În mulțimea de tentații și iluzii pe care ni le oferă societatea astăzi, cel mai greu e sa ne regăsim identitatea. Chiar dacă lucrurile se schimbă în jurul nostru, dacă gândim și privim în esență, părțile de adevăr ne pot duce înainte. Fiecare însă trebuie să ne purtăm crucea și să ne asumăm rolul.
Scăpată de sub observația analiștilor de politică externă (sau nu), este evidentă schimbarea de priorități și orientare geopolitică americană de la începutul noului mandat al lui Obama. Nu cunosc și nici nu doresc să speculez pe marginea rațiunilor pentru care s-a modificat schimbarea, o fi Asia-Pacific, o fi Orientul Mijlociu, nu ne doare, dar cert e că implicațiile pentru regiune și pentru România sunt majore.
Simțindu-se lăsați din brațe de marele licurici, guvernanții noștri se găsesc în situația puiului rănit de prepeliță, care nu știe încotro s-o apuce. Aflându-se lipsiți de viziune strategică, de gândire geopolitică și coloană vertebrală, acțiunile externe, atât ale guvernului Ponta, cât și ale președintelui par mai degrabă o bâjbâire prin întuneric, decât un proces coordonat către o finalitate certă.
O asemenea degringoladă în gândirea politică externă mai rar s-a văzut și putem afirma fără risc de eroare că nici nu a cunoscut România, nici măcar în perioada comunistă, în care poziția externă era recunoscută în plan internațional de marile puteri ale lumii. Iată însă că progeniturile sistemului securisto-comunist se fac de râs la propriu, aruncând țara în mâinile hazardului.
Merită amintite câteva evenimente cheie ale perioadei recente, câteva eșecuri răsunătoare ale guvernării românești și rațiunile pentru care această clasă conducătoare trebuie să se ceară afară, ca să împrumutăm o sintagmă din sport.
Poate că totul a evoluat treptat, de la începutul crizei, greu de spus. SUA au făcut foarte mult rău Uniunii Europene, pasându-i o criză care nu ne aparținea, pentru salvarea propriilor bănci. Dar trăim într-o lume concurențială, pragmatică, în care mizele sunt mari, iar lupta pentru supraviețuire, cruntă. Perfidă și de condamnat această atitudine, SUA cunoscând problemele structurale ale UE și fragilitatea instituțională. UE s-a regrupat, dar cum, între pilonii centrali. Riscurile se mențin în continuare, iar Germania și Franța nu-și permit concesii. În condițiile astea, s-au arătat vulnerabilitățile, începând cu zona Euro. Statele mai slabe au devenit mai firave, iar ajutorul european, anemic. Nici nu se putea altfel, capitalurile fiind vest-europene, băncile s-au salvat prin drenarea capitalurilor din țările mici, cu costurile și pe spezele ”cetățenilor europeni”. În rest, tiparnița! Despre periferie, D-zeu cu mila, fiecare după posibilități! Fiecare s-a orientat cum l-a dus capul sau apropierea geografică: Ungaria s-a regrupat în naționalizare și protecționism, Polonia a supralicitat cu gazele de șist și capitalurile germane, Bulgaria e în pierzanie, amețită de durere și proteste, iar România...
În problema angajamentului european, abordarea este lamentabilă. Dând fuga la Merkel cu privirea aplecată și umerii lăsați pentru a-și primi urecheala pentru încercarea de lovitură de stat, Ponta caută reabilitarea, în sensul punerii pe tavă a tot ce se mai poate pune: regionalizare, euro, privatizari. Numai că D-na nu pare foarte interesată, România nu prea are ce pune. Suntem în stare să adoptăm și Euro, dacă D-na vrea asta, de mâine, numai să zică ceva. Degeaba privatizam, seceta de capital e mare, oare? Sau nu mai prezintă interes? Eșecurile privatizărilor Oltchim și CFR Marfă arată o îndepărtare clară de România a intereselor vest-europene. Plecările anunțate ale Mittal și Mekel dau o perspectivă destul de sumbră economiei românești. Vor urma probabil Alro și Renault, fapt care vor consfinți dezastrul a 23 de ani de guvernare după ureche.
Exploatarea gazului de șist este echivalentă cu tentativa de dezmierdare a marelui licurici, în vădita lamentație slugarnică ”dacă tu pleci, noi cui rămânem?” Debarasarea de ”băieții deștepți” a venit prea târziu, iar plecarea Bechtel e de notorietate.
