16 November 2014

Eu cu cine nu votez?

Aşa după cum ni se transmite cîteodată în exces, noi trăim de 25 de ani într-un sistem democratic, un sistem în care voinţa poporului tronează.
Este deci voinţa poporului român ca educaţia noastră să fie o glumă foarte proastă? Este deci voinţa poporului român ca resursele noastre naturale să fie vîndute unor ţări mai bogate pe preţuri de nimic? Este deci voinţa poporului ca ţara noastră să acumuleze din ce în ce mai multe datorii? Este voinţa poporului a alege nişte conducători care nu oferă decît certitudinea că mîine va fi mai rău?
Ei bine, ori aceasta este voinţa poporului, ori sistemul democratic în care trăim nu reprezintă voinţa poporului, ci altceva, şi eu sînt încrezător că a doua variantă este cea corectă. Circulă un dicton în legatură cu acest subiect care zice astfel: "dacă votul ar putea schimba cu adevărat ceva, atunci acesta ar fi ilegal", şi eu sînt convins că dictonul este corect. Să reflectăm puţin asupra lui. Avem pe de-o parte întregul edificiu al puterii, format din oameni, mecanisme, grupuri şi organizaţii atît ale statului cît şi din afara lui, care trăiesc şi prosperă din controlul populaţiei; avem oameni în poziţii dintre cele mai înalte, care nu ştiu să trăiască altfel şi care dacă ar cădea din acele poziţii înalte şi-ar rupe inevitabil gîtul.

Trebuie să credem noi că aceşti oameni care conduc societăţile umane de mii de ani întrevăd posibila lor mazilire imediată şi decădere în mizerie, executată prin procedeul democratic al votului, în timp ce ei stau cu mîinile în sîn, contemplînd placid aceasta posibilitate, şi nu fac nimic să o întîmpine cum se cuvine? Nu cumva oare s-au gîndit deja şi sînt asiguraţi din mai multe direcţii că situaţia lor economică şi politică nu se va schimba decît poate în aparenţă, iar în esenţă ba? Păi avînd in vedere că ei deţin mijloacele prin care se poate asigura securitatea socială şi economică a cetăţenilor din ţară n-ar fi indicat să presupunem că măcar lor şi-au asigurat-o, dacă nu altora?
Te pomeneşti că s-au gîndit de exemplu să facă o înscenare de proporţii, numită proces electoral, în care oamenii sînt mînaţi la vot cu ajutorul maşinilor de propagandă şi sînt îndemnaţi să aleagă dintre opţiunile pe care clasa deja conducătoare le dictează, astfel încît să împace şi capra şi varza, adică şi conducerea să rămînă aceeaşi dar şi populaţia să creadă că are un cuvînt de spus în alegerea conducerii...
În materie de politică a României post comuniste, nimic în afară de nume nu s-a schimbat; este menţinută aceeaşi direcţie economică falimentară şi sunt practicate aceleaşi practici sociale şi culturale dăunătoare; doar numele miniştrilor, al guvernelor şi al preşedinţilor şi partidelor de la putere se schimbă; se schimbă numele oamenilor iar practicile economice falimentare ţării noastre rămîn pe post de ideologie comună a tuturor acestor oameni.
Şi nu trebuie să ne mire acest lucru, decît dacă nu ştim că politica internă a României este dictată din afară; istoric vorbind, momentele în care nu s-a întîmplat astfel sunt atît de puţine şi de nesemnificative încît nici nu merită să fie amintite.
Lasînd deoparte aceste istorii, politicile care se menţin astăzi în România sunt dictate de curgerea şi de constrîngerile capitalului internaţional; politicienii care se supun dorinţelor dictate de aceste constrîngeri ajung şi rămîn în funcţii.
Undeva, la un nivel foarte înalt, s-a decis că România (printre multe alte ţări) va fi o piaţă de desfacere pentru Occident, că se va dezvolta doar atît încît încă să permită exploatarea resurselor ei naturale sub formă de materii prime dar nu foarte mult încît să poată să prelucreze aceste materii prime şi să le vîndă înapoi în Occident sau prin alte părţi, sub forma de produse prelucrate, şi nici un vot nu poate schimba lucrul ăsta.
Ceea ce poate votul sa facă, este să dividă spre o mai bună stăpînire pe cei care cred în puterea votului, să-i monteze pe cetăţenii pdl-işti obisnuiti împotriva altor cetăţeni psd-işti, astfel încat ei dezbinaţi să contribuie la o mai bună implementare şi realizare a statutului de colonie al ţării noastre. De aceea eu spun că orice este mai bun decît acest festival sinistru al votului, care nu reprezintă pentru populaţia ţării decît o fabrică de nervi şi de disensiuni; o masivă operaţiune de dezbinare care nu se justifică sub nici o formă. În adevăr, votanţii aflaţi de o parte sau de cealaltă a "baricadei" au mult mai multe interese în comun decît au fiecare dintre ei cu partidele pe care le susţin în parte: ei au interesul să trăiască o viaţă bună şi să prospere, iar partidele politice au interesul să-şi primească caftanele de la actualii sultani, şi să plătească peşcheşurile, darurile şi haraciul, din munca populaţiei şi din bogăţiile naturale.

Nu vreau să spun că orice acţiune şi orice formă de activism civic sau politic este inutilă şi nici că e cazul sa disperăm; noi suntem colonie din timpuri străvechi, iar jefuiţi de resurse am fost aproape în continuu, şi încă mai avem multe de jefuit; suntem nişte experţi în a trăi sub regim colonial, suntem de profesie supravietuitori. Ba încă acum imperiul sub care trăim nu-i în cele mai bune perioade ale lui şi nici sultanul nu pare prea sigur pe el. Ce vreau să spun este că o formă de activism politic care chiar ar da rezultate, care ar face o diferenţă ar fi absenţa generală de la vot, situaţia în care sub 2% din populatie vine şi votează - atunci într-adevăr România ar scrie istoria şi ni s-ar duce vestea peste tot - ar fi un gest politic clar şi luminos, cu un mesaj fără echivoc - ştim ca totul e o farsă, o înscenare; putem fi jefuiţi, dar nu putem fi minţiţi şi dezbinaţi.

No comments:

Post a Comment