după un an de trudă cu 12 ore de lucru pe zi, cel mult trei săptămîni de concediu, plătit cu cîţiva amărîţi de gologani. Care-i cea mai slab cotată instituţie din Ţară? Pardon, dispreţuită? De ce vor românii reducerea numărului de parlamentari. „Mînăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i?” Cînd vor veni din vacanţă cu minţile şi mai „odihnite”, de ce se vor apuca oare să mai dărîme? Poporul e deja la terapie intensivă. Mai în glumă, mai în serios, cum ar fi oare, să fie scoşi în şuturi din fotoliile de pluş ale democraţiei originale? Pentru că după 23 de ani de libertăţi amăgitoare ne-am ales cu constituţionalizarea dreptului de a face ce vor muşchii lor, şi cu dictatura privilegiului politic. Trăiască şi înflorească arta interesului de trib! Datoria nobilă de membru al celui mai înalt for al statului este văzută de ei ca o glumă. Mandatul trece, leafa barosană le merge, procentul pentru pensia lor se ridică la cer. În plen trag cîte un pui de somn, în pauze se plimbă pe holuri, îşi aranjează ploile. Mai nimeni nu citeşte cap-coadă proiectele de lege propuse spre aprobare. Votează ca oile la un îndemn, ridică mîinile în cor şi habar n-au ce implică acţiunea lor. Minimum treizeci la sută din ei absentează cu tot felul de motive puerile, care n-ar trebui aprobate. Aş putea scrie un roman de motive care să demonstreze că aleşii noştri lipsiţi de conştiinţă, care se grăbesc acum spre destinaţiile de lux ale vacanţei, au devastat Ţara ca nişte zburătoare verzi şi n-au adus nimic bun societăţii. Pînă nu vom avea o clasă politică responsabilă, din trupul slăbit al României se vor hrăni în continuare termitele autohtone şi străine, care nu produc nimic în afara propriilor movile de bogăţii. Gîndiţi-vă un pic la venitul acestor frecători de hîrtii virtuale, multe multe depăşind înţelesul lor, care umilesc şi batjocoresc poporul, oferindu-i un nivel de trai sub cel minim de civilizaţie, chiar sub cel ceauşist, şi comparaţi-l cu venitul unuia individ care munceşte efectiv fizic sau intelectual, dar cinstit.
Odată cu vacanţa aleşilor, se scumpesc şi gazele. „Liberalizarea preţului la gaze, e un principiu european, şi România trebuie să-l respecte”, zice premierul. Dar salariilor românilor şi nivelul de trai cînd vor deveni principii europene, dom’ premier? Luaţi o cîtime din preţul energiei şi-l creşteţi pe cel al gazelor. Bună mutare! Poporul tot la terapie intensivă, spuneam, iar peste el „vin scumpiri pe bandă rulantă! Cum se vor descurca oamenii cu venituri modeste? Nu răspunde nimeni, parlamentarii pleacă să se odihnească, obosiţi de atâta inactivitate; pleacă dar își iau drepturile bănești în perioada vacanţei. Vin scumpirile asemenea jocului de domino. Pe cine interesează? Cei care ar trebui să alcătuiască proiecte de legi care, aprobate și aplicare, ar mai echilibra o stare de criză ce pare fără sfârșit, pleacă în vacanţă. Cei care i-au ales îndură, pe mai departe: scumpiri, șomaj, batjocura infractorilor, indiferența mai-marilor …Vine domino-ul scumpirilor! Ei și? Vacanța alesului să trăiască!
Statul livrează încă o gură de aer bancherilor-cămătari, amînînd denunţarea clauzelor abuzive din contractele de credite, care fraudează milioane de români. BNR s-a opus iniţiativelor legislative şi a făcut lobby pe lîngă Guvern şi F.M.I. pentru a nu valida actele normative, pe motiv că pierderile băncilor s-ar ridica la 1 mld. Euro. Dar cu pierderile românilor fraudaţi de bănci, ale românilor săraci lipiţi pămîntului, cum rămîne, domnule guvernator anti-român? Aveţi puţină demnitate! Stingeţi lumina, închideţi uşa, luaţi-vă şlapii şi halatul de pensionar şi fugiţi departe de haosul financiar pe care l-aţi creat şi moşit, pînă nu e tîrziu! E mai sănătoasă umbra podgoriilor de Drăgăşani! Premierul a susţinut că nu e prieten cu bancherii, dar a convenit asupra amînării. Cum să nu! Fraţii întru arme se ajută la nevoie. Astfel de aprobări sînt tipice mentalităţii servile a celui mai slab în faţa celui puternic, a celui care renunţă la propria identitate pentru a se exprima în identitatea celui dominant. Iată-i şi pe americani, cît de frăţeşte vin în ajutorul Irakului, după ce le-au adus în bătătură războiul de cucerire şi apoi, la conducere, un guvern care să spună doar „yes”. Îşi trimit bancherii să-i escrocheze pe bieţii „eliberaţi”. De asta aveau nevoie. De noi teritorii unde să-şi extindă pelagra ocupaţiei şi sclaviei prin îndatorare, şi de noi pieţe de desfacere a gunoaielor. Banca „Citi” devine prima bancă americană cu sediul la Bagdad, după ce a primit avizul preliminar al Băncii Centrale a Irakului. E doar începutul unor operaţiuni bancare diversificate, ce vor face din irakieni milioane de sclavi. Din nefericire pentru omenire, cei mai mulţi dintre guvernatorii ei sînt nişte ciocli cu haine de demnitari.
Comments
Post a Comment