Carl Gustav Jung spunea ca omul pe la jumatatea vietii sale ajunge in varful unui deal de unde isi poate vedea moartea, sfarsitul vietii lui.
Pana la jumatatea vietii urci si vezi doar varful, te crezi invincibil si nemuritor.
Sugestiv pentru aceasta idee este o poveste auzita mai demult:
“O mama bolnava de cancer stia ca va muri dar nu stia cum sa le spuna copiilor ei cat mai delicat ca va pleca. Dupa un timp de gandire le-a spus:
- Stiti cum se naste un copil in aceasta lume? Timp de 9 luni de zile el se dezvolta in uterul mamei si creste. Am sa va povestesc acum despre 2 gemeni care traiau in uterul mamei lor si se pregateau sa apara in aceasta lume. Cei doi gemeni nu stiau de existenta acestei lumi in care traim noi si unul dintre ei, mai pesimist din fire, a inceput sa planga.
- Mai avem un pic si vom muri, a spus el. Stiu sigur ca dupa aceste 9 luni viata noastra se va sfarsi."
Fratele lui, mai optimist, i-a zis:
- Eu nu cred ca vom muri. Uita-te la noi. De cand ne-am nascut in aceasta lume, am crescut si ne-am dezvoltat manute, picioare, urechi, nas, gura, ochi. De ce am avea nevoie de toate acestea daca pur si simplu urmeaza sa murim? Eu cred ca urmeaza sa trecem intr-o alta lume in care vom avea nevoie de aceste lucruri pe care ni le dezvoltam acum.
Ambii gemeni aveau dreptate.
La nastere, au murit in acea lume in care a stat timp de 9 luni de zile dar s-au nascut intr-o alta lume in care aveau nevoie sa foloseasca mainile, picioarele, ochii, gura, nasul si toate simturile, precum si creierul, emotiile si asa mai departe.
- Ei bine, le spuse mama copiilor ei, la fel ca in povestea aceasta, si eu urmeaza sa mor in aceasta lume; dar nu va faceti griji pentru mine caci ma voi naste in alta. Eu ma pregatesc de o calatorie intr-o alta lume iar pe voi trebuie sa va las in aceasta lume pentru ca inca mai aveti multe de invatat. La fel ca si in viata din uter timp de noua luni, si in aceasta viata mai lunga, noi oamenii, ne dezvoltam calitati sufletesti si spirituale, bunatatea, intelegerea, iubirea, compasiunea, acumulam experiente de viata care ne fac mai intelepti. Daca am muri si nu ar mai ramane nimic dupa noi nu am avea nevoie sa ne dezvoltam toate aceste lucruri, de aceea eu sunt sigura ca desi voi muri in aceasta lume, ma voi naste in alta unde voi avea nevoie de toate lucrurile pe care mi le-am dezvoltat aici."
O poveste elocventa!
Astfel, aceasta mamica a reusit sa le stearga frica de moarte copiilor ei si si-a putut lua ramas bun impacata.
Nici eu nu pot sa spun ce exista dupa aceasta viata pentru ca daca am mai trait , nu mai tin minte iar daca nu am mai trait, urmeaza sa descopar pe pielea mea.
Totusi, un lucru stiu sigur: aceasta viata este o scoala, si inca una foarte dura. Si desemenea, mai stiu ca oricat de dura ar fi, nu trebuie sa ne fie frica.
Nu trebuie sa ne fie frica de saracie, foame, oameni rai, violenta si asa mai departe pentru ca toate aceste lucruri sunt aici ca sa ne invete si sa ne faca mai puternici.
Mai stiu si ca noua oamenilor ne plac provocarile. Stiu asta pentru ca ma uit la oameni si ii vad ca niciodata nu se multumesc cu ce au si tot timpul vor altceva. Si mai stiu ca oamenii nu valorizeaza lucrurile primite usor sau obtinute usor. Asadar, oamenii vor provocari si vor sa lupte pentru ceea ce isi doresc.
Poate pentru ca stiu ca nu conteaza rezultatul final ci calatoria.
Nu conteaza ce esti ci ceea ce poti deveni.
Nu conteaza ce realizari ai ci ce abilitati ti-ai dezvoltat obtinand victoriile tale sau ce lectii ai invatat lingandu-ti ranile dupa infrangeri.
Si daca lucrurile stau astfel, sensul vietii este sa savurezi calatoria si sa iti dezvolti abilitati, de ce sa ne fie frica si de ce sa gandim la scara mica? Nu ma tradez pe mine si scopul vietii mele daca ma fac mic si ma ascund? Cum voi invata lectiile si ce placere voi avea in calatoria mea daca nici macar nu pornesc la drum?
Un proverb romanesc spune ca prostul invata pe pielea lui iar desteptul pe pielea altuia. Sau mai modern spus, prostul face mereu aceeasi greseala iar desteptul mereu alta. Ce putem invata de la cei care au mers inainte noastra pe acest drum? Ce regrete au oamenii la sfarsitul vietii si ce ar face altfel astfel incat noi sa nu avem aceleasi regrete?
- Imi doresc sa fi avut curajul sa-mi traiesc viata asa cum vroiam eu, nu cum au vrut altii s-o traiesc.
- Imi doresc sa nu fi muncit atat de mult.
- Imi doresc sa fi avut curajul sa-mi exprim sentimentele.
- Imi doresc sa fi pastrat legaturile cu prietenii mei.
- Imi doresc sa-mi fi permis sa fiu mai fericit.
