Dacă arunci o privire prin manualele şcolare, o să vezi că peste tot ni se spune că avem 5 simţuri: auz, văz, miros, gust, tactil. Cumva, cineva, nu ştiu cine... oameni de ştiinţă, cercetători, oameni care au acces la butoanele care creează şi întreţin paradigmele, au hotărât de la ei putere, că simţul trebuie neaparat să aibă un organ separat al lui. Fiecare din simţurile enumerate mai sus are organul său de percepţie, dar să fie numai 5? Consider emoţia ca fiind cel mai puternic semnal care îl poate recepţiona corpul nostru. Nu are un organ separat, e-adevărat... sau nu ştim încă. Probabil acest aspect, dacă e sau nu emoţia un simţ al omului poate naşte o mare discuţie între cercetătorii de profil. NU ştiu care e răspunsul "ştiinţific" dar până una alta ştiu că emoţia are o putere fantastică în modelarea vieţilor noastre. Poate am învăţat la şcoală că nu e bine să-mi lovesc semenii. Dar este doar o acumulare de informaţie la nivel logic, totuşi impulsul de furie care mă împinge să fac asta împotriva logicii este evident mai puternic. Altfel nu aş pune-o în practică. La nivel logic ştiu că nu e bine să îmi cert copilul, dar emoţia care mă cuprinde când el reacţionează într-un anume fel care eu îl consider "deplasat" mă conduce la o reacţie deasemenea "deplasată" şi e evident că şi de această dată emoţia a învins raţiunea.
Cum se face că o unealtă atât de puternică cum este emoţia, care ne modelează viaţa zi de zi, a fost lăsată deoparte de sistemele de învăţământ? Şi vă spun că sunt implicaţii mai mari decât cele care le-am descris mai sus. Emoţia vă modelează viaţa şi desfăşurarea evenimentelor mai mult decât credeţi! Infinit mai mult! Experimentul "Milgram" ne demonstrează încă din anii '70 că ne supunem în faţa unei autorităţi exterioare, care creează o presiune asupra noastră, determinîndu-ne astfel să luăm decizii pe care nu le-am lua în mod normal. Acest fenomen este posibil din cauza emoţiei pe care o autoritate exterioară o poate produce asupra noastră. NU intru acum în amănunte legate de acest experiment, este plin internetul de ele. Ceea ce vreau este să ne întrebăm, să investigăm, cum modifică viaţa noastră faptul că acest simţ este scos dintre simţuri şi lăsat deoparte.
Repet: probabil se poate naşte o mare dispută dacă este sau nu un simţ, neavând un organ corespunzător. Totuşi emoţia este resimţită în tot corpul, o putem percepe şi ne modelează deciziile. Ar trebui predată sau nu în şcoli? Nu ştiu, dar pot să vă spun că sunt câteva entităţi care se folosesc din plin de emoţii: PR (public relations) , Advertiserii, în toate reclamele lor şi autorităţile care ne conduc. Toate reclamele se adresează emoţiei din noi şi nu minţii logice. De multe ori dacă analizaţi o reclamă "la rece" este o mizerie, dar este făcută de natură să nască în noi un sentiment. Acel sentiment îl "simţim", îl percepem, (cu sau fără organ specializat) şi îl traducem în gând: trebuie să cumpăr acel obiect, pentru că având-ul mă voi simţi într-un anume fel. Frica, este tot un sentiment. Un sentiment care este speculat de autorităţi. Multe ar face oamenii dacă nu le-ar fi frică, şi sunt oameni şcoliţi bine ca să se folosească de asta. Frica este propagată şi predată în tot sistemul de învăţământ şi nu numai.
Oamenii care nu mai suportă presiunea de la serviciu, oamenii care cedează în faţa unor sume de bani devenind corupţi, oamenii violenţi, oamenii care se sinucid... toţi aceştia au cedat impulsului emotiv. Acest impuls ne-a modelat deciziile fără să ştim măcar. Emoţia poate fi EDUCATĂ ! Impulsurile emotive pot fi modelate după dorinţa noastră la fel cum învăţăm să umblăm. Deocamdată de asta se ocupă psihologii, în cazuri extreme, când oamenii ajung în pragul depresiei sau când au deja căderi psihice. Dacă ele ar fi educate, antrenate, nu s-ar ajunge acolo. Dar o persoană educată emoţional nu mai este controlabilă. Nu mai răspunde la frică, la reclame, la persuasiuni, la presiuni simulate. Nu spun că nu ne-ar mai fi frică, ci că nu ne-ar influenţa deciziile. Am lua deciziile în cunoştinţă de cauză şi în acord cu ceea ce suntem şi nu sub presiunea emoţiei. Astfel emoţia nu ar mai fi un buton de care să răsucească cei care se pricep, jucându-se cu comportamentul nostru.
Gândiţi-vă la toate problemele pe care le-aţi avut în viaţă! Toate au fost generate de emoţiile voastre necizelate. Ai învăţat la şcoală , ai mers la facultate, te-ai specializat, iar când te-ai angajat, ai clacat psihologic. Lumea exterioară era diferită de ceea ce ştiai. NU ai putut gestiona situaţia, şi toate cunoştinţele care le-ai acumulat nu ţi-au folosit la nimic. Şi exact ce aveai nevoie să ştii, nu ţi-a spus nimeni. Ai ajuns robit de presiunea superiorilor, disperat de intrigile colegilor, lumea pare o casă de nebuni şi totuşi te uiţi în jur şi pare că toate astea ţi se întâmplă numai ţie.
