Noi nu ne mai cunoștem. Noi nu mai cream! Viața este un proces de creație în continuă schimbare la care noi, oamenii suntem doar actori. Iar noi am ajuns în individualismul nostru să ne opunem mereu. Să ne opunem cui? Ne opunem Nouă!
Să reluăm: Viața este un act de creație eternă! În fiecare moment, fiecare dintre noi, conștient sau nu, chiar dacă vrea chiar dacă nu vrea, crează realitate. Crează momentul Acum. E-adevărat că de cele mai multe ori cream in mod inconștient. Adică realitatea ni se întâmplă. Iar tot ce suntem în stare se cream este împotrivirea. Din infinitele opțiuni de creație ale Universului noi am ales să cream împotrivirea. În loc să ne creem o realitate după chipul și asemănarea noastră, tot ceea ce reușim să cream este să fim împotriva a ceva.
Să reluăm: Viața este un act de creație eternă! În fiecare moment, fiecare dintre noi, conștient sau nu, chiar dacă vrea chiar dacă nu vrea, crează realitate. Crează momentul Acum. E-adevărat că de cele mai multe ori cream in mod inconștient. Adică realitatea ni se întâmplă. Iar tot ce suntem în stare se cream este împotrivirea. Din infinitele opțiuni de creație ale Universului noi am ales să cream împotrivirea. În loc să ne creem o realitate după chipul și asemănarea noastră, tot ceea ce reușim să cream este să fim împotriva a ceva.
Și am ajuns aici din cauza individualismului. Din cauza nebuniei noastre în care am crezut că fiecare singur își va făuri calea. Și că singurul motiv pentru care există alți oameni pe pământ este ca să ne uităm din când în când la ei, să ne comparăm dacă suntem mai buni decât ei, sau mai tari decât ei, sau sa incercam să fim.
Relaționarea, implicarea, cooperarea și toate acțiunile care implică a face ceva Împreună, sunt uitate. A face ceva Împreună cu sau pentru cineva înseamnă a valida Viața insasi. A face ceva de unul singur și pentru tine înseamnă a deveni un lunatec. Lunatecul perfect nu are nevoie de nimeni. El întreabă și răspunde, el strică și repară, el ridică probleme, el le si rezolvă. Intradevar, iata modelul de capitalist perfect, omul care are răspuns la toate, care nu depinde de nimeni care până și succesul și-l construiește singur este modelul lunatecului perfect.
Avem din ce în ce mai mulți oameni care își ating scopurile. Avem antrenori și cursuri de atins scopul. Am creat o întreagă știință care poate să sară peste orice lucru considerat a fi în afara țintei noastre. NU mai putem greși, lovim direct ținta, fără ocolișuri, fără intermediari. Astfel am devenit o planetă cu mulți indivizi individualiști care își ating fiecare in parte scopul personal. Și ce rol sau ce rost mai are umanitatea în această schemă? Ce rost mai are jocul atâta timp cât oamenii din jur nu sunt decât obstacolele peste care trebuie să trecem cu tact și stil, pentru a ne atinge scopul personal?
Este amuzant, citisem un studiu conform căruia dacă albinele ar dispărea de pe pământ s-ar declanșa un lanț prin care însăși Viața ar putea dispărea de pe Terra. Albinele sunt răspunzătoare de cea mai mare parte a polenizării plantelor. Plantele s-ar împuțina în ritm accelerat, ceea ce ar duce la dispariția ierbivorelor, ceea ce ar duce la dispariția prădătorilor... Cât de simplu îi era Naturii să facă plantele să se polenizeze singure. Dar a ales relaționarea. A creat și planta și insecta și odată cu ele o relație care le dezvoltă și dau sens ambelor. Singura piedică în a devenii lunatecii perfecți și autosuficienți este actul procreerii. Acolo Natura a avut grijă să nu mai lase la latitudinea nebuniei noastre posibilitatea de a o face singuri. Să ne forțeze să relaționăm, să vedem un alt om în față.
