Ne câcăm pe noi la declarația Ministrului și la trei perle exagerate (n-ai de unde să știi că sunt reale – vreau pozele lucrărilor și profilul elevului) pentru că nu avem ce face. Ne place, da, ne place să ne facem țara de câcat. Ah, ce delicios e să ne văităm și să ne dăm ochii peste cap.
Cine dracu’ ar citi metafore reușite de la bac sau formule simplificate de elevi geniali? Cui îi pasă că un elev a dedus, demonstrat și simplificat o teoremă, pe loc, în examen, pentru că o uitase? Pe bloguri și în commenturi pe facebook toți suntem deștepți și vedem unde vine, de fapt, virgula și cratima. Stăm ca labagii în spatele ecranului și urmărim greșelile altora, poate, poate ne afirmăm și noi ca niște genii ce suntem. Mergem pe principiul “Da, te crezi dăștept, da vezi că se scrie voiam, nu vroiam.” Cui pula mea îi pasa cum se scrie?? Ai înțeles ce am vrut să spun? Bravo! Făceam o lucrare de doctorat la limba română? Atunci mă scuzi, sunt un retardat. Sunt o persoană publică și nu am voie să greșesc pentru că scot pârțuri cu virgule, cratime și diacritice? Da, atunci o sug pentru că mi-am furat-o. Dar sunt eu cu tine la o bere (nu decât o bere, că aia mă scoate și pe mine din țâțâni) și îți spun că vreau să “mânc”, iar tu mă corectezi “mănânc”? Păi mai bine ia o pulă și lovește-te cu ea peste față de nazist gramatical ce ești și spune-mi că nu ai înțeles, în pula mea, ce am vrut să spun.
Cine dracu’ ar citi metafore reușite de la bac sau formule simplificate de elevi geniali? Cui îi pasă că un elev a dedus, demonstrat și simplificat o teoremă, pe loc, în examen, pentru că o uitase? Pe bloguri și în commenturi pe facebook toți suntem deștepți și vedem unde vine, de fapt, virgula și cratima. Stăm ca labagii în spatele ecranului și urmărim greșelile altora, poate, poate ne afirmăm și noi ca niște genii ce suntem. Mergem pe principiul “Da, te crezi dăștept, da vezi că se scrie voiam, nu vroiam.” Cui pula mea îi pasa cum se scrie?? Ai înțeles ce am vrut să spun? Bravo! Făceam o lucrare de doctorat la limba română? Atunci mă scuzi, sunt un retardat. Sunt o persoană publică și nu am voie să greșesc pentru că scot pârțuri cu virgule, cratime și diacritice? Da, atunci o sug pentru că mi-am furat-o. Dar sunt eu cu tine la o bere (nu decât o bere, că aia mă scoate și pe mine din țâțâni) și îți spun că vreau să “mânc”, iar tu mă corectezi “mănânc”? Păi mai bine ia o pulă și lovește-te cu ea peste față de nazist gramatical ce ești și spune-mi că nu ai înțeles, în pula mea, ce am vrut să spun.
Intenționat, voi fute și eu câteva greșeli în textul ăsta, poate, poate le găsiți și o să vi se pară mai interesant.
M-am autoironizat puțin mai sus, pentru că mă trezesc corectând oamenii frecvent, dar asta nu înseamnă că e bine. Da, mi-aș dori să nu mai aud “vroiam” și “mi-ar place”, dar nu se va întâmpla. Așa că, cel fără de greșală gramaticală să arunce primul cu piatra. Câți sunteți? Să vă văd!
Am citit una mișto astăzi. Gramatica e bună pentru că e mai bine să “fi futut” decât să “fii futut”, dar nu despre asta e vorba. E vorba despre evoluție și cum ar fi mai frumos să ne concentrăm pe lucrurile bune ca să evoluăm și noi puțin, că altfel ne tragem în jos singuri. Eu prefer să-mi laud țara și oamenii din jur, iar asta mă face să mă trezesc happy dimineața, cu un sentiment de recunoștință pentru cine sunt și unde sunt. Cum altfel? Cred că trebuie să fie oribil și al naibi de chinuitor să fii mereu dezgustat de diverse lucruri care nici măcar nu te afectează în mod direct. Te doare pe tine-n puț că Ministrul Educației face dezacorduri. Te doare pe tine-n scorbură de cum se reflectă asta asupra imaginii României. Ți se rupe șlițu de nivelul de cultură al liceenilor. Mâine, tu tot la fel vei câștiga. A se înțelege că vorbesc la modul general, să nu mă trezesc cu vreo corectură de cazuri ipotetice.