Dar vremurile se schimbă. Sunt o grămadă de cursuri deja, la care te poţi înscrie (coaching, leadership, evoluţie personală), care îţi modelează emoţiile, te învaţă să le ţii în frâu. Fiecare emoţie poate fi o unealtă dacă este folosită ca atare. Totul este să fii conştient de ele, să ştii că există şi că îţi influenţează viaţa. Şi că poţi decide oricând să ţi le educi participând la un curs. Eu vreau mai mult să înţelegeţi că această aparenta "mică scăpare" din sistemul de învăţământ ne modelează societatea. Şi nu în bine! Şi oricâte argumente mi-ar aduce cineva, că nu ne trebuie aşa ceva, eu spun că atâta timp cât corporaţiile îşi fac campaniile de PR folosindu-se de ele, iar guvernele folosesc frica ca modelare socială, e clar că e un factor foarte important.
Cum se face că o unealtă atât de puternică cum este emoţia, care ne modelează viaţa zi de zi, a fost lăsată deoparte de sistemele de învăţământ? Şi vă spun că sunt implicaţii mai mari decât cele care le-am descris mai sus. Emoţia vă modelează viaţa şi desfăşurarea evenimentelor mai mult decât credeţi! Infinit mai mult! Experimentul "Milgram" ne demonstrează încă din anii '70 că ne supunem în faţa unei autorităţi exterioare, care creează o presiune asupra noastră, determinîndu-ne astfel să luăm decizii pe care nu le-am lua în mod normal. Acest fenomen este posibil din cauza emoţiei pe care o autoritate exterioară o poate produce asupra noastră. NU intru acum în amănunte legate de acest experiment, este plin internetul de ele. Ceea ce vreau este să ne întrebăm, să investigăm, cum modifică viaţa noastră faptul că acest simţ este scos dintre simţuri şi lăsat deoparte.
Repet: probabil se poate naşte o mare dispută dacă este sau nu un simţ, neavând un organ corespunzător. Totuşi emoţia este resimţită în tot corpul, o putem percepe şi ne modelează deciziile. Ar trebui predată sau nu în şcoli? Nu ştiu, dar pot să vă spun că sunt câteva entităţi care se folosesc din plin de emoţii: PR (public relations) , Advertiserii, în toate reclamele lor şi autorităţile care ne conduc. Toate reclamele se adresează emoţiei din noi şi nu minţii logice. De multe ori dacă analizaţi o reclamă "la rece" este o mizerie, dar este făcută de natură să nască în noi un sentiment. Acel sentiment îl "simţim", îl percepem, (cu sau fără organ specializat) şi îl traducem în gând: trebuie să cumpăr acel obiect, pentru că având-ul mă voi simţi într-un anume fel. Frica, este tot un sentiment. Un sentiment care este speculat de autorităţi. Multe ar face oamenii dacă nu le-ar fi frică, şi sunt oameni şcoliţi bine ca să se folosească de asta. Frica este propagată şi predată în tot sistemul de învăţământ şi nu numai.
Oamenii care nu mai suportă presiunea de la serviciu, oamenii care cedează în faţa unor sume de bani devenind corupţi, oamenii violenţi, oamenii care se sinucid... toţi aceştia au cedat impulsului emotiv. Acest impuls ne-a modelat deciziile fără să ştim măcar. Emoţia poate fi EDUCATĂ ! Impulsurile emotive pot fi modelate după dorinţa noastră la fel cum învăţăm să umblăm. Deocamdată de asta se ocupă psihologii, în cazuri extreme, când oamenii ajung în pragul depresiei sau când au deja căderi psihice. Dacă ele ar fi educate, antrenate, nu s-ar ajunge acolo. Dar o persoană educată emoţional nu mai este controlabilă. Nu mai răspunde la frică, la reclame, la persuasiuni, la presiuni simulate. Nu spun că nu ne-ar mai fi frică, ci că nu ne-ar influenţa deciziile. Am lua deciziile în cunoştinţă de cauză şi în acord cu ceea ce suntem şi nu sub presiunea emoţiei. Astfel emoţia nu ar mai fi un buton de care să răsucească cei care se pricep, jucându-se cu comportamentul nostru.
Gândiţi-vă la toate problemele pe care le-aţi avut în viaţă! Toate au fost generate de emoţiile voastre necizelate. Ai învăţat la şcoală , ai mers la facultate, te-ai specializat, iar când te-ai angajat, ai clacat psihologic. Lumea exterioară era diferită de ceea ce ştiai. NU ai putut gestiona situaţia, şi toate cunoştinţele care le-ai acumulat nu ţi-au folosit la nimic. Şi exact ce aveai nevoie să ştii, nu ţi-a spus nimeni. Ai ajuns robit de presiunea superiorilor, disperat de intrigile colegilor, lumea pare o casă de nebuni şi totuşi te uiţi în jur şi pare că toate astea ţi se întâmplă numai ţie.
Dar vremurile se schimbă. Sunt o grămadă de cursuri deja, la care te poţi înscrie (coaching, leadership, evoluţie personală), care îţi modelează emoţiile, te învaţă să le ţii în frâu. Fiecare emoţie poate fi o unealtă dacă este folosită ca atare. Totul este să fii conştient de ele, să ştii că există şi că îţi influenţează viaţa. Şi că poţi decide oricând să ţi le educi participând la un curs. Eu vreau mai mult să înţelegeţi că această aparenta "mică scăpare" din sistemul de învăţământ ne modelează societatea. Şi nu în bine! Şi oricâte argumente mi-ar aduce cineva, că nu ne trebuie aşa ceva, eu spun că atâta timp cât corporaţiile îşi fac campaniile de PR folosindu-se de ele, iar guvernele folosesc frica ca modelare socială, e clar că e un factor foarte important.
Comments
Post a Comment