O sa va spun o mica povestioara. Este despre un om numit Cliff Adam, care traieste intr-un grup de insule, cu aproximativ 40.000 de locuitori. Cliff a primit niste fonduri de la Natiunile Unite pentru un proiect agricol, colectarea unor plante care s-ar potrivi in zona. I-au dat 136.000 $. Asa ca omul a decolat cu avionul, si a inceput sa trimita acasa diverse varietati de plante, de pe unde mergea. A lasat doi-trei prieteni acasa, care plantau toti pomisorii astia. A trimis acasa cam 600 feluri de mango, 30 sau 40 de feluri de breadfruit, tot felul de guava, si asa mai departe. Cind s-a intors acasa, a mutat totul pe 68 de acrii (circa 27 ha) in apropierea tarmului. Dupa care a mai primit 158 de acrii (circa 63 ha) de la guvern, sus pe dealuri. Si a plantat toti copacii astia. Trei sau patru ani mai tarziu, avea tot felul de genuri de manioc, cartofi, taro, etc. Mi-a marturisit: “Ma aflu intr-o pozitie foarte jenanta”. L-am intrebat “Care este problema?” A spus: “Vezi tu, am expediat varietati care nu sint cultivate aici, in mod traditional”. Asta era o tara cu o economie bazata pe nuci de cocos – la propriu (coconut-economy). El plantase toate genurile astea noi, ca sa le testeze. A explicat: “Planul era sa dam fermierilor diferite soiuri de mango, breadfruit, si tot ce se poate; dar productia de pe cei 200 de acrii ai mei deja depaseste necesarul de hrana al intregii insule, si asta ar trebui sa fie doar productia experimentala… Ma aflu intr-o postura extrem de jenanta, ca ofiter responsabil cu cercetarea agricola si nutritia”. M-a intrebat “Ce sa fac ?” I-am zis “Nu stiu.”
Asta este o mare dificultate acolo unde oamenii se angajeaza in genul asta de intreprindere. Nici n-ai inceput bine, n-ai dezvoltat mare lucru in termeni industriali, si deja dupa 4-7 ani cresti atit de multa mincare incit devine jenant, si daca esti ministrul agriculturii unei tari mici, probabil ai putea hrani toata tara cu productia de pe loturile experimentale…. Ce e jenant este faptul ca sint foarte multi mici fermieri, majoritatea populatiei unei tari agrare. Preturile scad. N-o sa mai aiba oamenii nici un ban – ii falimentezi pe toti. Asta e valabil pentru majoritatea tarilor tropicale – India de exemplu. Viziunea mea despre india este ca exista sase miliarde de acrii neplantati, complet inutili. Poti sa-i vezi peste tot – nu creste nimic pe ei. Si cu toate astea, India moare de foame cultivind mici orezarii prin vai, si se mai si mindreste cu ele. Problema este ca atunci cind plantam cu adevarat pamintul, oamenii devin rapid auto-suficienti dpdv al hranei. Daca plantezi la scara larga, afectezi intreaga economie a tarii. Ce-ar fi daca nimeni n-ar mai cumpara sau vinde nimic de mincare ? Pur si simplu nu s-ar merita ? De unde, si problemele. Sint probleme de o magnitudine diferita decit cea la care ne gindim noi. Acest fenomen mi-a fost relatat in mai multe rinduri de oameni care s-au lovit de el, in ultimii citiva ani.
Stiu un caz in care cineva a inceput sa-si “impinga” jungla lui productiva inspre pasuni, din joaca. Nu are nevoie de bani – are un venit de pe proprietatea sa, nu mult, dar suficient. Acum citiva ani a inceput sa construiasca culturi la marginea padurii, mergind cu pomii inspre zonele ierboase – impadurind pasunile, practic. A avansat circa 30 de yarzi (27 metri), asamblind ghilde de copaci. Are circa 600 de specii de copaci tropicali. Imediat ce a inceput sistemul sa mearga, a introdus agatatoare si epifite. Pina-n al doilea sau al treilea an, cind l-am vazut, se balacea in mincare. Peste tot in jur se auzeau fructe cazind pe pamint – bombardament continuu. Se afla in pozitia jenanta de a putea hrani toata populatia din jurul lui, pe distante de mile intregi, si doar ce-a inceput. A dezvoltat si niste tehnici foarte interesante: foloseste nucile de cocos ca pe niste grenade de mina – alearga de-a lungul marginii padurii, si arunca nuci de cocos in toate directiile. Boom! Boom! Din circa 100, cam 4 prind radacini si incep sa creasca. A aruncat mii. Prin urmare, o persoana poate sa se plimbe prin tara, bombardind-o cu mincare. Si-a stabilit plantele-pionier, apoi a introdus cafea, cacao, ceai, grepfruit, mango – cam orice la care te poti gindi. Multe din plantele astea n-au mai crescut niciodata in Australia. Toate o duc extrem de bine, inclusiv un lot de nuci de brazilia pe care le-a cumparat si testat. Toate au crescut fara probleme, asa ca a cumparat mii si le-a plantat pe toate, si toate au crescut. Ar putea fi la fel si in India…
Ai putea alerga prin India si sa o tapetezi cu un covor de mincare, tot continentul. India este practic un continent necultivat. Este cel mai mare spatiu gol al lumii, din cite vad eu. Si totusi, oamenii mor de foame. Problema este economia si proprietatea pamintului. Nu e o problema de hrana. Nu cred ca se poate avea o problema de hrana, niciodata. Odata ce ai pornit o cultura de genul asta, foarte rapid urmeaza sa te scalzi in mincare. Intr-o economie financiara, asta este ok atita timp cit esti singurul care o face. Dar ce se intimpla daca incep sa faca toti asta ? Infricosatoare perspectiva ! Deja anumite comunitati se confrunta cu problema generata de faptul ca mincarea este atit de multa incit nici un gen de economie a mincarii nu poate exista. Sa luam de exemplu, America de Nord. Daca plantezi cocotieri acolo unde acum nu creste nimic, dar ei ar creste – daca am planta acolo trei sau patru milioane de cocotieri, care ar fi recolta in 3-4 ani ? Nu s-ar mai putea vinde nici o nuca de cocos.