Aș putea spune că scopul a devenit dușmanul omenirii. Că putem scăpa din nebunie doar abandonându-ne scopurile. Până și ajutând un semen aflat în suferință o facem cu un scop: fie să ni se ierte oarece păcate, fie să ne simțim bine că am făcut-o, fie să ne simțim mai buni decât cei care nu ajută. Nu mai putem face nimic fără scop. Nu mai facem nimic doar de dragul de a face. Doar ca forță creativă a Universului. Universul se creează prin noi, și evoluează. NU are un scop în asta. EL EXISTĂ! Existența nu are nevoie de un scop. Doar noi în nebunia noastră am ajuns să căutăm înnebuniți scopul vieții. Atât de dependeți suntem de scopuri, încât în mintea noastră bolnavă până și Viața are nevoie de un scop.
Osho spunea foarte frumos că scopul vieții tale este acțiunea pe care o faci ACUM. Dacă acum speli podeaua, atunci scopul vieții tale este să speli podeaua. Dacă acum alergi pe o pistă atunci scopul vieții tale este să alergi pe acea pistă. Pentru că Viața este ACUM, scopul vieții tale este momentul PREZENT căruia trebuie să-i aloci întreaga ta atenție, întregul tău efort. Oamenii caută scopuri grandioase. Vor neaparat să încarce Viața cu o greutate și o seriozitate grandioasă, filosofică... Ceva măreț, care să poată fi înțeles eventual doar de câțiva cunoscători care să explice prostimii cum stă treaba. Orice acțiune ai făcut, ai creat ceva în Univers! Dacă ai spălat o dușumea ai creat o acțiune. Universul s-a manifestat, s-a expandat, s-a mărit odată cu acțiunea ta care anterior nu exista. Acesta este actul Sacru al creației. Doar că nu ne place că e la îndemâna oricui. Noi avem nevoie de o competiție și de un scop la capăt, și eventual un final grandios, cu aplauze și laude... Pentru ca Ego-ul sa se manifeste.
Vrei să te schimbi? Vrei să ieși din această nebunie? E simplu: ieși in stradă și primul om aflat în nevoie pe care îl vezi , Ajută-L. Dar ajută-l exact cu ce are nevoie el atunci. Nu cu ceea ce ți-e ție mai ușor să-i oferi! Vrei să ieși din această nebunie? Orice lucru vei face de astăzi fă împreună cu cineva. Nu conteaza cu cine, cu oricine. Pentru că legătura care se crează între doi oameni când fac ceva împreună este o legătură a Vieții! Este însăși esența pentru care Viața nu a făcut florile să polenizeze singure. Și nu fă toate acestea doar cu grupul tău de cunoscuți. Creează legături noi. Relaționează, pentru că relaționând creezi Realitate. Făcând totul de unul singur, creezi iluzie! Iluzia că ți-ai atins scopul. Scopul cui? Al tău! Cui îi pasă de scopul tău?
Ce valoare ai adugat tu Vieții inventându-ți un scop, și atingândul, de unul singur? Și-apoi inventând un altul? Și-apoi repetând acest joc stupid de unul singur, mai si tupeul sa numești asta... Viață?
Relaționarea, implicarea, cooperarea și toate acțiunile care implică a face ceva Împreună, sunt uitate. A face ceva Împreună cu sau pentru cineva înseamnă a valida Viața insasi. A face ceva de unul singur și pentru tine înseamnă a deveni un lunatec. Lunatecul perfect nu are nevoie de nimeni. El întreabă și răspunde, el strică și repară, el ridică probleme, el le si rezolvă. Intradevar, iata modelul de capitalist perfect, omul care are răspuns la toate, care nu depinde de nimeni care până și succesul și-l construiește singur este modelul lunatecului perfect.
Avem din ce în ce mai mulți oameni care își ating scopurile. Avem antrenori și cursuri de atins scopul. Am creat o întreagă știință care poate să sară peste orice lucru considerat a fi în afara țintei noastre. NU mai putem greși, lovim direct ținta, fără ocolișuri, fără intermediari. Astfel am devenit o planetă cu mulți indivizi individualiști care își ating fiecare in parte scopul personal. Și ce rol sau ce rost mai are umanitatea în această schemă? Ce rost mai are jocul atâta timp cât oamenii din jur nu sunt decât obstacolele peste care trebuie să trecem cu tact și stil, pentru a ne atinge scopul personal?
