01 October 2013

Câteva adevăruri pentru elevi despre BAC, profesori şi facultate

Unele chestii le-am mai zis. Asta e. Din păcate viaţa mea e mai lungă decât numărul de subiecte de interes comun. Dar vreau să spun nişte chestii pe care mi-ar fi plăcut să le fi ştiut când am dat BAC-ul. L-am luat foarte în serios pe atunci. Eram stresat şi panicat. Mi se părea că tot viitorul meu depinde de examenul ăla.

1. BAC-ul e foarte uşor şi îl iau toţi oameniiAcum o să spuneţi. „Dar Radu, anul trecut doar 40% dintre elevi au luat BAC-ul. Cum poţi să spui că e uşor?”. Foarte simplu. Dacă eşti om şi stai două săptămâni să citeşti câte 3-4 ore pe zi din materiile pentru examen, e fizic imposibil să nu iei 5. Ăia 60% care nu l-au luat nu sunt oameni. Sunt maimuţe oligofrene. Când eşti mic eşti prea concentrat pe a-ţi da seama cine eşti ca să îţi dai seama cine sunt oamenii din jur. Şi oamenii din jur, de obicei nu sunt oameni. Sunt mai proşti decât un burete de spălat vase. Şi aşa e 60% din specie. Dacă nu mă crezi, deschide orice loc de pe internet unde se comentează, chiar şi ăsta, şi uită-te la comentarii. Ăia sunt oamenii care nu iau BAC-ul. Dacă nu ţi se pare nimic greşit la ei, înseamnă că eşti parte din ei. Şi atunci ai probleme mai mari decât un examen. Spre exemplu faptul că nu eşti om. Eşti o maimuţă bărbierită cărată din inerţie de societate fără nici o legătură cu specia umană.
Bonus, o comentatoare la articol care face parte din specia “maimuţe bărbierite” şi are impresia că e din cauza sistemului. Sistemul e de vină că are 20j de ani şi nu ştie cum se pune pluralul pe un pronume. Ăsta e genul de om care nu ia bac-ul. Are probleme cu materia din clasele I-IV din cauză că sistemul nu poate dresa un animal simplu să vorbească omeneşte. Nici cactusul meu nu ştie gramatică. E la fel de mult vina sistemului şi în cazul lui. Al dracului sistem!
2. BAC-ul, ca şi tot sistemul de învăţământ e irelevantScopul lui pare a fi să înfigă în tine nişte cunoştinţe utile. Dar nu sunt. În următorii 3 ani o să uiţi tot ce ai învăţat în liceu şi nu o să îţi fie dor de informaţiile ălea. Sunt utile ca al treilea sfârc. Scopul lui nu e să te înveţe chestii utile în viaţă. Scopul lui e să te determine să joci după reguli. Asta vrea să vadă viitorul angajator. Că eşti capabil să faci muncă, chit că e inutilă şi irelevantă. Că nişte proşti te-au pus să înveţi o carte care pe tine nu te ajută cu nimic şi ţi-au spus că trebuie şi tu ai făcut-o fără să-ţi pui întrebări. Eşti o viitoare dronă bună. Faci cum zic superiorii tăi.
Şi sistemul e prost. Nu ştie cum să te înveţe ceva cu adevărat util. Aşa că îţi bagă nişte cărţi pe gât ca să nu zică lumea că stă degeaba. Că n-a încercat. Că nu a vrut să te educe.
3. 80% dintre profesori sunt mai idioţi decât un pom de Crăciun şi vă manipulează pentru scopurile lor meschine
Nu, dascălul nu e un înger printre oameni venit să educe noua generaţie. Asta e ce vă spun vouă, ca să îi admiraţi. De obicei cel mai prost şi cel mai leneş din curtea facultăţii ajunge profesor. Să muncească un sfert cât muncesc oamenii normali pe un salariu de nimic. Face foame, dar măcar nu munceşte. Spune aceleaşi inepţii an de an la alte feţe, cu o morgă gravă de deschizător de drumuri. Îşi ştie lecţiile ca pe poezii şi de obicei nu ştie absolut nimic din lume în afară de domeniul lui mic, unde era cel mai prost din clasă. Dar în care ştie mai multe decât nişte puşti, şi evident pare autoritar în faţa lor.
Dacă acumulează nişte şmechereală şi experienţă de viaţă, profesorul devine mai mult decât un robot imbecil care îşi predă lecţia. Începe să facă agerimi pe bani. Fondul clasei, fondul şcolii, protocol. Mai motivează o absenţă pe o sticlă de tărie, mai pune o notă pe ochi frumoşi. Ia şpagă ca un poliţist şi e la fel de prost. Chiar mai prost. Că e mai uşor să fii autoritar în faţa unor copii decât în faţa unor adulţi.