[sursa: Bill Mollison - An Introduction To Permaculture]
Asta este o mare dificultate acolo unde oamenii se angajeaza in genul asta de intreprindere. Nici n-ai inceput bine, n-ai dezvoltat mare lucru in termeni industriali, si deja dupa 4-7 ani cresti atit de multa mincare incit devine jenant, si daca esti ministrul agriculturii unei tari mici, probabil ai putea hrani toata tara cu productia de pe loturile experimentale…. Ce e jenant este faptul ca sint foarte multi mici fermieri, majoritatea populatiei unei tari agrare. Preturile scad. N-o sa mai aiba oamenii nici un ban – ii falimentezi pe toti. Asta e valabil pentru majoritatea tarilor tropicale – India de exemplu. Viziunea mea despre india este ca exista sase miliarde de acrii neplantati, complet inutili. Poti sa-i vezi peste tot – nu creste nimic pe ei. Si cu toate astea, India moare de foame cultivind mici orezarii prin vai, si se mai si mindreste cu ele. Problema este ca atunci cind plantam cu adevarat pamintul, oamenii devin rapid auto-suficienti dpdv al hranei. Daca plantezi la scara larga, afectezi intreaga economie a tarii. Ce-ar fi daca nimeni n-ar mai cumpara sau vinde nimic de mincare ? Pur si simplu nu s-ar merita ? De unde, si problemele. Sint probleme de o magnitudine diferita decit cea la care ne gindim noi. Acest fenomen mi-a fost relatat in mai multe rinduri de oameni care s-au lovit de el, in ultimii citiva ani.
Stiu un caz in care cineva a inceput sa-si “impinga” jungla lui productiva inspre pasuni, din joaca. Nu are nevoie de bani – are un venit de pe proprietatea sa, nu mult, dar suficient. Acum citiva ani a inceput sa construiasca culturi la marginea padurii, mergind cu pomii inspre zonele ierboase – impadurind pasunile, practic. A avansat circa 30 de yarzi (27 metri), asamblind ghilde de copaci. Are circa 600 de specii de copaci tropicali. Imediat ce a inceput sistemul sa mearga, a introdus agatatoare si epifite. Pina-n al doilea sau al treilea an, cind l-am vazut, se balacea in mincare. Peste tot in jur se auzeau fructe cazind pe pamint – bombardament continuu. Se afla in pozitia jenanta de a putea hrani toata populatia din jurul lui, pe distante de mile intregi, si doar ce-a inceput. A dezvoltat si niste tehnici foarte interesante: foloseste nucile de cocos ca pe niste grenade de mina – alearga de-a lungul marginii padurii, si arunca nuci de cocos in toate directiile. Boom! Boom! Din circa 100, cam 4 prind radacini si incep sa creasca. A aruncat mii. Prin urmare, o persoana poate sa se plimbe prin tara, bombardind-o cu mincare. Si-a stabilit plantele-pionier, apoi a introdus cafea, cacao, ceai, grepfruit, mango – cam orice la care te poti gindi. Multe din plantele astea n-au mai crescut niciodata in Australia. Toate o duc extrem de bine, inclusiv un lot de nuci de brazilia pe care le-a cumparat si testat. Toate au crescut fara probleme, asa ca a cumparat mii si le-a plantat pe toate, si toate au crescut. Ar putea fi la fel si in India…
Ai putea alerga prin India si sa o tapetezi cu un covor de mincare, tot continentul. India este practic un continent necultivat. Este cel mai mare spatiu gol al lumii, din cite vad eu. Si totusi, oamenii mor de foame. Problema este economia si proprietatea pamintului. Nu e o problema de hrana. Nu cred ca se poate avea o problema de hrana, niciodata. Odata ce ai pornit o cultura de genul asta, foarte rapid urmeaza sa te scalzi in mincare. Intr-o economie financiara, asta este ok atita timp cit esti singurul care o face. Dar ce se intimpla daca incep sa faca toti asta ? Infricosatoare perspectiva ! Deja anumite comunitati se confrunta cu problema generata de faptul ca mincarea este atit de multa incit nici un gen de economie a mincarii nu poate exista. Sa luam de exemplu, America de Nord. Daca plantezi cocotieri acolo unde acum nu creste nimic, dar ei ar creste – daca am planta acolo trei sau patru milioane de cocotieri, care ar fi recolta in 3-4 ani ? Nu s-ar mai putea vinde nici o nuca de cocos.
[sursa: Bill Mollison - An Introduction To Permaculture]
Comments
Post a Comment