Este amuzant, citisem un studiu conform căruia dacă albinele ar dispărea de pe pământ s-ar declanșa un lanț prin care însăși Viața ar putea dispărea de pe Terra. Albinele sunt răspunzătoare de cea mai mare parte a polenizării plantelor. Plantele s-ar împuțina în ritm accelerat, ceea ce ar duce la dispariția ierbivorelor, ceea ce ar duce la dispariția prădătorilor... Cât de simplu îi era Naturii să facă plantele să se polenizeze singure. Dar a ales relaționarea. A creat și planta și insecta și odată cu ele o relație care le dezvoltă și dau sens ambelor. Singura piedică în a devenii lunatecii perfecți și autosuficienți este actul procreerii. Acolo Natura a avut grijă să nu mai lase la latitudinea nebuniei noastre posibilitatea de a o face singuri. Să ne forțeze să relaționăm, să vedem un alt om în față.
Aș putea spune că scopul a devenit dușmanul omenirii. Că putem scăpa din nebunie doar abandonându-ne scopurile. Până și ajutând un semen aflat în suferință o facem cu un scop: fie să ni se ierte oarece păcate, fie să ne simțim bine că am făcut-o, fie să ne simțim mai buni decât cei care nu ajută. Nu mai putem face nimic fără scop. Nu mai facem nimic doar de dragul de a face. Doar ca forță creativă a Universului. Universul se creează prin noi, și evoluează. NU are un scop în asta. EL EXISTĂ! Existența nu are nevoie de un scop. Doar noi în nebunia noastră am ajuns să căutăm înnebuniți scopul vieții. Atât de dependeți suntem de scopuri, încât în mintea noastră bolnavă până și Viața are nevoie de un scop.
Osho spunea foarte frumos că scopul vieții tale este acțiunea pe care o faci ACUM. Dacă acum speli podeaua, atunci scopul vieții tale este să speli podeaua. Dacă acum alergi pe o pistă atunci scopul vieții tale este să alergi pe acea pistă. Pentru că Viața este ACUM, scopul vieții tale este momentul PREZENT căruia trebuie să-i aloci întreaga ta atenție, întregul tău efort. Oamenii caută scopuri grandioase. Vor neaparat să încarce Viața cu o greutate și o seriozitate grandioasă, filosofică... Ceva măreț, care să poată fi înțeles eventual doar de câțiva cunoscători care să explice prostimii cum stă treaba. Orice acțiune ai făcut, ai creat ceva în Univers! Dacă ai spălat o dușumea ai creat o acțiune. Universul s-a manifestat, s-a expandat, s-a mărit odată cu acțiunea ta care anterior nu exista. Acesta este actul Sacru al creației. Doar că nu ne place că e la îndemâna oricui. Noi avem nevoie de o competiție și de un scop la capăt, și eventual un final grandios, cu aplauze și laude... Pentru ca Ego-ul sa se manifeste.
Vrei să te schimbi? Vrei să ieși din această nebunie? E simplu: ieși in stradă și primul om aflat în nevoie pe care îl vezi , Ajută-L. Dar ajută-l exact cu ce are nevoie el atunci. Nu cu ceea ce ți-e ție mai ușor să-i oferi! Vrei să ieși din această nebunie? Orice lucru vei face de astăzi fă împreună cu cineva. Nu conteaza cu cine, cu oricine. Pentru că legătura care se crează între doi oameni când fac ceva împreună este o legătură a Vieții! Este însăși esența pentru care Viața nu a făcut florile să polenizeze singure. Și nu fă toate acestea doar cu grupul tău de cunoscuți. Creează legături noi. Relaționează, pentru că relaționând creezi Realitate. Făcând totul de unul singur, creezi iluzie! Iluzia că ți-ai atins scopul. Scopul cui? Al tău! Cui îi pasă de scopul tău?
Ce valoare ai adugat tu Vieții inventându-ți un scop, și atingândul, de unul singur? Și-apoi inventând un altul? Și-apoi repetând acest joc stupid de unul singur, mai si tupeul sa numești asta... Viață?
Comments
Post a Comment