Bucuria gandului mortii

Timpul ne este necesar intelegerii si evolutiei. Toate varstele unei vieti sut praguri necesare ale desavarsarii sufletului nemuritor in trupul trecator. Imbatranirea apare, asadar intr-o succesiune fireasca a derularii secventelor vietii. Sunt cateva semne si modificari produse de varsta, de exemplu scadem in inaltime cu aproximativ 1,6 mm pe an, incepand cu varsta de 30 de ani, depozitele de grasime se localizeaza in mai mare masura pe coapse si pe solduri, pielea se subtiaza si isi pierde din elasticitate, devenind din ce in ce mai laxa in jurul ochilor, in colturile buzelor. La barbati,parul capilar se rareste incepand cu varsta de 35-40 de ani, dar creste mai rapid in nari si in urechi. Dupa menopauza, femeilor le creste pilozitatea fetei. De la 30 de ani si unghiile cresc mai greu, vindecarea plagilor dureaza mai mult,plamanii isi pierd din capacitatea autoregenerativa si rezista mai putin exercitiilor fizice intense si infectiilor pulmonare.
Alte efecte al imbatranirii sunt: diminuarea masei musculare, scaderea capacitatii de memorare a evenimentelor recente si a numelor, cresc timpii de reactie si sensibilitatea la temperturi extreme. Se modifica calitatea somnului si se altereaza toate simturile.Se modifica si obicieiurile alimentare, batranii avand necesitati din ce in ce mai reduse. Se ingroasa peretii arterelor provocand unul dintre simptomele generale ale imbatranirii: arteroscleroza. Oasele devin mi usoare si mai fragile dupa varsta de 50 de ani, iar creierul pierde 100 g din masa sa in intervalul 25-70 de ani.

Insa aceste secvente ale filmului imbatranirii, nu ar trebui sa ne intristeze, caci toate isi gasesc sensul si ratiunea lor in evolutie, ci dimpotriva sa ne creeze o stare de confort psihic. Pe masura ce se naruie trupul, creste duhul. Iata cat de optimist se referea la batranete poetul si filosoful englez John Webster la sfarsitul sec al XVI: “Vinul vechi este cel mai bun, merele trceute sunt cele mai delicioase, lemnul vechi arde cel mai bine, panza invechita este cea mai alba dupa spalare, gaina batrana face supa buna, soldatii batrani sunt cei mai dejnadejde, iar amantii cu parul alb sunt cei mai fideli.”

Imbatranirea este un prieten de nadejde care aminteste din cand in cand sufletului nostru, ca experinta materialitatii este efemera si ca este nevoie sa invatam sa murim. De fapt asa s-a definit si filosofia! Cand povestea trupului se apropie de sfarsit, incepe cu adevarat odiseea sufletului.

Praful alb, fin pe care il luam pe degete cand verificam un raft sau vreo alata suprafata consta in principal din celule de piele moarta.De fapt, celule din corp mor in fiecare secunda. O globula alba din sange traieste cateva zile, iar in timpul vietii noi pierdem aproximativ 18 kg de piele. Asadar, moartea celulara este o stare naturala a Firii, in mijlocul vietii suntem deja in plina moarte. La fel se intampa cu Natura, care moare in fiecare iarna ca sa renasca primavara. Cu prima suflare de viata a sufletului in trup, noi aspiram si moartea, singura care ne poarta duhul, inapoi pe meleagurile initiale.Celulele corpului nostru trebuie sa moara si sa renasca in cicluri si varste, de la copilarie si adolescenta, trecand prin tinerete si maturitate, pana la batranete.Viata insasi reprezinta un proces al transformarilor permanete, iar Moartea nu este altceva decat o alta Realitate, cea a duhurilor. Religiile ne vorbesc despre faptul ca suntem Lumina, si avem in trup o functie discontunua (ne nastem-murim, suntem in stare de veghe-dormim) si in suflet o functie continua (Viata Vesnica), la care ajungem prin Mantuire.

Toate celulele germinale (ovulele si spermatozoizii) difera fundamental de restul celulelor, pentru ca unele dintre ele vor supravietui barbatului si femeii. Dupa ce ovulul a fost fertilizat, ele incep sa se divida pentru a configura un individ nou, urmasul. Si uite asa ne mutam noi, ca informatie, in copiii nostri, dupa ce murim. Sufletul calatoreste in trup prin universul exterior, si fara trup, dupa moarte in cel interior, astfel incat Raiul si Iadul sunt localizate in constiinta. Natura este mai interesata de supravietuirea ADN-ului unui individ, decat de individul insusi, iar Dumnezeu , prin vocea Fiului ne-a intrebat: “Ce folos sa castigi intreaga lume, daca iti pierzi sufletul?”. Taina este cuprinsa in structurile noastre, avem celule germinale nemuritoare (germa) si celule muritoare (soma). Intelegem vietuirea, dupa cum ne-a indrumat Mesia: “Cresteti si inmultiti-va!”

Comments