Nu creditul guvernamental constituie cel mai important neajuns în sistemul financiar global, ci datoria privată, spune Michael Hudson, profesor la University of Missouri şi fost executiv la banca newyorkeză Chase Manhattan. Cantitatea de credit a atins niveluri de la care împrumuturile nu mai pot fi achitate în contextul în care efortul de rambursare a ajuns să fie echivalent chiar şi cu 70-80% din venituri. Soluţia de piaţă, aşa cum a fost validată în cele câteva secole de capitalism, ar fi lichidarea datoriei, însă establishmentul este cel care face totul pentru ca întreg stocul de credit să fie menţinut în sistem de ca şi când ar putea fi achitat vreodată. Politica actuală este aceea de a crea încă şi mai multă datorie, a declarat Hudson pentru RealNews Network, adăugând că factorii de decizie încearcă să menţină iluzia potrivit căreia oamenii trebuie să continue să se împrumute pentru a ieşi din datorii.
Mediul privat nu are ieşirea “tiparniţei”
Datoria publică nu este o problemă din punct de vedere nominal întrucât statele au “tiparniţe” şi, utilizându-le, nu pot deveni insolvente. Cel mai bun exemplu este acum cel al Statelor Unite ale Americii, care rulează un deficit bugetar finanţat de banca centrală prin tipărire de bani. Rezerva Federală Americană face acest lucru fără limită începând cu 2008, spune Hudson.
Impasul cel mai important este însă în sectorul privat, acolo unde actorii din piaţă mizează pe rambursarea datoriilor. Cum împrumuturile nu mai pot fi achitate în termeni reali, iar accesul la tiparniţă le este restrâns jucătorilor de drept privat, mai rămân doar două variante de stingere a datoriilor: fie prin executarea silită a debitorilor, fie prin ştergerea datoriilor până la un nivel la care acestea chiar să poată fi plătite. Oricare dintre cele două modalităţi reprezintă o soluţie de piaţă, iar în trecut chiar se proceda la lichidarea datoriilor.
De ce nu mai este lăsată piaţa să funcţioneze
Acum nu se mai permite soluţia de piaţă, spune Hudson. Politicienii sunt cei care spun în acest caz că băncile, cei mai mari contributori la campaniile electorale, nu trebuie să îşi asume niciun fel de pierderi care ar rezulta dintr-o deflaţie a creditului. Ei încearcă să păstreze datoriile în sistem, ba chiar să adauge noi datorii pentru a reinflama piaţa imobiliară şi piaţa creditului.
La muncă în folosul băncilor
Cele mai mari datorii apar în zona de real estate. Michael Hudson aminteşte că în anul 1961, când a ajuns să lucreze pentru prima oară pe Wall Street, băncile aveau o regulă care spunea că ratele lunare la ipoteci nu pot depăşi 24% din venit. A fost apoi adus în discuţie un raport de 32% din venituri pentru ca acum Agenţia Federală pentru Locuinţe (FHA), ce garantează nouă din zece ipoteci acordate în America, să accepte niveluri ale ratelor reprezentând 43% din câştigul lunar al debitorilor. În cazul fericit în care clienţii sistemului bancar nu au împrumuturi pentru studii, tot au datorii de 20% din venit pe carduri de credit şi alte forme de împrumuturi de consum, la care se adaugă contribuţiile de 25% pentru asigurările sociale şi alte taxe către stat. Aşa se face că familiile de americani ajung să dea până la 70-80% din câştigurile lor băncilor şi statului. “Singurul mod în care poţi supravieţui este prin credit”, a declarat Hudson, într-o intervenţie pentru postul de televiziune Russia Today, adăugând că acest lucru ar fi fost de neconceput pentru economiştii clasici în condiţiile în care acum 100-200 de ani numai bogaţii se puteau împrumuta, nu şi muncitorii.
Din balonul speculativ a rămas numai datoria
Sistemul bancar a creat prea mulţi bani, ceea ce a condus la criza financiară; au inflamat preţurile în imobiliare, în educaţie, pe pieţele de acţiuni şi bonduri. Este un balon speculativ uriaş care a fost umflat de băncile comerciale, şi nu de Guvern. Mai mult decât atât, oamenii au ajuns cumva să creadă că inflaţia aceasta este bună. Când preţurile caselor se majorau, considerau că acest lucru este ceva pozitiv. Doar că, atunci când cotaţiile din imobiliare s-au prăbuşit, ceea ce a rămas a fost datoria. Atunci a ieşit în faţă realitatea că nu a fost, de fapt, o creare de avuţie, ci o creare de datorie. Cea mai mare confruntare pentru economia mondială acum o reprezintă această datorie privată, un reziduu al bulei speculative, conchide profesorul american.
Comments
Post a Comment