CRIZA CIVILIZATIEI

Criza profund sistemica pe care o traversăm nu este doar în Romania ci este globala. Problema României fiind o ţară mică aflată sub ocupaţie americano-sionistă
a fost că a suportat preţul imens al menţinerii standardului de viaţă ridicat din US și UK.
Așadar, când vă este greu și probabil vă este locuind în RO în fiecare zi, nu uitaţi că US, Germania si UK si-au externalizat efectele crizei sistemice catre tarile sarace.
US având nevoie de cash l-au pus pe Basescu să îndatoreze România iar cu banii obţinuţi s-au cumpărat hârtii de la guvernul american. Hârtii fără valoare. Pentru care vom plati și dobândă. La fel Troika Europeană. În Londra nu există și probabil că nu va exista conceptual de criză. Numărul de joburi crește, cresc chiriile, crește consumul, inflaţia scade, imigranţii vin într-o veselie. Toate bune și frumoase numai că această veselie este creată ARTIFICIAL. Practic românii se lasa storsi pentru ca tinerii britanici leneși prin născare să fie plătiţi cu minim 120 de lire sterline per ziua de 8 ore (dintre care 6 sunt pauze de ceai, cafea, tigare, mancare, vorbit la telefon, etc).


Orice familie din România suferă de această criză de lichiditate. Banii nu sunt suficienti.
Asta pentru că marea majoritate a românilor a fost îndoctrinată să creadă că LIBERTATEA SUPREMĂ ESTE ACEEA DE A CUMPĂRA. Cunosc foarte bine mentalitatea românilor rămași acasă. Am fost mai mult decât curios de mentalitatea celor de aici. Același gunoi pe
creier. Muncesc ca robii 6-7 zile și nu se gândesc deloc la viitor.
Cheltuiesc banii cu frenezie la shopping în week-end-uri. Sunt unii de 5-6 ani pe aici, cu joburi bunicele care nu au o lira economisită. Nu vor să se mai întoarcă în ţară.
Cum să poţi numi viaţă acea viaţă în care trebuie să plătești chirie sau rată? Eu înţeleg
pe cei care s-au îndatorat pe viaţă pentru un coșciug de ciment în oraș. Adică îi înţeleg
mai mult decat pe romanii din Londra care dacă ar economisi chibzuit în doi ani de muncă și-ar permite orice locuinţă în Romania.
Aceași problemă în Romania ca si in UK: lipsa orizontului spre viitor. Habar nu au și nu-i interesează de Siria, Iran, etc.
Păi cum afectează Siria România? Păi motivul pentru care se va intra în Siria și se va
avansa spre Iran este că petrolul ieftin se termina.
Iar în orice cumpărăm mai mult de jumătate din preţ sunt bani care merg spre parteneriatul corporatii - guverne. De aceea îndemn serios la non-consum.
Daca credeţi că e mâncarea scumpă în România să vedeţi in Italia si Londra! 2 euro
pentru un kilogram de cartofi e imens!
Dacă guvernele sunt în slujba corporatiilor credeţi că-i vor taxa mai mult pe stapanii lor? Niciodata!
Vă vor taxa mai mult tot pe voi! Pe oamenii obisnuiti care nu intelegeţi sistemul dictatorial în care trăiţi! Orice persoană, cu familie sau fără, are două prime necesităţi care trebuiesc satisfăcute indiferent de criză, război sau apocalipsă! Farfuria cu ciorba si casa!
Dacă ciorba poate să fie obţinută gratis, prin muncă proprie, ar fi o dovadă de prostie
să cumperi și să te condamni singur la muncă silnică doar ca să trăiești încă o zi să mucești din nou. Pentru alţii!
Iar locuinţa e o dovadă de inteligenţă să o ai acolo unde aerul curat, apa curată și gratis,
liniștea, spaţiul sunt lux. Cu economiile pe un an orice român care muncește în Londra, Germania, USA, etc, poate să-și construiască propria casă.
De ce să o construiască? Fiindca asa e cel mai ieftin! În 2007 nu se găseau meseriași fiindcă erau toţi în Spania! Acum se găsesc o grămadă care sunt ieftini! De ce o casă nouă? Fiindcă durata de viaţă poate ajunge la 100 de ani, materialele de acum sunt mult mai rezistente și sunt inca ieftine!
Din nou în preţul lor este energia! Sub formă de petrol ieftin! Care tocmai se termină
căci altfel nu plecau americanii la război!
Cand războiul va începe, și va începe nemijlocit, preţul petrolului o va lua în sus trăgând
preţurile la mancare în mod direct după el! Cum vă sună 100 de RON un kilogram de carne?
Indiferent dacă vrem sau nu, timpul trece ireversibil! Iar viitorul, pe care unii l-au desemnat maron, va veni peste domniile-voastre fie că sunteti de acord sau nu cu aceste rânduri!

Comments