Educarea caracterului e mult mai importantă decât cea a inteligenţei.
Gustave Le Bon scria în cartea sa "Psihologia timpurilor noi" din 1920, că foarte puţini oameni înţeleg că educarea caracterului este mult mai importantă decât cea a inteligenţei.
Argumenta că dacă 60.000 de englezi ţin sub control trei sute de milioane de hinduşi, la fel de inteligenţi ca şi ei, asta se întâmplă datorită caracterului britanicilor.
In schimb spaniolii nu au adus decât anarhie în America de Sud, acest lucru producandu-se din cauza defectelor lor de caracter. Şi una e America Latină unde absenţa moralităţii depăşeşte tot ceea ce cunoaştem noi mai rău în Europa, după cum remarcă Le Bon, şi alta-i America de Nord, unde cetăţenii SUA au înţeles că trebuie să acţioneze asupra caracterului.
Aceste popoare vor rămâne superioare – crede Le Bon – fie şi numai pentru acest fapt în faţa altor popoare în care educaţia nu se adresează decât inteligenţelor, nu şi caracterelor.
Concluzia aparţine tot lui Gustave Le Bon, care spune că prosperitatea economică a unei ţări depinde mai ales de calitatea elitelor. De îndată ce elitele slăbesc, ţara slăbeşte. Nu inteligenţa le lipseşte elitelor, ci caracterul nu e întotdeauna la înălţimea inteligenţei. Iniţiativa, exactitatea, continuitatea în efort le lipsesc. Nu e de ajuns predicarea unor aptitudini, ci ele trebuie învăţate pentru a fi dobândite. Până acum, universitatea nu s-a ocupat decât de dezvoltarea inteligenţei. Dar, sub ameninţarea cu dispariţia, ea va trebui, după exemplul universităţilor engleze şi americane, să educe caracterul. Viitorul loc în lume depinde de calităţile tinerimii. Viitorul nu aparţine popoarelor la care inteligenţa este mai elevată, ci acelora al căror caracter e mai puternic.
Citim mereu articole despre românii care au schimbat lumea, de la Palade şi Coandă, la Paulescu şi Aslan. Din păcate însă, România nu e cunoscută doar pentru George Emil Palade – laureat Nobel pentru medicină -, ci şi pentru obiceiul statului şi al antreprenorilor de a nu-şi onora cuvantul dat. Adică suntem un popor deştept, dar şi campioni la arierate si minciuni. Iar dacă e să analizăm topul competitivităţii ne remarcăm prin lipsa de transparenţă a actului de guvernare, favoritism în deciziile guvernului, risipirea banului public etc. E suficient să fim inteligenţi dacă partenerii nu pot avea încredere în noi? Oare cât de mult contează că nu ne respectăm cuvântul dat?
Când vorbim de olimpici, singurul lucru ce ar mai trebui făcut e, într-adevăr, educarea caracterului. Din nefericire, la noi, cei care s-au autoproclamat elită nu sunt şi cei mai capabili. Ceea ce vădeşte nu doar carenţe de caracter, ci şi de expertiză. Fapt care se vede în gestionarea dezastruoasă a riscului şi dezvăluie cât ne costă să avem conducători cu origine sănătoasă.
In concluzie: Suntem destepti degeaba!
Gustave Le Bon scria în cartea sa "Psihologia timpurilor noi" din 1920, că foarte puţini oameni înţeleg că educarea caracterului este mult mai importantă decât cea a inteligenţei.
Argumenta că dacă 60.000 de englezi ţin sub control trei sute de milioane de hinduşi, la fel de inteligenţi ca şi ei, asta se întâmplă datorită caracterului britanicilor.
In schimb spaniolii nu au adus decât anarhie în America de Sud, acest lucru producandu-se din cauza defectelor lor de caracter. Şi una e America Latină unde absenţa moralităţii depăşeşte tot ceea ce cunoaştem noi mai rău în Europa, după cum remarcă Le Bon, şi alta-i America de Nord, unde cetăţenii SUA au înţeles că trebuie să acţioneze asupra caracterului.
Aceste popoare vor rămâne superioare – crede Le Bon – fie şi numai pentru acest fapt în faţa altor popoare în care educaţia nu se adresează decât inteligenţelor, nu şi caracterelor.
Concluzia aparţine tot lui Gustave Le Bon, care spune că prosperitatea economică a unei ţări depinde mai ales de calitatea elitelor. De îndată ce elitele slăbesc, ţara slăbeşte. Nu inteligenţa le lipseşte elitelor, ci caracterul nu e întotdeauna la înălţimea inteligenţei. Iniţiativa, exactitatea, continuitatea în efort le lipsesc. Nu e de ajuns predicarea unor aptitudini, ci ele trebuie învăţate pentru a fi dobândite. Până acum, universitatea nu s-a ocupat decât de dezvoltarea inteligenţei. Dar, sub ameninţarea cu dispariţia, ea va trebui, după exemplul universităţilor engleze şi americane, să educe caracterul. Viitorul loc în lume depinde de calităţile tinerimii. Viitorul nu aparţine popoarelor la care inteligenţa este mai elevată, ci acelora al căror caracter e mai puternic.
Citim mereu articole despre românii care au schimbat lumea, de la Palade şi Coandă, la Paulescu şi Aslan. Din păcate însă, România nu e cunoscută doar pentru George Emil Palade – laureat Nobel pentru medicină -, ci şi pentru obiceiul statului şi al antreprenorilor de a nu-şi onora cuvantul dat. Adică suntem un popor deştept, dar şi campioni la arierate si minciuni. Iar dacă e să analizăm topul competitivităţii ne remarcăm prin lipsa de transparenţă a actului de guvernare, favoritism în deciziile guvernului, risipirea banului public etc. E suficient să fim inteligenţi dacă partenerii nu pot avea încredere în noi? Oare cât de mult contează că nu ne respectăm cuvântul dat?
Când vorbim de olimpici, singurul lucru ce ar mai trebui făcut e, într-adevăr, educarea caracterului. Din nefericire, la noi, cei care s-au autoproclamat elită nu sunt şi cei mai capabili. Ceea ce vădeşte nu doar carenţe de caracter, ci şi de expertiză. Fapt care se vede în gestionarea dezastruoasă a riscului şi dezvăluie cât ne costă să avem conducători cu origine sănătoasă.
In concluzie: Suntem destepti degeaba!
Comments
Post a Comment