Relaxati-va, pana acum ati castigat prin neprezentare!

Totul e aşa cum trebuie să fie, şi nici nu ar fi putut fi altfel. De câte ori analizez sau încerc să pătrund tainele situaţiei în care am ajuns, revin mereu si mereu la această vorbă pe care o tot repetă marii mistici care au atins echilibrul şi înţelepciunea... anume, că ceea ce se întâmplă este exact cum trebuie să fie. Cum am fi putut fi noi după 89 altfel decât suntem? După ce am ieşit din vremuri în care televizorul era prohibit, după ce am venit din vremuri în care la televizor vedeai doar conducătorul, din prima zi în care am început să vedem altceva pe sticlă, am absorbit această unealtă. Venim din vremuri în care bancurile cu partidul se spuneau în şoaptă, din vremuri în care făceai ce spune partidul, doar ca să te lase în pace, doar ca să nu faci notă discorrdantă să fii luat la ochi. Venim din vremuri în care societatea a fost divizată până la "îndivizibil", când fiecare individ la nivel personal a trebuit să-şi găsească propriul sistem de supravieţuire, propria poveste pe care să o afişeze ca să supravieţuiască. Afişam povestea care trebuie ca să ne câştigăm bula în care puteam gândi ceea ce doream de fapt.

E de la sine înţeles că din prima zi în care la televizor ni s-a dat altceva, că din prima zi în care am putut să vorbim cu prietenii să le comunicăm propria noastră bulă de libertate, am avut senzatia că ne-am implicat. La televizor spectacolul politic care se derula era mult peste cunoştinţele noastre de democraţie, şi nu făcea decât să excite senzaţia noastră de implicare. După ani de zile în care votul s-a făcut pe pilot automat, alegând din opţiunile partidului, primul vot în care am crezut că e liber a venit ca o gură de oxigen, ca o senzaţie că "se poate". Am început să credem că acel vot contează, doar pentru că partidele aveau alte denumiri. Am început să credem televizorul doar pentru că s-a schimbat piesa. Am început să ne entuziasmăm doar pentru că cineva ne-a cerut părerea. Şi îmbătaţi de acest extaz de "gusturi noi", nici nu am mai văzut că actorii sunt aceiaşi, că uneltele sunt aceleaşi, şi că părerea ni se cere pentru mimă nu pentru corectitudinea jocului. Şi am crezut că asta e democraţia. Şi am crezut sincer (bieţii de noi) că facem parte din joc, că suntem implicaţi.


A trebuit să votăm de multe ori tot contra celui care fusese anterior, ca să înţelegem că actorii sunt aceiaşi. A trebuit să stăm ani de zile cu nopţile privind la "talk-show-uri" ca să înţelegem că e vorba despre aceiaşi unealtă. A trebuit să stăm mai mult de 20 de ani pe tuşă, privind ce ni se întâmplă, ca să înţelegem că de fapt privitul de pe tuşă nu modifică scorul meciului niciodată. Toate instituţiile şi-au schimbat numele, s-au reorganizat, s-au desfiinţat şi reinfiinţat, servindu-ne mereu iluzia schimbării. În goana noastră după schimbare noi imbraţişam mereu şi mereu iluzia ei fără să înţelegem ce ni se întîmplă.

Anii au trecut, noi ne-am blazat, am căzut în acceptare, în renunţare, în ne-jucare. Am închis televizoarele, am lepădat votările, am căzut... Şi speram mereu că lucrurile se vor îndrepta. Am trăit mereu această iluzie că necerând nimic, vom obţine pînă la urmă rezultatul favorabil nouă. Întocmai ca împătimiţii jocurilor de noroc, care stau cu sufletul la gură aşteptând să câştige o sumă de bani şi care pierzând mereu nu sunt în stare să priceapă că jocul este măsluit...asemenea lor stăteam şi noi pe tuşă urmărind cu interes meciul din teren şi aşteptându-ne ca rezultatul să ne fie favorabil, fără să înţelegem că jocul era măsluit.Nu putea fi altfel, pentru că nu înţelegeam jocul, la fel cum cei care se opun acum nu înţeleg jocul, la fel cum păpuşarii 4X4 nu înţeleg jocul.

Am trăit toate astea. Am văzut toate astea. Am înţeles toate astea. Acum vrem să părăsim tuşa. Abia acum am început să intrăm pe teren. Să ne facem încălzirea.Suntem dezorientaţi ca şi o a treia echipă care intră într-un meci de fotbal în desfăşurare. Dar este bine... cele două echipe au două porţi, noi putem marca la oricare din ele. Oricare echipă încasează goluri pierde. La oricare poartă înscriem , câştigăm. Mai ales că noi nici nu avem poartă în care să încasăm. Meciul nu se termină la scor. Meciul nu are limită de timp. Meciul se termină cănd cele două echipe ne recunosc pe noi ca jucători de valoare şi părăsesc terenul. Întotdeauna a fost aşa dar noi doar acum am înţeles.