26 June 2013

FMI si-a incheiat misiunea din Romania cu succes

Dl Isărescu, unul din artizanii acordului cu FMI, s-a sucit din nou şi, după ce spusese că un nou acord ar fi inoportun, s-a declarat partizan al acestuia. În ce îl priveşte, dl Băsescu o ţine consecvent cu nevoia unui nou acord cu FMI ca „centură de siguranţă”. Cât despre dl Ponta, acesta se dă pur şi simplu peste cap să îndeplinească pe ultima sută de metri condiţionalităţile, oricât de absurde ar fi, din actualul acord, pentru ca nu cumva „nerealizările” să-i fie imputate pentru refuzarea unui nou acord, în favoarea căruia s-a exprimat cu tam-tam de când a venit la guvernare. Se dă peste cap, pentru că a cerut amânarea cu trei luni a acordului în vigoare tocmai spre a avea timp să-l îndeplinească şi acum imploră diferite derogări când constată că dânsul a scos totul la vânzare dar nu prea există clienţi!

Agitaţia dlui Ponta apare cu atât mai nepotrivită cu cât ar fi imposibil ca domnia sa să nu ştie că un nou acord cu FMI nu depinde cu nimic de România, nici chiar de necondiţionata „deschidere” a guvernului ei de a lustrui până la strălucire pantofii celor de pe la Washington şi Bruxelles. Si asta pur şi simplu pentru că FMI şi-a încheiat misiunea la Bucureşti! În calitatea sa de agent de vânzări al capitalului privat internaţional, FMI a obţinut, prin presiunile corespunzătoare, lichidarea practic a ultimelor rămăşiţe cu rol strategic de economie românească din România şi nu mai are ce face aici. Va prefera să asiste din afară la prăbuşirea construcţiei artificiale cu un leu tare dar fără economie ridicată cu cei 20 miliarde euro băgaţi pe gât ţării ca să ajungă la băncile străine şi nu la agenţii economici! Construcţie care în mod obiectiv se va nărui când aceşti 20 miliarde euro vor fi rambursaţi ieşind din România! De altfel, neştiind decât una şi bună („statul este de vină, statul să plătească!”), FMI nu mai are ce face într-o ţară în care statul este pe cale de dispariţie, dacă nu chiar a dispărut deja!

Al doilea obiectiv pentru ca FMI s-a implicat în România – impunera liberalizării preţurilor în energie – este de asemenea realizat. Dl Boc şi-a asumat liberalizarea, iar dl Ponta a trecut la înfăptuirea ei. Să observăm însă că, în domeniu, FMI a lucrat mai degrabă pentru Comisia de la Bruxelles, surata ei mai mică în operaţiuni de brokeraj, şi nu pentru principalii săi finanţatori, căci practic doar capitalurile vest-europene, în frunte cu cel german, trag profit de pe urma impunerii acestei liberalizări către periferiile UE. Dar, vai, dl Ponta ar trebui să ştie că, mai zilele trecute, dl Wolfgang Schaeuble, influentul ministru german de finanţe, a spus cu subiect şi predicat că rolul FMI în zona euro s-a încheiat. Cu alte cuvinte, Germania a dat FMI-ului papucii din ograda sa. Şi că, dacă Germania va admite un nou acord al României cu FMI, va fi doar pentru că nu consideră România în parohia sa. Şi vizita de închinăciune la Berlin a dlui Ponta va fi fost degeaba!

No comments:

Post a Comment