Poveste:
Când eram copil, la un moment dat, m-a certat mama că nu am înlocuit sulul de hârtie igienică în baie și mi-a picat cam prost. I-am zis că observă tot timpul când fac ceva greșit, dar când fac ceva bine nu spune nimic. A tăcut și a făcut stânga în prejur. Schimb fututa aia de hârtie igienică, iar a doua zi vine și mă pupă pe cap că a văzut că am schimbat-o, că apreciază și că-mi mulțumește. Da, mă, asta mamă, care bagă la cap! De atunci, de câte ori mă șterg la cur îmi amintesc ce bine e să faci o faptă bună. Bine, nu chiar de fiecare dată, dar tot mă gândesc. De atunci, însă, încerc să încurajez binele, să-l laud, să-l promovez, să-l așez unde îi e locul. Sar peste proști și prostii. Cum m-ar face pe mine dacă aș zăbovi, chiar și cu atenția, asupra lor?
Morala:
Dacă nu am mai încuraja prostia râzând de ea sau dându-ne ochii peste cap, poate ar înceta. E vorba de valorile promovate.
M-am autoironizat puțin mai sus, pentru că mă trezesc corectând oamenii frecvent, dar asta nu înseamnă că e bine. Da, mi-aș dori să nu mai aud “vroiam” și “mi-ar place”, dar nu se va întâmpla. Așa că, cel fără de greșală gramaticală să arunce primul cu piatra. Câți sunteți? Să vă văd!
Am citit una mișto astăzi. Gramatica e bună pentru că e mai bine să “fi futut” decât să “fii futut”, dar nu despre asta e vorba. E vorba despre evoluție și cum ar fi mai frumos să ne concentrăm pe lucrurile bune ca să evoluăm și noi puțin, că altfel ne tragem în jos singuri. Eu prefer să-mi laud țara și oamenii din jur, iar asta mă face să mă trezesc happy dimineața, cu un sentiment de recunoștință pentru cine sunt și unde sunt. Cum altfel? Cred că trebuie să fie oribil și al naibi de chinuitor să fii mereu dezgustat de diverse lucruri care nici măcar nu te afectează în mod direct. Te doare pe tine-n puț că Ministrul Educației face dezacorduri. Te doare pe tine-n scorbură de cum se reflectă asta asupra imaginii României. Ți se rupe șlițu de nivelul de cultură al liceenilor. Mâine, tu tot la fel vei câștiga. A se înțelege că vorbesc la modul general, să nu mă trezesc cu vreo corectură de cazuri ipotetice.
Poveste:
Când eram copil, la un moment dat, m-a certat mama că nu am înlocuit sulul de hârtie igienică în baie și mi-a picat cam prost. I-am zis că observă tot timpul când fac ceva greșit, dar când fac ceva bine nu spune nimic. A tăcut și a făcut stânga în prejur. Schimb fututa aia de hârtie igienică, iar a doua zi vine și mă pupă pe cap că a văzut că am schimbat-o, că apreciază și că-mi mulțumește. Da, mă, asta mamă, care bagă la cap! De atunci, de câte ori mă șterg la cur îmi amintesc ce bine e să faci o faptă bună. Bine, nu chiar de fiecare dată, dar tot mă gândesc. De atunci, însă, încerc să încurajez binele, să-l laud, să-l promovez, să-l așez unde îi e locul. Sar peste proști și prostii. Cum m-ar face pe mine dacă aș zăbovi, chiar și cu atenția, asupra lor?
Morala:
Dacă nu am mai încuraja prostia râzând de ea sau dându-ne ochii peste cap, poate ar înceta. E vorba de valorile promovate.
Comments
Post a Comment