30 June 2013

Noi, fără România suntem Nimeni şi Nimic

Iubiti ROMANIA
Cât de legaţi suntem noi românii de România, şi cât de conştienţi suntem de aceasta legătură?
 Este o întrebare, ce ma indeamnă sa privesc la România, şi să văd imaginea acesteia, cu ,câmpiile, dealurile, munţii, râurile, şi marea, adica o ţara cu caracteristici fizice ale reliefului diverse şi care pot fi considerate chiar echilibrate. Si cu siguranţă există o legatură între locul acesta în care ne-am născut şi fiinţele noastre, lucru care face ca aceste caracteristici ale României, să fie într-un fel sau altul intretesute in viata fiecarui roman.

Totuşi, dacă ar fi să privesc România în plan spiritual, atunci imaginea pe care eu mi-o îinchipui ar fi diferită. In loc de aceasta diversitate în echilibru, spiritul României pare a fi o lipsă evidentă a oricărui fel de unitate, şi o exacerbare a individualismului prost înţeles, în care fiecare se străduieşte să rupă din spiritul acestei ţări o bucăţică câit de mică numai şi numai pentru el. Este motivul pentru care eu cred că legatura noastră cu România este foarte slabă în prezent, deşi există posibilitatea unei legături mai puternice a României cu noi. Pentru noi insă, se pare că nu există restricţii în libertatea ce ne-o luăm de a ne trăi propriile vieţi fără să ne pese de “VIAŢA ROMÂNIEI” deşi, ar trebui să fim constienţi de faptul că există un spirit al României care este mult mai mare decat spiritul nostru individual, şi care ne poate ajuta atât în vremuri normale cât şi în vremuri mai grele, în care necesitatea ne poate acoperi orice fărâmă de libertate.
 Trăim în Romania, dar asta nu este de ajuns pentru România atâta timp cât :
 - multora dintre noi ne place să traim izolaţi de aceasta, de destinul ei şi chiar facem eforturi să părem detaşaţi de ea, sau şi mai rău plecăm din ţara, lăsând în urmă doar reproşurile,
- suntem dezradacinati spiritual de pământul acestei ţări, pentru că ne lipseşte o conştiinţa de ţară, prin care România să fie nu numai locul unde ne naştem, trăim şi muncim, dar şi locul pe care-l iubim şi care ne iubeşte, locul pe care-l ajutăm şi care la rândul lui ne ajută, locul în care putem semăna seminţele loialităţii, patriotismului, dezvoltării şi prosperităţii României, pentru ca acestea să poată înflori şi în destinele noastre individuale.
 Azi, mai mult decât oricând, este important pentru noi să ştim că suntem români, este important să iubim România şi mai ales să lucrăm pentru progresul acesteia, care va fi cu siguranţă şi al oamenilor ce trăiesc pe acest pământ. Cum la fel de important este să realizăm, că traim în România mai inainte de a trăi în Europa şi în lume, motiv pentru care nu trebuie să ne “repezim” la promovarea unui globalism, uitând de rădăcinile noastre, pe care le avem infipte aici, în pământul României, pentru că fie, că suntem încă în ţară sau suntem emigranţi în alte locuri, noi fără România suntem Nimeni şi Nimic, este adevărat că putem avea împliniri personale, dar acestea nu vor fi decât o floare ce se deschide puţin şi se vestejeşte imediat, dispărănd pentru totdeauna!
Asadar iubiti România, pentru că : - dacă noi nu ne îngrijim de România, atunci nimeni nu se va ingriji de aceasta;- daca noi nu respirăm energia ţării în care ne-am născut, atunci vom fi repede copleşiţi de o lipsă spirituală ce nu ne va durea, nu ne va omorî, dar cu siguranţă va face ca nimeni să nu ne mai ia în seamă, va face ca noi, românii, să nu mai „existăm” pentru celelate popoare.
 De aceea, dacă vreţi cu adevărat o schimbare, atunci lucrul cel mai simplu pe care trebuie să-l faceti, este să iubiţti România, pentru că aşa cum nici o iarbă nu poate creşte fără rădăcini, la fel nici un român nu poate „creşte” fără ROMÂNIA !

Cu respect faţă de tine, popor român!

