Unde se termină politica?

Politica se termină unde începe acţiunea civică. Sistemul politic este răsturnat cu totul. Este complet cu capul în jos. Pentru că proiectele politice nu mai pleacă de la o nevoie reală. Toate instituţiile sunt atât de "gâtuite" de sistemul politic, încât, în goana lor spre vizibilitate vin cu proiecte proprii. Proiectele propuse sunt cele care dau cel mai mare impact electoral şi nu cele care rezolvă o nevoie reală a unei comunităţi. De ce se întâmpla asta? Pentru că partea administrată, populaţia, cei care au de fapt nevoile, nu si le exprimă. În lipsa unor nevoi clar exprimate de populaţie, sistemul îşi va genera propriile proiecte ca să îşi justifice existenţa. Ca să credem că avem nevoie de el. Bineînţeles că acest sistem este vechi şi ineficient. Practic ar însemna să umblăm mereu cu petiţii şi manifestaţii ca să ne prezentăm mereu nevoile, pentru  ca sistemul să le rezolve. Aşa a fost construit sistemul: să fie foarte simplă iniţierea propriilor proiecte şi foarte greu să le oprească cetăţenii.

Vreau doar să înţelegeţi că tot acest joc politic se desfăşoară în lipsa unei opoziţii. Şi hai să ne-nţelegem de la început: opoziţia între partide este o iluzie. Ei sunt de aceiaşi parte a baricadei nu au cum să se opună unul altuia. Opoziţia reală adică forţa care se opune cu-adevărat politicii este societatea civilă prin acţiunile civice.

Este o foarte mare iluzie care ni se creează prin educaţie că unele partide sunt la guvernare şi altele în opoziţie. Asta ne adoarme, prin aceea că ne creează iluzia unor forţe care se opun şi se balansează reciproc. Înţelegeţi că tot sistemul politic este la conducere, ei se opun doar în interior, între ei, dar nu are nici o legătură cu opoziţia. Ca să ai o forţă care se opune la orice ea trebuie să fie din exterior. Forţele din interior se neutralizează reciproc, ştim asta de la fizică.

Deci opoziţia reală a sistemului administrativ este societatea civilă. Sistemul administrativ pretinde că există pentru a servi societatea civilă... asta e a doua falsitate care ne adoarme. Pentru că acţiunile administrative nu mai pornesc de la nevoi reale, ele nu mai servesc societăţii. Dacă nu mai servesc societăţii, atunci servesc altcuiva, deci se opun societăţii. Deci sunt în opoziţie! 

Iată deci că realitatea din acest moment ne arată că societatea civilă este adevărata opoziţie a sistemului de administrare. Servitorii s-au unit contra stăpânilor. Şi asta necesită o acţiune. Pasivitatea nu mai ajută.

Am să vă supun atenţiei o deformare simplă a unei situaţii care răsuceşte cu totul realitatea inducând societatea civilă într-o mare eroare: mult discutata deja problemă de la Roşia Montana.  Şi acolo funcţionează principiul "întoarcerii pe dos". Nevoia oamenilor din comunitatea care trăieşte acolo nu este exploatarea aurului. Ei nu au o astfel de nevoie şi nu au cerut-o. Atunci cum de ne-am trezit cu un astfel de proiect de lege? Invocându-se acel iluzoriu "interes naţional".

Păi putem invoca oricând interesul naţional, dar care este nevoia de la care s-a plecat? Cine a cerut asta? Dacă societatea civilă nu a cerut-o nu este un interes naţional. Este un interes administrativ. Un proiect care a plecat de la o nevoie politică nu de la una cetăţenească. Apoi au pus în opoziţie cele două părţi care în realitate sunt de aceiaşi parte a baricadei: comunitatea de la Roşia Montana contra restului ţării prin invocarea interesului "strategic şi naţional".

Deci o parte din populaţie doreşte ca proiectul să se realizeze dar nu-şi dă seama că nu a cerut-o. Deci nu a plecat de la o nevoie reală. Această parte este acum în opoziţie faţă de comunitatea de la Roşia Montană. Luaţi aminte că ambele tabere fac parte din societatea civilă care este în opoziţie reală cu sistemul administrativ, dar se luptă între ele. Nu ştiu dacă reuşesc să vă transmit destul de bine subtilitatea jocului...

Normal că orice cetăţean român vrea să fie mai bine în ţară, si economia sa duduie. Dar toate aceste aspecte iluzorii, nu se pot opune unei situaţii reale. Relansarea economiei şi câştigurile promise sunt o iluzie. Poate nu se vor materializa niciodată, poate la o nouă criză aurul nu va mai fi considerat un etalon, poate contractele se vor modifica ulterior, poate vom pierde de fapt ca şi în cazul "Bechtel" şi vom plăti şi datorii. Tot ce presupun eu aici este ipotetic desigur, dar la fel de ipotetice sunt şi câştigurile.

Dar există o realitate: Oamenii din Roşia Montană, care trăiesc acolo! Ei sunt reali şi vor avea de suferit. Şi mai există o realitate. Nimeni din societatea civilă nu a cerut acest proiect! Cei care ne servesc au venit cu el! Nu există această nevoie!

Şi mai există o realitate... Un politician declara mai deunăzi că avem o datorie morală faţă de investitori... POFTIM??? De când această datorie morală?  De când aleşii care ne servesc au datorii morale faţă de o companie privată? Păi dacă se ştiau cu datorii morale, trebuiau să nu candideze! Să-şi rezolve datoriile. Nu doresc să spun nimic despre investitor, poate face un joc capitalist, poate are dreptatea sa. Dar noi o avem de apărat pe a noastră. Cântăriţi deci bine care sunt taberele care se opun cu-adevărat în această luptă.