Instituțiile financiare internaționale sunt și ele pe picior de plecare, cu bagajele la ușă, iar guvernul își smulge părul din cap și stoarce creierii pentru a găsi, hai aici puțin, acolo puțin, doar-doar or mai gusta câte ceva din ”bunătățile” puse pe masă.
Disperarea își face apariția în acțiunile guvernamentale. ”Rugă pentru părinți” e imnul care se cântă acum pe culoarele Palatului Victoria. Sunt aruncate cu lopata contracte de asistență tehnică pentru Banca Mondială, în speranța ca ”esperții” să nu ne lase.
FMI vine să pună punct acordului de împrumut, dar nu, Ponta trage de timp și cu rugăminți încearcă să mai pună de un acord, ca nu cumva să ne aflăm neajutorați. Jalnică atitudine!
Vine vizita aghiotantului lui Putin! Ce să ne facem, că dl Mare jucător a pus toate ouăle în același coș? Dar ce să vrea el de la noi? A venit și el să dea ”Bună ziua”, să vadă și dl președinte Mare jucător că e prin apropiere. Ce-a făcut Marele jucător? A dat fuga la Licurici să pârască, uite ce face nenea, nu vrei tu să vii pe la noi, ca să nu ne certe prea tare? Și uite așa ne vedem cu șefii securităților, dar cu siguranța națională periclitată de înrăutățirea situației din Transnistria. Și ăsta e doar începutul!
Nabucco a picat, cum era de așteptat, terminând practic și cu siguranța energetică.
Independenta energetică e un mit, în condițiile pieței unice europene! Singura posibilitate de câștigare a acesteia ar fi valorificarea biomasei, singura resursă abundentă a României, pentru care nu a fost interesat nimeni, pentru că e națională și nu globală.
Ce mai rămâne de făcut?
1. Construirea unei noi viziuni de politică externă și de dezvoltare economică, bazată pe noile realități, ale retragerii SUA din regiune,
2. Reluarea relatiilor diplomatice si de cooperare cu Rusia și China, negocierea investițiilor in infrastructură și energie, inițierea de noi axe, cu India, Africa sau Brazilia,
3. Renegocierea termenilor cu UE: suspendarea pe termen nelimitat a adoptării Euro, solicitarea condiționată a aderării la spațiul Schengen, simplificarea procedurilor de atragere a fondurilor europene,
4. Independența justiției, adică adevărata independență a justiției,
5. și nu în ultimul rând... SCHIMBAREA CLASEI POLITICE ROMÂNEȘTI!
Scăpată de sub observația analiștilor de politică externă (sau nu), este evidentă schimbarea de priorități și orientare geopolitică americană de la începutul noului mandat al lui Obama. Nu cunosc și nici nu doresc să speculez pe marginea rațiunilor pentru care s-a modificat schimbarea, o fi Asia-Pacific, o fi Orientul Mijlociu, nu ne doare, dar cert e că implicațiile pentru regiune și pentru România sunt majore.
Simțindu-se lăsați din brațe de marele licurici, guvernanții noștri se găsesc în situația puiului rănit de prepeliță, care nu știe încotro s-o apuce. Aflându-se lipsiți de viziune strategică, de gândire geopolitică și coloană vertebrală, acțiunile externe, atât ale guvernului Ponta, cât și ale președintelui par mai degrabă o bâjbâire prin întuneric, decât un proces coordonat către o finalitate certă.
O asemenea degringoladă în gândirea politică externă mai rar s-a văzut și putem afirma fără risc de eroare că nici nu a cunoscut România, nici măcar în perioada comunistă, în care poziția externă era recunoscută în plan internațional de marile puteri ale lumii. Iată însă că progeniturile sistemului securisto-comunist se fac de râs la propriu, aruncând țara în mâinile hazardului.
Merită amintite câteva evenimente cheie ale perioadei recente, câteva eșecuri răsunătoare ale guvernării românești și rațiunile pentru care această clasă conducătoare trebuie să se ceară afară, ca să împrumutăm o sintagmă din sport.