Inchei spunand ca o parte din misiune este... sa iti aduci aminte ca ai o misiune.
Pana la jumatatea vietii urci si vezi doar varful, te crezi invincibil si nemuritor.
Sugestiv pentru aceasta idee este o poveste auzita mai demult:
“O mama bolnava de cancer stia ca va muri dar nu stia cum sa le spuna copiilor ei cat mai delicat ca va pleca. Dupa un timp de gandire le-a spus:
- Stiti cum se naste un copil in aceasta lume? Timp de 9 luni de zile el se dezvolta in uterul mamei si creste. Am sa va povestesc acum despre 2 gemeni care traiau in uterul mamei lor si se pregateau sa apara in aceasta lume. Cei doi gemeni nu stiau de existenta acestei lumi in care traim noi si unul dintre ei, mai pesimist din fire, a inceput sa planga.
- Mai avem un pic si vom muri, a spus el. Stiu sigur ca dupa aceste 9 luni viata noastra se va sfarsi."
Fratele lui, mai optimist, i-a zis:
- Eu nu cred ca vom muri. Uita-te la noi. De cand ne-am nascut in aceasta lume, am crescut si ne-am dezvoltat manute, picioare, urechi, nas, gura, ochi. De ce am avea nevoie de toate acestea daca pur si simplu urmeaza sa murim? Eu cred ca urmeaza sa trecem intr-o alta lume in care vom avea nevoie de aceste lucruri pe care ni le dezvoltam acum.
Ambii gemeni aveau dreptate.
La nastere, au murit in acea lume in care a stat timp de 9 luni de zile dar s-au nascut intr-o alta lume in care aveau nevoie sa foloseasca mainile, picioarele, ochii, gura, nasul si toate simturile, precum si creierul, emotiile si asa mai departe.
- Ei bine, le spuse mama copiilor ei, la fel ca in povestea aceasta, si eu urmeaza sa mor in aceasta lume; dar nu va faceti griji pentru mine caci ma voi naste in alta. Eu ma pregatesc de o calatorie intr-o alta lume iar pe voi trebuie sa va las in aceasta lume pentru ca inca mai aveti multe de invatat. La fel ca si in viata din uter timp de noua luni, si in aceasta viata mai lunga, noi oamenii, ne dezvoltam calitati sufletesti si spirituale, bunatatea, intelegerea, iubirea, compasiunea, acumulam experiente de viata care ne fac mai intelepti. Daca am muri si nu ar mai ramane nimic dupa noi nu am avea nevoie sa ne dezvoltam toate aceste lucruri, de aceea eu sunt sigura ca desi voi muri in aceasta lume, ma voi naste in alta unde voi avea nevoie de toate lucrurile pe care mi le-am dezvoltat aici."
O poveste elocventa!
Astfel, aceasta mamica a reusit sa le stearga frica de moarte copiilor ei si si-a putut lua ramas bun impacata.
Nici eu nu pot sa spun ce exista dupa aceasta viata pentru ca daca am mai trait , nu mai tin minte iar daca nu am mai trait, urmeaza sa descopar pe pielea mea.
Totusi, un lucru stiu sigur: aceasta viata este o scoala, si inca una foarte dura. Si desemenea, mai stiu ca oricat de dura ar fi, nu trebuie sa ne fie frica.
Nu trebuie sa ne fie frica de saracie, foame, oameni rai, violenta si asa mai departe pentru ca toate aceste lucruri sunt aici ca sa ne invete si sa ne faca mai puternici.
Mai stiu si ca noua oamenilor ne plac provocarile. Stiu asta pentru ca ma uit la oameni si ii vad ca niciodata nu se multumesc cu ce au si tot timpul vor altceva. Si mai stiu ca oamenii nu valorizeaza lucrurile primite usor sau obtinute usor. Asadar, oamenii vor provocari si vor sa lupte pentru ceea ce isi doresc.
Poate pentru ca stiu ca nu conteaza rezultatul final ci calatoria.
Nu conteaza ce esti ci ceea ce poti deveni.
Nu conteaza ce realizari ai ci ce abilitati ti-ai dezvoltat obtinand victoriile tale sau ce lectii ai invatat lingandu-ti ranile dupa infrangeri.
Si daca lucrurile stau astfel, sensul vietii este sa savurezi calatoria si sa iti dezvolti abilitati, de ce sa ne fie frica si de ce sa gandim la scara mica? Nu ma tradez pe mine si scopul vietii mele daca ma fac mic si ma ascund? Cum voi invata lectiile si ce placere voi avea in calatoria mea daca nici macar nu pornesc la drum?
Un proverb romanesc spune ca prostul invata pe pielea lui iar desteptul pe pielea altuia. Sau mai modern spus, prostul face mereu aceeasi greseala iar desteptul mereu alta. Ce putem invata de la cei care au mers inainte noastra pe acest drum? Ce regrete au oamenii la sfarsitul vietii si ce ar face altfel astfel incat noi sa nu avem aceleasi regrete?
- Imi doresc sa fi avut curajul sa-mi traiesc viata asa cum vroiam eu, nu cum au vrut altii s-o traiesc.
- Imi doresc sa nu fi muncit atat de mult.
- Imi doresc sa fi avut curajul sa-mi exprim sentimentele.
- Imi doresc sa fi pastrat legaturile cu prietenii mei.
- Imi doresc sa-mi fi permis sa fiu mai fericit.
Inchei spunand ca o parte din misiune este... sa iti aduci aminte ca ai o misiune.
Comments
Post a Comment