Şi dacă îl duce puţin capul, devine şi mai periculos. Începe să facă meditaţii şi îşi dă seama că acolo e banu’ ghebos. Şi trebuie să-şi justifice 100 de lei pe oră de vorbit mediocrităţi. Aşa că, din poziţie autoritară, convinge adolescentul influenţabil să lase laba şi frecatul mentei, activităţi mult mai utile decât şcoala, şi să înveţe ca turbatul. Îl sperie şi îl convinge că asta e singura lui şansă. Să muncească 10 ore pe zi ca să intre la o facultate străină. Să ajungă dronă în străinătate. Că în ţară o să moară de foame. Că vrea să înveţi pentru că ţine la viitorul tău. Minciuni sinistre. Fiecare profesor îşi pune preţul la pregătire în funcţie de câţi elevi a trimis la facultăţi străine. Ăla e brandul lui. Te trimite ca să crească brandul. Ca să ia 120 de lei pe oră la anul de la proşti care vor pregătire. Îi doare în cur de tine. Nu spun că nu e bine să faci o facultate în altă ţară. Dar arareori e varianta cea mai uşoară la raportul muncă/rezultat.
Sigur. Sunt şi profesori buni, cu intenţii bune.  Sunt care încearcă să vă înveţe regulile de bun simţ după care funcţionează viaţa. Dar pentru fiecare profesor bun sunt patru idioţi inutili. Şi chiar şi ăia utili au o utilitate limitată. Lucrurile importante le înveţi singur. Tot ce pot face e să vă arate o direcţie în care să te uiţi. Să deschizi ochii ţine doar de tine.
4. Părinţii sunt la fel de proşti ca profesorii
Majoritatea părinţilor sunt nişte bătuţi în cap nefericiţi. Şi au impresia că ambele ţin de faptul că nu au învăţat destul. Refuză să creadă că s-au născut bătuţi în cap şi că nefericirea ţine de deciziile pe care le fac zi de zi. Au impresia că acolo a fost un moment, la 18 ani, în care au luat-o într-o direcţie greşită şi n-au ce face. Ar fi trebuit să înveţe mai mult. E uşor să gândeşti aşa la 40 de ani. Pentru că nu mai ai nici o responsabilitate. Decizia greşită a fost făcută acum 20 de ani. E mai greu de acceptat că deciziile greşite sunt în fiecare zi. Convinşi de chestia asta, că au găsit vinovatul pentru propria nefericire constantă, vor să o depăşească prin tine. Că e mai uşor decât să o depăşească prin ei. Sunt resemnaţi ca ciobanul din Mioriţa de faptul că sunt nişte rataţi cu o viaţă de căcat şi fac orice ca tu să faci decizia aia de 18-20 de ani corect, nu cum au făcut-o ei.
Dar adevărul e că nu e nici un moment în viaţă în care ai de ales între drumul corect şi drumul greşit. Toate drumurile sunt mai mult sau mai puţin greşite şi drumuri apar în fiecare zi. Resemnarea nu vine din cauză că au pierdut ei un tren. Resemnarea vine din cauză că sunt rataţi cu o viaţă de căcat. Şi preferă să considere că trenul ăla era cel mai important ca să nu trebuiască să alerge după trenurile care trec zilnic pe lângă ei.
5. Nici măcar facultatea nu contează
70% dintre studenţii de la noi care au terminat o facultate şi muncesc, muncesc în alt domeniu decât cel pe care l-au studiat. Şi ăia 30% care lucrează în domeniul din facultate aplică sub 10% din cunoştinţele din facultate la locul de muncă.
Lăsaţi puţin să vă intre în cap statistica asta sinistră. E o şansă de 3% ca ce înveţi în facultate să aibă vreo utilitate mai mare de cultură generală. La ce dai? La filologie? O să te ajute să baţi oameni la Conquiztador şi doar atât.
6. Nu luaţi şcoala în serios, dar terminaţi-o
Societatea vrea să vadă că ştii să joci după reguli. Ia BAC-ul cu 6. Du-te la o facultate, oricare şi termin-o cu 6. Dacă vrei să faci ceva pentru viitorul tău profesional, învaţă să fii adaptabil. Învaţă să vorbeşti cu oameni. Învaţă să prinzi din mers cum funcţionează treaba în orice loc. Şi încearcă toate căcaturile. Scrie, desenează, citeşte, pedalează, fă toate lucrurile la care te poţi gândi şi încearcă să vezi la ce eşti bun şi la ce nu eşti. Ce îţi place şi ce nu. Dacă ai 18 ani, crede-mă, habar n-ai încă ce îţi place şi la ce eşti bun. Doar ai impresia că ştii asta. E o capcană.
Şi nu te panica. Singurii oameni care se aşteaptă ca la 18 ani să ştii ce vrei să faci cu viaţa ta sunt idioţii. Nu arde. Dă-ţi seama cine eşti şi ce vrei în ritmul tău. Eu m-am apucat de muncă la 22 de ani şi mi-am dat seama că pot să scriu şi să trăiesc din asta la 23. Dacă aş fi luat viaţa, munca şi şcoala în serios probabil că n-aş fi aşteptat să îmi dau seama cine sunt. M-aş fi aruncat într-un domeniu, orice domeniu, şi aş fi fost acum un adult nefericit care munceşte 8 ore pe zi într-un loc care nu îi place şi cu care nu rezonează, doar pentru că presiunea socială mi-a spus că aşa trebuie să fiu.
Aş vrea să pot să-mi arunc hârtia asta înapoi 10 ani prin timp. M-ar fi scutit de mult stres.
Baftă.

No comments:

Post a Comment