08 June 2013

Corporaţia te vrea prost

Pe o piaţă liberă caracterizată de concurenţă, nevoia învaţă pe căruţaş. Sau, dacă nu e capabil să înveţe, căruţaşul dă faliment şi iese din afaceri. Competenţa antreprenorială înseamnă capacitate de adaptare la schimbările permanente şi adesea surprinzătoare ale datelor pieţei şi ale preferinţelor consumatorilor. Această competenţă se reflectă şi în selecţia de către patroni a managerilor şi, mai departe, în recrutarea şi formarea personalului, precum şi în modelele organizaţionale ale firmelor. Este nevoie de oameni adaptabili, capabili, dispuşi şi obişnuiţi să gândească şi să ia decizii, mai ales în situaţii complicate sau de criză.



Am spus pe o piaţă liberă caracterizată de concurenţă, ceea ce reprezintă un fenomen în cel mai bun caz insular în lumea contemporană. Cu totul altfel stau lucrurile în pseudo-capitalismul etatist care domină prezentul. Cocoloşite, protejate şi răsfăţate de autorităţi mult mai mult decât şomerii sau alţi beneficiari de ajutoare sociale, marile corporaţii au ajuns nişte coloşi cu picioare de lut care concurează cu brio la capitolul inerţie cu cele mai birocratice agenţii guvernamentale. Preceptul de bază a ajuns „îndeplineşte ordinele, execută sarcinile şi nu cerceta”.


Oricât ar părea de absurd, nu doar ţara, ci şi (în multe cazuri) firma la care lucrezi te vrea prost. Nu e un simplu asset: a ajuns un must. In aceste condiţii, nu e deloc de mirare că nimeni nu mai anticipează, nu mai simte crize, nici măcar pe cele de amploarea celei în care băltim deja de ani buni. Iar când acestea survin, nimeni nu ştie cum să reacţioneze şi toată lumea fuge în dezordine să-şi salveze pielea.


Este concluzia la care a ajuns un studiu recent realizat de doi cercetători universitari, unul britanic, celălalt suedez. Titlul studiului este mai mult decât limpede chiar şi în engleză: „A stupidity-Based Theory of Organizations”. Potrivit acestora, de exemplu în marile bănci şi instituţii financiare, angajaţii sunt încurajaţi şi chiar recompensaţi pentru a nu-şi utiliza la potenţial maxim capacităţile intelectuale. Dimpotrivă, sunt descurajate spiritul critic, iniţiativele şi în general toate demersurile care presupun gândire activă. Nimeni nu trebuie să iasă din ghetto-ul fişei postului şi sarcinilor proprii. Nu doar că nu se discută, ci se execută: ordinele nici măcar nu se mai procesează prin filtrul cerebral. |n acest fel, se asigură ordinea, disciplina şi o atmosferă plăcută şi cordială de lucru.


Consecinţa este că, pentru a pune problema în termenii lui Nassim Nicholas Taleb, marile bănci şi corporaţii au ajuns nişte entităţi extrem de fragile, vulnerabile atât la tensiuni provenite din exterior, cât şi la erorile şi fraudele propriilor angajaţi. O greşeală sau un act fraudulos au toate şansele să treacă neobservate pe lanţul decizional, devreme ce nici una dintre verigile acestui lanţ nu stă să reflecteze asupra ei, ci o execută sau o pasează mai departe aproape mecanic. Dar ce contează? Când eşti Too Big To Fail, vei fi întotdeauna salvat de stat, pe banii contribuabililor.

No comments:

Post a Comment