Poate că totul a evoluat treptat, de la începutul crizei, greu de spus. SUA au făcut foarte mult rău Uniunii Europene, pasându-i o criză care nu ne aparținea, pentru salvarea propriilor bănci. Dar trăim într-o lume concurențială, pragmatică, în care mizele sunt mari, iar lupta pentru supraviețuire, cruntă. Perfidă și de condamnat această atitudine, SUA cunoscând problemele structurale ale UE și fragilitatea instituțională. UE s-a regrupat, dar cum, între pilonii centrali. Riscurile se mențin în continuare, iar Germania și Franța nu-și permit concesii. În condițiile astea, s-au arătat vulnerabilitățile, începând cu zona Euro. Statele mai slabe au devenit mai firave, iar ajutorul european, anemic. Nici nu se putea altfel, capitalurile fiind vest-europene, băncile s-au salvat prin drenarea capitalurilor din țările mici, cu costurile și pe spezele ”cetățenilor europeni”. În rest, tiparnița! Despre periferie, D-zeu cu mila, fiecare după posibilități! Fiecare s-a orientat cum l-a dus capul sau apropierea geografică: Ungaria s-a regrupat în naționalizare și protecționism, Polonia a supralicitat cu gazele de șist și capitalurile germane, Bulgaria e în pierzanie, amețită de durere și proteste, iar România...
În problema angajamentului european, abordarea este lamentabilă. Dând fuga la Merkel cu privirea aplecată și umerii lăsați pentru a-și primi urecheala pentru încercarea de lovitură de stat, Ponta caută reabilitarea, în sensul punerii pe tavă a tot ce se mai poate pune: regionalizare, euro, privatizari. Numai că D-na nu pare foarte interesată, România nu prea are ce pune. Suntem în stare să adoptăm și Euro, dacă D-na vrea asta, de mâine, numai să zică ceva. Degeaba privatizam, seceta de capital e mare, oare? Sau nu mai prezintă interes? Eșecurile privatizărilor Oltchim și CFR Marfă arată o îndepărtare clară de România a intereselor vest-europene. Plecările anunțate ale Mittal și Mekel dau o perspectivă destul de sumbră economiei românești. Vor urma probabil Alro și Renault, fapt care vor consfinți dezastrul a 23 de ani de guvernare după ureche.
Exploatarea gazului de șist este echivalentă cu tentativa de dezmierdare a marelui licurici, în vădita lamentație slugarnică ”dacă tu pleci, noi cui rămânem?” Debarasarea de ”băieții deștepți” a venit prea târziu, iar plecarea Bechtel e de notorietate.
Instituțiile financiare internaționale sunt și ele pe picior de plecare, cu bagajele la ușă, iar guvernul își smulge părul din cap și stoarce creierii pentru a găsi, hai aici puțin, acolo puțin, doar-doar or mai gusta câte ceva din ”bunătățile” puse pe masă.
Disperarea își face apariția în acțiunile guvernamentale. ”Rugă pentru părinți” e imnul care se cântă acum pe culoarele Palatului Victoria. Sunt aruncate cu lopata contracte de asistență tehnică pentru Banca Mondială, în speranța ca ”esperții” să nu ne lase.
FMI vine să pună punct acordului de împrumut, dar nu, Ponta trage de timp și cu rugăminți încearcă să mai pună de un acord, ca nu cumva să ne aflăm neajutorați. Jalnică atitudine!
Vine vizita aghiotantului lui Putin! Ce să ne facem, că dl Mare jucător a pus toate ouăle în același coș? Dar ce să vrea el de la noi? A venit și el să dea ”Bună ziua”, să vadă și dl președinte Mare jucător că e prin apropiere. Ce-a făcut Marele jucător? A dat fuga la Licurici să pârască, uite ce face nenea, nu vrei tu să vii pe la noi, ca să nu ne certe prea tare? Și uite așa ne vedem cu șefii securităților, dar cu siguranța națională periclitată de înrăutățirea situației din Transnistria. Și ăsta e doar începutul!
Nabucco a picat, cum era de așteptat, terminând practic și cu siguranța energetică.
Independenta energetică e un mit, în condițiile pieței unice europene! Singura posibilitate de câștigare a acesteia ar fi valorificarea biomasei, singura resursă abundentă a României, pentru care nu a fost interesat nimeni, pentru că e națională și nu globală.
Ce mai rămâne de făcut?
1. Construirea unei noi viziuni de politică externă și de dezvoltare economică, bazată pe noile realități, ale retragerii SUA din regiune,
2. Reluarea relatiilor diplomatice si de cooperare cu Rusia și China, negocierea investițiilor in infrastructură și energie, inițierea de noi axe, cu India, Africa sau Brazilia,
3. Renegocierea termenilor cu UE: suspendarea pe termen nelimitat a adoptării Euro, solicitarea condiționată a aderării la spațiul Schengen, simplificarea procedurilor de atragere a fondurilor europene,
4. Independența justiției, adică adevărata independență a justiției,
5. și nu în ultimul rând... SCHIMBAREA CLASEI POLITICE ROMÂNEȘTI!
Comments
Post a Comment