Poporul are nevoie de idoli.
Întrebaţi care sunt modelele noastre, figurile emblematice ale neamului, nişte intelectuali de marcă i-au numit pe Titu Maiorescu şi pe Eminescu, oricum, n-au fost în stare să găsească modele decât în trecut. Totuşi, avem şi astăzi mulţi oameni de valoare, dar aceştia sunt eclipsaţi sistematic, nu se pot impune aşa cum se impun, cu obstinaţie, eternii demagogi „latrans”, cei care au în mână pârghiile puterii şi ale popularizării indecente.
Poporul are acum nevoie de un Hristos, are urgentă nevoie de un om în stare să moartă pe cruce pentru idealul naţional. Poporul îl aşteaptă şi îl va urma cu credinţă.  
Poporul vrea să fie respectat în patria lui.
Din păcate, chiar şeful Institutului Cultural Român afirma acum câţiva ani că  “… a fi român nu este numai ingrat, este injust. Este, în orice caz, aproape o ocară.” (H. R. Patapievici, Politice, 1997, pag.50).  
Iar ministrul culturii, domnul Adrian Iorgulescu, interpretând un sondaj, spunea că la sate se trăieşte ca în secolul al XIX-lea şi e neapărat necesar „să demaram proiecte” comune cu Ministerul Educaţiei pentru transformarea oamenilor în fiinţe „cerebralizate”.
Chiar „decerebralizaţi” au trăit şi trăiesc ţăranii romani? Străbunicii şi toţi analfabeţii din neamul nostru n-au avut şi ei o cultură? N-au cultivat ţarina, n-au crescut copiii, n-au imaginat poveşti şi basme, ghicitori, eresuri? Ce înţelege dom’ ministru prin „cerebralizare”? (Ia lăsaţi oleacă demararea proiectelor, domnule efemer ministru! Mai mereţi dumneavoastră puţin la şcoală şi învăţaţi sensurile multiple ale cuvintelor şi, poate, cu ocazia asta, învăţaţi să vă exprimaţi cu respect faţă de neamul din care faceţi parte!)
Cultura noastră şi a întregii omeniri, are la baza cultura populară, cultura mileniilor fără alfabet. Pictau pereţii peşterilor, pictau oalele de lut, înălţau construcţii fără să fi absolvit academiile de artă. Brâncuşi a urcat pe culmile gloriei artistice pornind de la stâlpii pridvoarelor gorjene. Mereu trebuie să li se amintească unor domni aceste truisme?
 La începuturi a fost numai ţăranul, anonimul, analfabetul, strămoşul nostru care avea o cultură,  dezvolta o cultură cu mult înainte de inventarea ministerului culturii!  
Printre ideile care au făcut rău ţării, domnul Patapievici enumeră obsesia ruralităţii etnice.  (Azvârle şi dumnealui cuvinte ce din coadă au să sune, cum face şi ministrul culturii, al cultelor şi al ce-o mai fi! Vai de cei care ajung să-şi denigreze patria si neamul!)
Sigur că a scăzut indicele vieţii culturale la sate. Învăţământul a fost pus la pământ, bibliotecile au fost desfiinţate, căminele culturale au devenit discoteci, cărţile sunt scumpe, cele mai multe producţii artistice oferă modele de comportament indecent, imoral. Poporul este umilit şi insultat, fără ca cei care conduc să-şi recunoască vina de a fi distrus întruna, orice, fără să pună ceva în loc.
Poporul vrea să poata trăi decent în patria lui.
Multe sunt motivele pentru care oamenii  îşi părăsesc ţara, dar principalul motiv este cel economic. Unii rămân aici fiindcă mai au speranţe, alţii, pentru că e prea târziu pentru ei, dar este şi mizerabila tagmă a celor care au găsit aici raiul, fiindcă numai aici li se permite ca  într-un singur an să „demareaze” aşa nişte proiecte, încât să acapareze milioane de euro furând, înşelând, profitând de funcţii înalte şi strâmbând din nas când aud de etnia rurală. Iar în timp ce aceştia fac din noapte ziuă şi-a zilei ochi închid, ceea ce numim popor, se zbate în efortul tragic de a  urca pe brânci spre o umilă bucată de pâine.   
Patriotismul este considerat desuet.
Se spune că e fudulie provincială, un sentiment al câtorva înapoiaţi, bătrâni ruginiţi, caporali ignoranţi.  
Şi totuşi, dincolo de timp şi de mode, ignorându-i pe culturnicii zilei, prostimea aceasta de origine rurală va continua să creadă că patria e altceva decât tagma jefuitorilor, să vorbească si să scrie în sfânta limbă strămoşească; mamele vor continua să-i înveţe pe  copii „Căţeluş cu părul creţ”, le vor tot povesti despre o mânăstire zidită prin jertfă, despre nişte luptători legendari, despre vreun bunic mort pe front, despre nişte momente astrale cum a fost un 1989 şi despre „confiscarea” unor astfel de momente de către cei care consideră patriotismul „desuet”…

No comments:

Post a Comment