02 May 2014

Banul – deseul vietilor noastre.

Logica economică ne spune că, atunci când apare un nou bun sau serviciu, faptul că cineva este dispus să plătească pentru acesta înseamnă că trebuie să fie în beneficial cuiva.

Într­un anumit sens restrâns, acest lucru este adevărat. Dacă ţi­aş fura cheile de la maşină, ar putea fi în avantajul tău să le cumperi înapoi de la mine. Dacă ţi­aş fura terenul, poate ar fi în avantajul tău să­l închiriezi ca să poţi supravieţui. Dar, a spune că tranzacţiile cu bani sunt dovezi ale creşterii generale de utilitate este absurd; sau, mai degrabă, se presupune că nevoile pe care le satisfac au fost, iniţial, nesatisfăcute. Dar, dacă doar plătim pentru ceva ce odinioară era disponibil intr-o alta forma atunci logica creşterii economice este defectuoasă. Aici se află o motivaţie ideologică ascunsă, şi anume că presupunerea că viaţa primitivă a fost, în cuvintele lui Hobbes, „solitară, săracă, urâtă, proastă şi scurtă“. Un astfel de trecut ar justifica prezentul, care de fapt are, în diferite moduri, exact însuşirile menţionate de Hobbes. Cum este viaţa în marile orase acum, dacă nu solitară? Cum este viaţa în Africa Ecuatorială, dacă nu scurtă? Există vreo altă epocă cu care poate rivaliza secolul trecut în imoralitate şi brutalitate? Poate că faptul ca trecutul nu a însemnat decât o luptă dură pentru supravieţuire, nu este decât o proiecţie ideologică a propriei noastre condiţii.

Pentru ca economia să crească, domeniul bunurilor şi serviciilor denominate de bani trebuie, de asemenea, să crească. Banii trebuie să satisfacă tot mai multe dintre nevoile noastre.

Produsul intern brut, la urma urmei, este definit ca suma totală a bunurilor şi serviciilor pe care o naţiune le produce. Dar numai cele transformate în bani contează. Dacă am grijă de copiii tăi gratuit, economiştii nu ţin cont de acest lucru ca un serviciu şi nu­l adaugă la calculul PIB­ului. Nu mă pot folosi de acest lucru pentru a plăti o datorie financiară, nici nu pot să mă duc la supermarket şi să spun: „am avut grijă de copiii vecinilor mei în această dimineaţă, aşa că vă rog să­mi daţi mâncare“.

Dar dacă aş deschide o grădiniţă şi aş încasa bani, s­ar chema că am creat un „serviciu“. şi, potrivit economiştilor, ar avea loc o creştere a PIB­ului, iar societatea ar deveni mai bogată. Am ajutat, aşadar, la creşterea economică şi am ridicat nivelul de trai din lume. „Bunuri“ sunt acele lucruri pentru care plătim bani. Deci, banul e „bun“. Aceasta este filosofia timpului nostru.

Acelaşi lucru este valabil dacă tai o pădure şi vând lemnul. Cât este încă în picioare şi inaccesibilă, aceasta nu este un bun. Devine „bun“ atunci când o folosim angajand forţă de muncă, tăiem copacii şi transportăm lemnul la cumpărător. Am convertit o pădure în lemn, într­o marfă, iar PIB­ul creşte. În mod similar, dacă creez un cântec nou şi­l împărtăşesc tuturor, gratuit, PIB­ul nu creşte şi societatea nu este considerată mai bogată, dar dacă îl supun drepturilor de autor şi­l vând, el devine un bun.

Sau pot găsi o societate tradiţională care foloseşte plante medicinale şi leacuri de vindecare băbeşti, pot distruge cultura ei şi o pot face dependentă de medicina farmaceutică pe care trebuie să o achiziţioneze, apoi îi evacuez pe oameni de pe pământul lor, ca să nu poată fi fermieri de subzistenţă, şi îi fac să cumpere alimente, şi curăţ pământul, angajându­i pe o plantaţie de banane – şi uite aşa, am făcut lumea mai bogată. Am adus diverse funcţii, relaţii şi resurse naturale, în domeniul banilor.

De fiecare dată când cineva plăteşte pentru ceva ce o dată i­a fost făcut cadou, sau a făcut cu de la sine putere, nivelul de „bunăstare“ din lume creşte. Fiecare copac tăiat şi făcut hârtie, fiecare idee capturată şi transformată în proprietate intelectuală, fiecare copil care utilizează jocurile video în locul imaginaţiei, fiecare relaţie umană transformată într­ un serviciu plătit epuizează un pic din bunurile comune naturale, culturale, spirituale şi sociale şi le transformă în bani.

Banul nu este decat cadavrul bunurilor noastre comune.
Banul este deci deseul final al vietilor noastre actuale. Banul este ceea ce noi urmarim cu obstinatie zi de zi. Noi toti, ca membri ai societati actuale, trebuie sa trecem printr-o criza groaznica, de o duritate fara precedent, culminand poate cu un razboi total, pentru ca in final cei care vor supravietui sa poata gandi in alti termeni decat ceea ce am facut si produs noi pana astazi.

No comments:

Post a Comment