25 June 2013

Agenda politică a "famigliei"

Nici realitatea curentă, nici orizontul de aşteptare, care a facilitat preluarea puterii, nu mai au nicio însemnătate. Actualul guvern îşi instalează forţa inerţială a clasicilor săi înaintaşi, limitând tot mai accentuat fervoarea democratică. Virtuţile democraţiei, aceste unice pârghii ale progresului, sunt abordate cu un dispreţ de sorginte asiatică. După un an de guvernare, România a pornit într-o direcţie care o rupe de lumea occidentală printr-un relativism al unor profesionişti aparţinând tuturor orientărilor.

Repunerea în discuţie a contradictoriilor relaţii cu Rusia, prin salamalecuri detestabile, discreditează în totalitate politica externă. Suntem foarte departe de-a avea o politică naţională, iar, când aceasta se constituie cât de cât, se prăbuşeşte sub presiunea oportunismelor. Lipsa de anvergură a diplomaţiei vine din această degringoladă internă marcată tot mai vizibil de filiaţiile cu centrele destabilizatoare moral. Politica externă începe să arate precum coabitarea politică, o angajare divergentă, cu posibile consecinţe în relaţia cu aliaţii. Încercând supravieţuirea şi prin această dimensiune a Statului român, actorii politici plasează România într-un simplu membru al comunităţii internaţionale. Lipsa de predicţie economică, legislativă, de transparenţă pare să genereze acest coşmar al degradării fără oprire. Jucând toate cărţile oportunismului, coabitând în garantarea unui imprevizibil specific terorii, linia întâi a politicii româneşti este decisă în a urma o cale împotriva securităţii şi respectabilităţii naţionale. Mercenariatul pare să fi cuprins tot aparatul public, instituind un vedetism caracteristic dictaturii.

Acutizând atmosfera de colonie, tăind firele minime prin care societatea putea cumva să mai regleze deraierile, Guvernul lui Victor Ponta, sub masca unui infantilism adolescentin, are o maturitate rapace evidentă. Dorind insistent să dea impresia că este un lider, prim-ministrul nu este decât o jalnică marionetă ieşind la rampă ca un simplu purtător de cuvânt al protectorilor săi. Ajuns într-un punct în care previzibilitatea sa este maximă, partidul său, PSD, o simplă oază de dinozauri cu multe clone, Victor Ponta mai poate doar să se joace de-a guvernarea, nu să guverneze. Acţiunea politică responsabilă presupune riscurile unei veritabile şi permanente provocări moral-ideologice, prim-ministrul este doar un funcţionar de familie aflat în situaţii ingrate pe care le gestionează glumind.

O alternativă la actualul prim-ministru pare să nu existe, caz tipic pentru politica românească infuzată de frică, şantaje, propagandă. Limitarea este domeniul cel mai percutant al manifestării publice, aici aflându-se una dintre zonele de control şi manipulare decisive. În aşteptarea unei implozii a corupţiei, românii pierd tot mai mult nuanţele de care abilii politicieni se folosesc în consolidarea cetăţii lor inexpugnabile. Alianţele de partid, alianţele demagogic-naţionaliste, europenismul paravan la toate sunt stâlpi ai unei societăţi în care spiritul democratic a fost pus la zid sistematic. A guverna la nesfârşit fără rezultate reale, ci doar cu promisiuni, criticând trecutul, sau pe cei din jur, nu se poate. Mecanismele guvernării nu sunt atât de complicate pe cât le prezintă reprezentanţii puterii legaţi ombilical de corupţie. Instituirea forţei morale în actul guvernamental are nevoie de o simplă voinţă pe care actualii manipulatori nu o posedă. Ei guvernează pentru a mai beneficia de ceva, nu din alte motive. Sacrificiul, acesta ar trebui să fie singurul reper al implicării politice, ceea ce pentru aceştia sună drept o aberaţie.

Urmând priorităţile agendei strict personale, dovedind incapacitate contractuală, nu ai cum să conduci o ţară. Când nu mai există încredere în omul politic, cariera i s-a terminat. Tribunalul nu poate susţine un om politic, cum nici orice mijloc folosit nu poate fi justificat în agăţarea de putere. Majoritatea politicienilor de azi se află în poziţiile publice prin diverse tertipuri, nu printr-un sufragiu autentic, care să poată cenzura şi valida.

Firescul tatonării pe care îl afişează Victor Ponta, în chestiuni unde lipsa de implicare este dezastruoasă, arată deficitul de viziune şi angajare, chiar aroganţa de care s-a contaminat. Prea multă imagine publică în absenţa implementării reformelor arată deja apogeul crizei guvernamentale.

Absurdă, imposibilă, numai o înlocuire totală a staff-ului partidului lui Adrian Năstase l-ar mai putea salva politic pe mult prea exponenţialul prim-ministru.

No comments:

Post a Comment