01 July 2013

România nu-şi mai poate permite luxul de a fi o colonie


România nu-şi mai poate permite luxul să fie o ţară săracă. Dacă singurul criteriu al atractivitaţii acestei ţări va rămâne salariul mic, România va muri în maximum 20 de ani. Datele OECD publicate joi: 3,5 milioane de români erau in 2011 plecaţi din ţară. Adică cu 3% mai mult decât înregistra datele preliminare ale recensământului din 2012 care artătau că 12% din populaţie a părăsit ţara (media naţională). Dacă România a pierdut 15% din populaţie în ultimii ani, această “populaţie” este pierdută definitiv. România a pierdut, practic, o generaţie. Nu este o dramă că oamenii pleacă. Dimpotrivă, chiar trebuie încurajaţi să plece, să se mişte, să vadă lumea. Dar sunt două lucruri de observat aici: mergi, vezi lumea, te întorci şcolit, povesteşti altora, insufli dorinţa de aventură; sau nu te întorci deloc. “Mândria” României, anume că are un şomaj de 7%, mult sub media europeană este o prostie imensă (l-am auzit pe preşedintele Băsescu lăudându-se cu asta).
Când eşti a doua sursă de migrare, după China – arată datele OECE – este de mirare ca ai încă şomaj. Care sunt, totuşi, sursele de supravieţuire a acestei ţări? – aşa stând lucrurile?

Pentru că, în mod firesc, o astfel de ţară are pretenţii şubrede de a însemna ceva pe harta lumii. Din punct de vedere al organizării ei, nu din punct de vedere al ascuţitului şi, până la urmă, binecuvântatului, sentiment al apartenenţei faţă de un pământ sau un neam.
Marii scriitori români – visând la universalitate – sau plâns mereu de chingile culturii lor mici în care s-au născut. Dar scriitorii sunt snobi şi pătimaşi.
Ce te faci atunci când sentimentul nimicului devine molimă?
România de acum nu diferă cu nimic de o colonie oarecare din secolele imperiilor. De asta rezista. Ca o colonie. Oamenii plătiţi cu mărgele de stilcă nu vor ridica vocea să spună că pământul se învârteşte, impotriva a tot ce se crede, anume că e plat.
Toţi părinţii cu cap din România îşi şcolesc copiii în speranţa că-şi vor găsi un viitor în afara ţării asteia.
Într-o epocă de calm şi de graţie istorică, România este paralizată de propriul ei noroc. Singurul argument pentru investitori pe care şi l-a făurit în timp administraţia, este cel al salariilor mici. În ţara lui Dracula, toţi suntem fachiri. În ritmul asta, în 20 de ani, jumătate din România se va întoarce “acasa” doar la înmormântări, pentru că nu se face, totuşi, să nu verşi o lacrimă pe ce-a fost.

No comments:

Post a Comment